Un accident rutier grav s-a produs astăzi, 2 iunie 2023, în localitatea Belinț, pe DN 6. Autoritățile au fost alertate printr-un apel la numărul unic de urgență 112, la ora 06:49, iar echipele de intervenție au fost imediat solicitate pentru a asigura măsurile de prim-ajutor și PSI.
La locul accidentului au sosit prompt pompierii din cadrul Detașamentului Lugoj, echipați cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD. De asemenea, două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) au intervenit imediat pentru a acorda asistența medicală necesară.
Potrivit informațiilor furnizate de pompieri, accidentul rutier a implicat un microbuz de transport persoane, în care se aflau nouă adulți și un minor. În urma impactului, trei persoane au suferit răni, dintre care un adult și un minor însoțit de mamă au fost transportați la spital de către echipajele medicale. O altă persoană a fost evaluată la fața locului, însă a refuzat transportul la spital.
Circulația în zonă a fost afectată pe durata intervenției echipelor de salvare, iar polițiștii rutieri au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.
foto (c) ISU Timiș