Managerul general al Sport Club Municipal Timișoara, fostul mare handbalist Alexandru Dedu, a declarat, astăzi, că orașul de pe malurile Begăi are un singur brand în plan sportiv: Politehnica.
Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă care a fost organizată pe parchetul noii sali de sport a UPT, din Calea Ghirodei. ”La nivelul sportului timișorean există un singur brand, Politehnica, un lucru de netăgăduit, de care trebuie să ținem cont, ca să avem rezonanță la nivel național. În afara parteneriatului de la handbal, vom extinde colaborarea, care se extinde sub mai multe aspecte: logistic, financiar, tehnico-metodic, de colaboare.”
În cadrul evenimentului a fost făcut public și parteneriatul dintre secția de baschet a SCM și Politehnica, în urma căruia echipa se va numi SCM Politehnica. Așa cum ne-a obișnuit în ultimul timp, documentele de asociere au fost semnate în fața jurnaliștilor prezenți la eveniment.
Doar rugbyul a rămas în afara umbrelei
Din cele trei secții ale clubului, două sunt în asociere cu Politehnica Timișoara, baschetul și handbalul, iar rugby-ul are încheiat un parteneriat solid cu o altă instituție de învățământ superior, Universitatea Științele Vieții „Regele Mihai I”.
Directorul SCM Timișoara, Cătălin Costinaș a precizat că discuțiile au durat ceva timp și nu exclude ca SCM sa abordeze și sporturile feminine, pentru a reînnoda tradiția pe malul Begăi. ”A durat ceva timp până ce colaborarea s-a finalizat, dar totul a fost în termeni pozitivi. Această colaborare se poate extinde și la echipele feminine. Mai este handbalul feminin, cu tradiția cea mai puternică și, poate, vom face un proiect cu echipă de handbal feminin la SCM.”
Ideea de sport feminin la SCM a fost abordată și de rectorul UPT, Florin Drăgan, care, totuși, a recunoscut că este vorba de un proiect al cărui orizont nu e chiar atât de apropiat. „Nu am avut despre fete discuția. Echipa de baschet feminin este o echipă care e a universității. E vorba și de resurse, nu putem ataca cu sporturi și să fim la toate la retrogradare. Timișoara ar trebui însă să aibă și echipe feminine puternice în următorii ani.”
Fostul rector al Politehnicii, Viorel Șerban, actualmente membru în Consiliul de Administrație al SCM a declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, cum s-ar ajuns la construcția sălii. ”Am discutat cu cei de la Arhitectură, dar ei sunt un pic mai speciali, și nu am reușit să-i convingem. Așa am decis să facem un complex cultural-sportiv aici și am început cu sala de sport. Am demarat demersurile de a obține bani, sala a fost făcută pentru scrimă.”
La rândul său, rectorul de acum al UPT, Florin Drăgan a precizat că Poli a fost instituția care a dus greul în plan sportiv. ”Politehnica a fost greul pe partea de sport, suplinind cea ce lipsește din oraș. Nu este vina Primăriei și a Consiliului Județean. Atât s-a putut. Erau oportunități la momentele respective. La Știința, aveam echipa de fotbal în Liga 2 atunci când ne-am propus. Iar dacă propui și nu mai poți să faci, după nu mai primește fonduri. Eu zic că le terminăm pe toate.”










