Autoritățile municipiului Timișoara anunță începerea procesului de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2023-2024. Acest program vizează familiile și persoanele singure cu venituri reduse și este în conformitate cu prevederile Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind măsurile de protecție socială pentru consumatorii vulnerabili de energie.
Cine sunt beneficiarii?
Ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie se acordă următoarelor categorii de persoane:
- Familiile cu venituri lunare nete pe membru de familie de până la 1386 lei.
- Persoanele singure cu venituri nete lunare până la 2053 lei.
- Beneficiarii nu trebuie să dețină bunuri care se regăsesc pe Lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului social (conform anexei nr. 4 la normele metodologice).
Suma suplimentului pentru energie
Suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe tot parcursul anului, în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum maxim de:
- 30 lei / lună pentru consumul de energie electrică.
- 10 lei / lună pentru consumul de gaze naturale.
- 10 lei / lună pentru consumul de energie termică.
- 20 lei / lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri (la titular).
- În cazul în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.
Unde se pot depune cererile?
Cererile – declarație pe propria răspundere, însoțite de documentele justificative, pot fi depuse personal la următoarele centre din Timișoara:
Pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat:
- Sediul COLTERM S.A., situat în strada Joseph Lonovici nr.4, telefon: 0256/258722; 0256/258504, în intervalul orar luni-vineri 07:00-15:00.
Pentru încălzirea cu energie electrică, cu combustibili solizi și/sau petrolieri, gaze naturale:
- Serviciul Beneficii Sociale, situat în Bv. Regele Carol I nr.10, tel. 0256.220.583.
- Centrul de Incluziune Socială și Relația cu Minoritățile, situat pe str. Martir Cernăianu nr.31, tel. 0256.293.884.
- Centrul de Asistență Comunitară Dorobanți, situat în Calea Dorobanților nr.42, tel. 0773.712.451.
- Centrul de Asistență Comunitară Freidorf, situat în Bv. 16 Decembrie 1989 nr.13, tel. 0773.842.752.
Actele necesare
Pentru a depune cererea, este necesar să aveți următoarele documente:
- Cerere – declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței (formular tip).
- Documente care dovedesc componența familiei și veniturile realizate în luna anterioară depunerii cererii, cum ar fi actele de identitate, certificatele de naștere, hotărârile judecătorești de divorț sau certificatele de deces.
- Adeverințe sau cupoane care atestă veniturile nete lunare, inclusiv valoarea bonurilor de masă, prime, ore suplimentare, pensii, indemnizații, alocații și alte venituri.
- Fotocopii ale ultimelor facturi pentru gaze naturale/energie electrică (dacă este cazul).
- Declarație de consimțământ privind prelucrarea și utilizarea datelor cu caracter personal.
Informații suplimentare
- Beneficiarii sunt obligați să comunice orice modificare intervenită în situația locativă, componența familiei și a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data la care a intervenit modificarea.
- Deținerea unor bunuri nedeclarate sau declararea unor venituri mai mici decât cele reale în scopul obținerii ajutorului constituie infracțiuni și se pedepsesc potrivit dispozițiilor Codului Penal.
Pentru mai multe informații și descărcarea formularului de cerere-declarație pe propria răspundere, accesați site-ul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara.