Aeroportul Internaţional Timişoara a anunţat reluarea zborurilor spre Marea Britanie, Spania şi Belgia, după reactualizarea listei cu ţările care sunt considerate sigure, în contextul pandemiei de coronavirus, potrivit unui comunicat de presă transmis marţi.
„Condiţiile ridicării progresive a restricţiilor de circulaţie aviatică fac posibilă continuarea creşterii treptate a operării zborurilor aeriene de pe aeroportul Timişoara.
Reluarea zborurilor aeriene de legătură între România şi alte ţări, încă de luna trecută, a făcut posibilă reluarea operării zborurilor regulate de pe aeroportul Timişoara spre şi dinspre destinaţii din Germania (Dortmund, Frankfurt-Hahn, Memmingen şi Karlsruhe/ Baden-Baden), Italia (Bari, Bergamo, Bologna, Roma, Veneţia), Franţa (Paris-Beauvais).
Ca urmare a reactualizării listei ţărilor care sunt considerate sigure şi din care pasagerii pot reveni în ţară fără să mai intre în izolare sau carantină, pe lângă destinaţiile din Germania, Italia şi Franţa, se mai adaugă un număr de 22 de ţări. Cu 3 dintre acestea aeroportul Timişoara are legătură aeriană directă, respectiv: Anglia (Londra-Luton), Spania (Barcelona, Madrid, Valencia), Belgia (Bruxelles-Charleroi).
Astfel începând de astăzi, 7 iulie 2020, pe aeroportul din Timişoara se vor relua zborurile regulate spre şi dinspre Londra-Luton şi Barcelona, urmând ca de mâine, 8 iulie a.c., să fie reluate şi zborurile directe spre şi dinspre Bruxelles-Charleroi şi Valencia, iar din 10 iulie a.c. se va relua şi cursa directă spre şi dinspre destinaţia Madrid.
Reamintim pasagerilor faptul că planul măsurilor de protecţie pentru a limita răspândirea noului coronavirus, în ceea ce priveşte îmbarcarea si debarcarea pasagerilor pe aeroportul Timişoara este publicat pe site-ul aeroportului: www.aerotim.ro”, precizează sursa citată.
Vă reamintim că încă de luna trecută au fost reluate zborurilor regulate de pe aeroportul Timişoara spre şi dinspre destinaţii din Germania (Dortmund, Frankfurt-Hahn, Memmingen şi Karlsruhe/ Baden-Baden), Italia (Bari, Bergamo, Bologna, Roma, Veneţia) şi Franţa (Paris-Beauvais).