„Confutatis” este una dintre cele mai intense și dramatice părți din „Requiem-ul” lui Wolfgang Amadeus Mozart — ultima sa lucrare, rămasă neterminată la moartea sa (1791).
Titlul vine tot din latină, iar primele versuri sunt:
Confutatis maledictis,
flammis acribus addictis…
(Când cei blestemați vor fi alungați
și aruncați în flăcările mistuitoare…)
Textul aparține aceluiași imn medieval „Dies irae”, care descrie Judecata de Apoi.
În „Confutatis”, sufletul celui care se roagă se află în fața judecății divine: vede cum cei osândiți sunt trimiși în iad, iar el imploră mila lui Dumnezeu:
Voca me cum benedictis…
(Cheamă-mă alături de cei binecuvântați…)
Deci este un contrast puternic între focul damnării și rugăciunea speriată, dar plină de speranță, a celui care cere iertare.
Mozart redă acest contrast genial:
Partea cu „Confutatis maledictis” este sângeroasă și furtunoasă, cu voci masculine puternice și acompaniament orchestral zbuciumat — simbolizând iadul și pedeapsa.
Apoi, brusc, totul se domolește la „Voca me cum benedictis”: corul de femei și orchestra cântă blând, luminos, ca o rugăminte smerită de mântuire.
Este o scenă sonoră de o forță emoțională uriașă, poate una dintre cele mai tulburătoare scrise vreodată despre moarte și speranță.
Dacă o asculți, încearcă să observi cum Mozart face trecerea de la infernal la angelic, de la frica de pedeapsă la dorința de mântuire — o dualitate care exprimă perfect lupta sufletului omenesc în fața sfârșitului.
