Polițiștii locali din Timișoara împreună cu reprezentanți ai Societății de Transport Public Timișoara au desfășurat, joi dimineață, o acțiune de ecologizare pe malurile Begăi, de la Uzina de Apă și până la Podul din zona Piața Maria.
Și în anii trecuți, polițiștii locali aflați în timpul liber au organizat și participat pe bază de voluntariat la mai multe acțiuni de ecologizare organizate în cartiere și pe malurile Begăi.
„Efective mărite de polițiști locali din cadrul Biroului Patrulare Navală și Ordine Publică și Intervenție Rapidă, în colaborare cu reprezentanți ai Societății de Transport Public Timișoara, au demarat, în cursul acestei dimineți, o amplă acțiune de ecologizare pe malurile Canalului Bega, desfășurată, așa cum a mai organizat și în anii anterior, cu polițiștii locali aflați în timpul liber și pe bază de voluntariat. Acțiunea se desfășoară de la Uzina de Apă până la Podul din zona Piața Maria, fiind strânse deșeurile aruncate pe maluri, sub poduri și în stațiile STPT care au fost de asemenea igienizate. În câteva ore, efectivele care au participat la acțiune au strâns peste 90 de saci cu deșeuri. De-a lungul anilor trecuți, polițiștii locali aflați în timpul liber au organizat și participat pe bază de voluntariat la mai multe acțiuni de ecologizare, devenite deja tradiție, acțiuni organizate pe cartiere și pe malurile Begăi, cu intenția de a conferi orașului nostru un aspect demn de un oraș european, dar și de a fi luați drept exemplu și de reprezentanții altor instituții și organisme care să organizeze astfel de acțiuni.”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Timișoara.