Polițiștii locali din Timișoara au depistat ieri, în jurul orei 17.00, în apropierea stației STPT de pe Bdul Republicii, un bărbat aparent amețit și incoerent. Acesta era însoțit de o femeie și avea asupra sa două plicuri cu o substanță de culoare verde oliv, posibil din categoria celor interzise.
După legitimare, individul a fost identificat ca fiind V.G., în vârstă de 32 de ani, cu domiciliul în Variaș, Timiș. În timpul controlului corporal, polițiștii au descoperit asupra sa două plicuri conținând o substanță de culoare verde-oliv, suspectată a fi interzisă.
Bărbatul a declarat că aceste substanțe erau pentru consumul său personal, afirmând că este dependent de ele.
În urma constatărilor, polițiștii locali au întocmit documentele necesare pentru a transmite cazul către Brigada pentru Combaterea Criminalității Organizate Timișoara, în vederea continuării investigațiilor conform legislației specifice privind combaterea traficului și consumului ilegal de droguri.