Perechea formată din Alexandru Miculescu și Andra Păcurar a câștigat, pentru al doilea an consecutiv, Cupa României la dans sportiv, categoria Adulți Latino, organizată, în perioada 12-13 octombrie, la Complex Senator, în cadrul Ghiroda Dance Festival.
Alexandru Miculescu a declarat că întrecerea a fost un succes nu doar prin prisma faptului că, împreună cu partenera sa, a câștigat competiția, ci și din punct de vedere organizatoric.
„Cupa României a fost un adevărat succes. Suntem foarte bucuroși că am reușit să organizăm, pentru al doilea an consecutiv, un eveniment atât de frumos și să obținem totodată victoria acasă. Numărul sportivilor participanți a crescut semnificativ față de anul trecut, la fel și cel al spectatorilor, ceea ce confirmă că evenimentul devine din ce în ce mai popular. Sperăm ca Ghiroda Dance Festival să rămână un eveniment anual, care să continue să ofere un spectacol de calitate comunității din Ghiroda”, a spus Miculescu.
Participarea la ediția din acest an a Cupei României la Dans Sportiv, organizat de CSC Ghiroda și Giarmata Vii împreună cu federația de specialitate, a întrecut așteptarile, numărul concurenților sărind de 500.
O altă dovadă a calității concursului a fost dată și de prezența unui public numeros, care a fost generos în aplauze la adresa sportivilor.
CSC Ghiroda și Giarmata Vii a demonstrat că nu a lăsat la voia întâmplării nici viitorul în acest sport. Publicul prezent a putut vedea la lucru și perechea alcătuită din Cristian Stiegelbauer și Ingrid Vlad. Cei doi au participat la categoria Open Basic Standard și Open Basic Latino, grupa de vârstă 12-15 ani, unde au ocupat terminat competiția pe locul 11, la ambele categorii.