Caravana EURO continuă astăzi, 15 iunie, cu cel de-al doilea meci din grupa A, Ungaria – Elveția, de la ora 16.00. Statistica este favorabilă Ungariei, care are 30 de victorii în fața „bancherilor” din cele 46 de meciuri directe disputate de-a lungul timpului. Cinci partide s-au încheiat la egalitate, iar 11 au fost câștigate de Elveția.
Totuși, pentru partida de astăzi, Elveția pornește ca favorită. Cel puțin în opinia caselor de pariuri, cu toate că Ungaria are speranțe mari pentru meciul de astăzi, la revenirea în lumea bună a fotbalului.
Tot astăzi sunt programate și meciurile din grupa B. De departe, cel mai interesant duel al zilei se va juca la Berlin, pe Olympiastadion, între Spania și Croația, de la ora 19.00. Ibericii caută soluții pentru a își adjudeca al patrulea titlu continental, dar până acolo are un prim obstacol de trecut: Croația. Cu care nu e ușor deloc. O știu foarte bine de anul trecut, din finala Ligii Națiunilor, pe care spaniolii au câștigat-o, după executarea loviturilor de departajare. Cele două formații s-au întâlnit de zece ori. Cinci dueluri au fost adjudecate de Spania și trei de Croația, în timp ce două partide s-au încheiat nedecis.
Ziua va fi închisă de Italia și Albania, începând cu ora 22.00. Un meci care, cel puțin la prima vedere, face parte din categoria David și Goliat. Italia are de partea ei trecutul glorios, experiența și un lot cu jucători ce provine din campionatele de top ale fotbalului mondial. Partida de la Dortmund este un bun prilej pentru Albania de a demonstra că prezența la acest nivel nu este una întâmplătoare. Rămâne de văzut ce va fi pe teren… Italia are un palmares curat cu Albania. Patru victorii din patru posibile și golaveraj de 7-1.
Toate partidele vor fi transmise în direct de PRO TV.