Pompierii au fost alertați ieri-seară după ce o bunică și nepotul ei au plecat la cules de ciuperci în pădurea Cralovăț, în jurul orei 13:00 și nu s-au mai întors. Pentru că afară era beznă deja, rudele au intrat în alertă și au cerut ajutorul autorităților. Persoanele nu au putut fi contactatate, deoarece nu aveau telefoane la ele.
„23 de pompieri din cele 7 subunități de intervenție s-au mobilizat rapid, folosind o autospecială de stingere, 2 autospeciale de primă intervenție și comandă, 5 autospeciale de serviciu, 8 baloane de iluminat și un echipaj SMURD și au pornit în căutarea persoanelor dispărute. Alături de pompieri, au fost alertate forțe din cadrul I.P.J. Timiș, I.J.J. Timiș, S.V.S.U. Brestovăț, precum și Ocolul Silvic Lugoj”, a declarat sublocotenent Elena RĂDULESCU, purtător de cuvânt ISU Timiș.
După aproximativ două ore de căutări, cele două persoane au fost găsite pe drumul județean DJ 572, între localitățile Țes și Brestovăț, de un voluntar care s-a alăturat echipajelor de intervenție. Din fericire, bunica și nepoțelul s-au ales doar cu o sperietură. Ei au fost evaluați medical de către echipajul SMURD, însă nu au necesitat îngrijiri medicale.
Pompierii recomandă cetățenilor care vor să meargă la cules de ciuperci în această perioadă să nu se aventureze în locuri necunoscute și să aibă asupra lor telefoane mobile care să le permită păstrarea legăturii cu rudele.