Polițiștii locali și controlorii STPT au desfășurat ieri o amplă acțiune de control pe mijloacele de transport din zona centrală și nordul Timișoarei. În cadrul acțiunii au fost aplicate 16 amenzi pentru călătorie fără bilet, refuz de legitimare și comportament antisocial, cu scopul de a asigura un mediu sigur și civilizat pentru toți călătorii.
Poliția Locală Timișoara, în colaborare cu controlorii Societății de Transport Public Timișoara (STPT), a desfășurat o acțiune de amploare pe mijloacele de transport în comun, vizând asigurarea siguranței călătorilor și respectarea normelor de conduită. Activitatea a vizat liniile care deservesc centrul și nordul orașului, scopul principal fiind prevenirea infracționalității și identificarea persoanelor aflate în situații vulnerabile.
Acțiunea s-a soldat cu aplicarea a 16 amenzi, totalizând 5.400 de lei, cele mai multe fiind pentru călătoria fără bilet sau legitimație de transport.
„Am avut situații în care anumite persoane au refuzat legitimarea și au perturbat controlul, împiedicând polițiștii și controlorii să-și desfășoare activitatea”, au precizat reprezentanții Poliției Locale.
Un incident notabil s-a petrecut în stația STPT din Piața Libertății, unde un călător prins fără bilet a refuzat legitimarea și a provocat scandal, fiind susținut de o altă persoană din zonă, care a adresat injurii polițiștilor. Cei doi au fost amendați cu sume de 1.000 și respectiv 3.000 de lei.
Pe lângă amenzile pentru călătorie fără bilet, au fost emise 16 înștiințări pentru autovehicule parcate neregulamentar în stațiile de transport public, obstrucționând accesul mijloacelor de transport. Polițiștii locali au distribuit și pliante cu informații utile călătorilor pentru a preveni incidentele de acest tip.
Astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare, conform Poliției Locale Timișoara, pentru menținerea unui climat civilizat și sigur pe mijloacele de transport în comun.