Numărul cazurilor de COVID-19 din Timiș este în creștere, azi, 6 iulie, autoritățile raportând patru cazuri noi în județ, în ultimele 24 de ore.
În ciuda măsurilor de prevenție luate, în fabrica HELLA Lugoj, unul dintre focarele de COVID-19 din județul Timiș, au fost depistate printre angajați cinci persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele șapte zile. Acesta este și motivul pentru care compania a testat peste 100 de angajați, a făcut o dezinfecție prin nebulizare a tuturor spațiilor și în această săptămână va lucra cu personal redus.
„Cinci angajați din cadrul HELLA Lugoj au fost diagnosticați, în ultimele șapte zile, cu COVID-19. Contacții lor direcți, precum și cei indirecți, au fost identificați și sunt în izolare pentru 14 zile. HELLA Lugoj a inițiat testarea a peste 100 de angajați în acest weekend și toate testele au fost negative.
În această săptămână, HELLA Lugoj va lucra cu personal redus. Doar angajații cu dovezi de testare negativă COVID-19 vor fi prezenți la locurile de muncă după ce a avut loc o acțiune de dezinfecție prin nebulizare a tuturor spațiilor.
Precizăm că, încă de la declanșarea pandemiei, în HELLA România s-au instituit măsuri de prevenție, care se respectă cu strictețe. Printre acestea, amintim purtarea măștilor de protecție, efectuarea triajului observațional și de măsurare a temperaturii angajaților la intrarea în unitate, crearea condițiilor de distanțare socială, dezinfectarea frecventă a spațiilor comune. Menționăm că angajații HELLA Lugoj sunt încurajați constant să aplice cu insistență regulile de igienă și de distanțare socială atât la locul de muncă, cât și în comunitate.”, au declarat reprezentanții HELLA România pentru infotimisoara.ro
Fabrica HELLA din Lugoj este cea mai mare din Europa pentru produse de iluminat pentru alte mașini decât cele de pasageri, aici fiind fabricate: girofaruri, faruri, lămpi de spate, lumini de interior, lămpi auxiliare pentru e-Cars, pentru autobuze, mașini agricole, caravane, power sports.