Bulgaria este prima țară din lume care va emite, începând de joi, certificate verzi COVID care să cuprindă și rezultatul unui test de anticorpi.
Aceste certificate se vor elibera persoanelor care au trecut prin boală și care au un anumit nivel al anticorpilor evidențiat în urma unui test oficial. Certificatul urmează să fie eliberat prin intermediul Sistemului Naţional de Informaţii Sanitare. Documentul va fi valabil pe o perioadă de 90 de zile și doar pe teritoriul Bulgariei.
„Cerinţa este să se efectueze un test de laborator, iar în cazul în care valorile depăşesc nivelul stabilit de către experţi o persoană poate primi un certificat valabil 90 de zile”, a anunţat ministrul bulgar al Sănătăţii, Stoiko Kaţarov.
Vă reamintim că duminică sunt programate alegeri parlamentare anticipate în Bulgaria. Va fi al treilea scrutin din acest an, după ce precedentele două, din aprilie şi iulie, nu au dus la formarea unui guvern.
În aceste condiții, autorităţile electorale din țara vecină refuză ca membrii comisiilor secţiilor de votare să deţină aceste certificate verzi pe bază de anticorpi.