Redacție January 3, 2021

 

CFR Călători a anunțat că va lansa Trenurile Zăpezii 2021. Acestea vor circula începând de mâine  până pe 28 februarie 2021. Turiștii și pasionații sporturilor de iarnă se pot bucura de o reducere de 25% la trenurile care au ca destinație/plecare cele mai căutate staţiuni montane cum sunt cele de pe Valea Prahovei şi Vatra Dornei.

 

Reducerea de 25% se acordă de luni până joi, pentru călătoriile pe rută directă, la clasa a 2-a, cu trenurile InterRegio ce au ca punct de plecare/destinație una din staţiile: Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal, Brașov, Vatra Dornei Băi hc sau Vatra Dornei.

 

„Se apropie o perioadă mult așteptată de mulți dintre noi care au dus lipsa pârtiilor de schi, a zăpezii sau pur și simplu a unei plimbări în aerul de la munte. De aceea venim mai devreme ca în alți ani cu oferta „Trenurile Zăpezii” pentru a vă asigura o călătorie scutită de neplăcerea cozilor pe șosele și unde nu trebuie să stai țintuit în scaun pe toată durata călătoriei sau să nu poți pleca cu mai mult de 3-4 tovarăși de drum.

Cu CFR Călători poți transforma câteva ore de stres la volan într-o perioadă de relaxare cu toți prietenii pe care-i vrei aproape, cu familia sau pur și simplu cu laptopul sau cartea ta preferată. Și totul la un preț cu 25% mai mic la trenurile spre munte sau cu reduceri și mai mari pentru deplasările la sfârșit de săptămână, între stațiuni” a declarat Dan M. Costescu, director general CFR Călători.

 

Biletele la preţ redus se pot achiziționa: online de  pe www.cfrcalatori.ro, de la automatele de vânzare bilete din gări, direct de la casele de bilete din gări și distribuitori autorizați (agenții de turism), unde este recomandată păstrarea distanței față de celelalte persoane.

Citește și:  Licitația pentru reabilitarea Gării de Nord din Timișoara blocată, nu a fost depusă nicio ofertă

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*