Sâmbătă, 17 octombrie, se împlinește un an de la explozia din blocul din Rahova.
Un an de când oameni care își vedeau de viața lor, își plăteau facturile și își gospodăreau veniturile au descoperit, în câteva secunde, cât de fragilă poate fi agoniseala unei vieți.
Pentru unii, tragedia a însemnat moartea unor apropiați. Pentru alții, pierderea locuinței și a lucrurilor adunate în zeci de ani de muncă.
Este o poveste revoltătoare.
Și nu numai din cauza exploziei în sine, ci mai ales din cauza întrebărilor pe care le ridică despre responsabilitate, despre instituțiile statului și despre felul în care este tratat cetățeanul într-o țară în care obligațiile lui sunt foarte clare, dar obligațiile celor care ar trebui să-l protejeze devin, în mod miraculos, subiect de dezbatere.
Să privim lucrurile ceva mai atent.
Rețeaua de gaze din zona respectivă era administrată de Distrigaz Sud Rețele, companie care nu mai este, de multă vreme, o întreprindere de stat în sensul clasic al cuvântului. Privatizarea Distrigaz Sud a început în 2005, când pachetul majoritar a ajuns la Gaz de France, grupul care astăzi funcționează sub numele ENGIE.
Cu alte cuvinte, infrastructura de care depinde siguranța unei părți a populației a trecut din proprietatea statului în proprietatea unui operator privat.
Oamenii, însă, nu au primit odată cu această schimbare și dreptul de a-și alege rețeaua de distribuție.
Nu poți să-i spui distribuitorului că nu-ți mai place de el și că, de luni, vei primi gaz printr-o conductă concurentă, construită de firma pe care ai ales-o tu.
Poți alege anumite oferte de furnizare, dar nu poți schimba după bunul plac operatorul conductelor din fața blocului.
În schimb, ai dreptul să te aștepți ca serviciul să funcționeze în condiții de siguranță, iar autoritățile să supravegheze respectarea regulilor.
Dar în această situație statul trebuie să răspundă de serviciile firmei căreia i-a vândut activele, fără ca locatarii să fi avut un cuvând de spus în această privință.
Aici începe adevărata problemă: cine răspunde atunci când mecanismele create tocmai pentru a preveni un dezastru nu funcționează?
Pentru că proprietarul unui apartament nu este specialist în instalații de gaze. Nu are laborator propriu, nu poate verifica singur presiunea din conducte, calitatea gazului și nici nu poate evalua competența tehnică a fiecărei firme care îi bate la ușă.
Tocmai de aceea există autorizări, norme, controale și instituții publice.
Iar dacă Statul Românesc autorizează o anumită firmă tot lui îi revine și obligația de a suporta pagubele dacă firma respectivă nu și-a făcut treaba cum trebuie.
Dar să trecem la o altă problemă, poate mai puțin spectaculoasă decât explozia, însă extrem de importantă pentru oamenii rămași fără locuințe: asigurarea obligatorie.
În România, proprietarii de locuințe sunt obligați prin lege să încheie o poliță PAD, care acoperă anumite dezastre naturale: cutremure, alunecări de teren și inundații, în condițiile prevăzute de lege.
De fapt acea asigurare nu are scopul de a asigura pe cineva, ci de a băga niste bani în buzunarele unor complici ai celor care conduceau statul la acea vreme și care îl conduc și acum.
Bani pe care statul ne obligă să-i plătim, vrem sau nu vrem, chiar dacă avem o altă asigurare care acoperă pagubele pe care noi credem că le-am putea suferi.
Asigurarea obligatorie pe care este obligat să o plătească fiecare proprietar de locuință din România te asigură împotriva viiturilor, chiar dacă locuiești, de exemplu, în Timișoara, un oraș în care înaintașii care au construit acest oraș au avut grijă să nu existe viituri.
Dar nu te asigură dacă vecinul de sus uită apa deschisă și îți inundă apartamentul, sau dacă blocul sare în aer.
Nici pomeneală.
Așadar, omul poate să-și plătească polița obligatorie, să fie cu toate actele în regulă și, cu toate acestea, să nu primească despăgubiri prin acea poliță pentru dezastrul care i-a distrus locuința.
Iată o performanță administrativă demnă de o țară care a descoperit birocrația și hoția înaintea multor alte invenții: obligăm cetățeanul să cumpere o protecție, dar îi explicăm ulterior că tocmai nenorocirea care l-a lovit nu intră în protecția respectivă.
Aici intră în scenă dreptatea socială.
Pentru o familie înstărită, pierderea unui apartament poate fi o lovitură financiară serioasă, dar suportabilă.
Pentru o familie care a muncit treizeci sau patruzeci de ani pentru a-și cumpăra două camere, adică majoritatea familiilor din această țară, pierderea locuinței poate însemna sărăcirea definitivă. Diferența nu este doar una de bani. Este diferența dintre a avea de unde să o iei de la capăt și a descoperi că nu mai ai de unde.
Apartamentul nu este doar o proprietate trecută într-un act. Este economisirea făcută cu sacrificii, rata plătită lună de lună, mobila cumpărată pe rând, lucrurile adunate în timp, fotografiile de familie și sentimentul că, măcar după o viață de muncă, ai un loc al tău.
Când toate acestea dispar într-o explozie, nu poți veni în fața oamenilor cu o explicație tehnică și un formular de despăgubire. Trebuie să le oferi răspunsuri, sprijin și o cale realistă de a-și reface viața.
Iar aici apare întrebarea pe care ar trebui să și-o pună orice guvern: ce se întâmplă cu oamenii care își pierd locuințele într-un asemenea dezastru, fără să fi provocat ei înșiși accidentul?
Cine îi ajută să-și refacă viața până când răspunderea este stabilită? Cine suportă costurile relocării, ale bunurilor pierdute și ale reconstrucției? Și ce mecanisme există pentru ca familiile să nu fie condamnate la sărăcie în timp ce instituțiile își pasează responsabilitatea de la una la alta sau chiar acestea dau în judecată statul pentru o leafă mai mare?
Normal ar fi ca acest lucru să fie făcut de stat, pentru că statul a vândut rețeaua de distrbuție cui a vrut, și tot statul a acreditat firma care avea obligația ca să facă în ășa fel încât lucrurile să funcționeze cum trebuie.
Nu este suficient să așteptăm ani de zile până când se termină procesele.
Dreptatea întârziată poate fi o formă de nedreptate, mai ales atunci când victima trebuie să-și găsească între timp un acoperiș deasupra capului.
Și, ca de obicei, cetățeanului i se cere să fie responsabil.
Să-și plătească facturile la timp, impozitele, contribuțiile și asigurarea obligatorie. Să respecte toate regulile, inclusiv pe cele pe care nu le înțelege în întregime. Dacă întârzie cu o plată, statul știe unde să-l găsească. Dacă încalcă o regulă, statul știe să-l sancționeze.
Dar când cetățeanul are nevoie ca instituțiile să-și facă datoria, lucrurile devin brusc mai complicate. Apar competențe împărțite, proceduri, comisii, verificări și explicații tehnice. Fiecare instituție are un regulament, fiecare companie are un contract și fiecare responsabil pare să aibă o justificare.
Numai păgubitul nu are nicio justificare pentru faptul că a rămas fără casă. El trebuie să se descurce.
Nu este admisibil să construim o societate în care profiturile sunt private, riscurile sunt suportate de cetățeni, iar pagubele ajung, în cele din urmă, în sarcina bugetului public, așa cum se întâmplă de obicei în România.
Asta nu este economie de piață. Este o distribuire foarte convenabilă a avantajelor și dezavantajelor: unii încasează când lucrurile merg bine, iar ceilalți plătesc când lucrurile merg prost.
Adică, cu alte cuvinte, cetățenii rămân cu paguba iar șmecherii cu buzunarele pline.
***
India ar putea deveni a patra economie a lumii în 2027, depășind Japonia. Ce arată estimările FMI

India ar putea depăși Japonia în 2027 și deveni a patra economie a lumii, potrivit FMI. Ce locuri ar urma să ocupe Regatul Unit și Japonia în clasamentul mondial.
Atac sângeros într-o școală din SUA. Trei copii și un profesor au fost uciși de un adolescent
Cel puțin două persoane au fost spitalizate în urma unui atac armat produs joi într-o școală primară din statul american Oregon. Poliția a confirmat că printre victime se numără și copii, iar atacatorul a fost împușcat mortal.
Ruptură între Washington şi Kiev: Zelenski a anunţat că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor de petrol din Rusia, după ce SUA a oprit avertismentele antibalistice şi Starlink i-a tăiat fără explicaţii viteza

Scandalul mobilizării forțate din Ucraina: Mai mulți angajați ai unor centre de recrutare din regiunea Odesa au fost condamnați pentru „răpirea și torturarea“ unor bărbați. Ce pedepse au primit
Nouă membri ai grupurilor de alertă ale TCC (Territorial Center of Recruitment /Centrul Teritorial de Recrutare) și SP (Suport Social) au fost condamnați pentru răpirea și torturarea unor bărbați, a anunțat, miercuri 14 octombrie 2026, Biroul Procurorului General al Ucrainei.
Zelenski anulează cu o simplă declarație programul SAFE de înzestrare a României. Președintele ucrainean spune că războiul a demonstrat că achizițiile de blindate sunt inutile, adică fix ce cumpără țara noastră, cu peste 4 miliarde euro, de la Rheinmetall

Războiul din Ucraina, ajuns în cel de-al cincilea an, a dus conflictele militare la un alt nivel. Ceea ce părea a fi doar de domeniul viitorului îndepărtat s-a transformat, rapid, în realitate. Sintagma „războiul dronelor” a intrat deja în limbajul comun. România încearcă să își aducă armata la standarde NATO, numai că însăși aceste standarde par a fi depășite de evoluția tehnologiei de pe câmpul de luptă.
Prin programul SAFE (Security Action for Europe), România a beneficiat de 16,68 miliarde euro, cea mai mare sumă după cea alocată Polonei. 9,6 miliarde euro au fost destinate pentru înzestrarea Armatei Române și gestionate de Ministerul Apărării, condus de ministrul USR Radu Miruță.
Ne înarmăm puternic, se poate spune, numai că realitatea pare a fi cu totul alta. România – ca și alte țări europene – este cu un pas în urmă. Împrumutăm și cheltuim miliarde de euro pentru tehnică de luptă care nu mai este viabilă în războiul modern.
DOCUMENT Luca Niculescu a depus lista miniștrilor și programul de guvernare la Parlament. Toate propunerile PSD, acceptate / Când se va da votul în plen

Lista de miniștri și programul de guvernare al Executivului condus de Luca Niculescu au fost depuse, joi seara, la Parlament. Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au fost convocate pentru ora 20.30, în format online, pentru stabilirea programului privind audierile miniștrilor noului guvern și pentru votul de învestire din plenul Parlamentului. Audierile miniștrilor …
„Ce reforme va face Guvernul Niculescu?” Răspunsul cinstit: niciuna
Din domnii Grindeanu și Dan a ieșit copilul Grindan, finul generalilor cu pensii speciale, al baronilor locali și al băieților deștepți din energie.
Prognoza PSD: „Nu ne interesează funcțiile”, dar avem 11 ministere
Acum o săptămână, Sorin Grindeanu ne anunța că PSD-ul nu e interesat de funcții. Azi PSD are un vicepremier și 11 ministere. Asta la un partid neinteresat. Mi-e și frică să mă gândesc ce lua dacă îl interesa. Hai să vedem cum s-a schimbat vremea la Vila Lac.
ACAROM: Scădere cu 11% a producției de autoturisme în România, în primele 9 luni

Productia de autoturisme din România, în primele nouă luni din acest an, a fost de 355.715 unităti, în scădere cu 10,9%, raportat la perioada similară din 2025, informează Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). La nivelul lunii septembrie, producţia internă a înregistrat un recul de 12,6%, faţă de septembrie 2025, cu scăderi de producţie […]
ULTIMA ORĂ Dacia a tăiat producția pe zi la puțin peste 1. 000 de mașini
Informațiile privind reducerea ritmului de producție la uzina Dacia din Mioveni cu încă aproximativ 100 de vehicule pe zi se confirmă acum, odată cu publicarea cifrelor pentru toată luna septembrie pentru Dacia, care arată un declin pronunțat al activității în uzina de automobile.
România primește nota 2 la pregătirea pentru mașini electrice. Unde pierde cel mai mult și de ce ne afectează
Alegerea unei mașini electrice depinde și de condițiile în care o poți folosi: unde încarci, cât te costă și ce sprijin există la cumpărare. România obține doar 21 de puncte din 100 într-un studiu european, echivalentul unei note de 2. Punctele slabe se reflectă în deciziile șoferilor și ale firmelor care își schimbă mașinile.
Potrivit analizei prezentate de FloteAuto, Ghidul Mobilității Ayvens 2026 compară pregătirea pentru electrificare în 30 de țări europene. România intră în categoria piețelor „emergente”, în timp ce Norvegia conduce clasamentul cu 93 de puncte din 100.
Mintia a livrat primul megawatt-oră în rețeaua națională, după cinci ani. Investiție de 1,2 miliarde de euro
Noua centrală de la Mintia, construită pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune, a început să livreze energie electrică în Sistemul Energetic Național. Prima turbină se află în etapa de probe, iar punerea în funcțiune a întregii capacități urmează să fie realizată ulterior.
„Punem chirpici în fisuri și mergem mai departe!” Cum își continuă viața locatarii blocului din Rahova afectat de explozie
Cu brațul unui excavator înfipt adânc în pântecele clădirii și mormane de moloz pe trotuar, viața își vede mai departe de drum în blocul din Rahova sfâșiat de explozie.
La parter, pe partea opusă exploziei, printre crăpături și pulbere de tencuială, s-a deschis deja o frizerie. Contrastul e izbitor: în timp ce foarfecele tund de zor la vitrină, afară câțiva oameni încă scormonesc prin dărâmături după acte rătăcite. Resemnarea s-a așezat treptat peste toți, măsurată în doleanțe inegale – un vecin e nemulțumit că nu i-au fost înlocuite complet termopanele, în vreme ce altul nu a mai apucat nici măcar să calce în propria locuință.
Amenzi de până la 4. 000 de lei pentru comercianții care nu emit bonuri fiscale cu cod QR
Sute de mii de firme din România riscă să fie amendate începând cu 1 noiembrie 2026 pentru că nu emit bonuri fiscale cu cod QR, deși, potrivit Camerei Consultanților Fiscali, aparatele de marcat aflate în prezent pe piață nu pot genera codurile în formatul cerut de lege.
Populismul criminal

Populismul face rău, iar populismul nu e doar la populiști. Oricum, nu la aceia la care vă gândiți.
De ce avem nevoie de legea care dezincriminează deținerea de droguri pentru consum propriu? Tocmai pentru a combate traficul de droguri.
În 2026 dosarele care au ca obiect drogurile au ajuns să reprezinte 77,51% din întreaga activitate DIICOT, o instituție a statului care are ca scop: combaterea crimei organizate. Imaginați-vă că în 2025 au existat peste 37 de mii de cauze de soluționat, 22 de mii fiind restante din anii anteriori. Halucinant e altceva: aproximativ 80% dintre persoanele cercetate penal sunt simpli consumatori (deținere pentru consum propriu), dată fiind mărimea capturilor: 80% dintre cele 6.860 de capturi ale ultimului an pentru care există date disponibile au vizat cantități sub 5 grame (ori sub 250 de comprimate), cu medii în jurul a 1 gram per captură.
Cu alte cuvinte, ditamai DIICOT-ul este sufocat de lupta cu gramajele infime, în timp ce, foarte probabil, marele trafic, cel care tranzitează România spre Vestul Europei, fluieră de fericire.
Cine cîștigă pierde

Poate un premier sprijinit de cîțiva independenți să țină piept la unșpe miniștri luați din coșul Pesedeului? Mai pe șleau, cînd PSD-ul și-a băgat unșpe miniștri în guvernul lui Luca Niculescu fără ca el să zică nici pîs și în tăcerea aprobatoare a lui Nicușor Dan, întrebarea e de ce a mai numit Nicușor un premier independent cînd în guvernul lui Niculescu PSD-ul are majoritate și e singurul partid care i-a furnizat miniștri desemnatului. Nu era mai simplu să-l pună direct premier pe Grindeanu?
La moaștele preadubioasei Guilfoyle, născătoarea de bir

Starleta cu fața tumefiată de botox și intervenții chirurgicale estetice, fostă noră a celui mai măreț președinte din istoria Statelor Unite – și evident că aici este vorba despre Donald Trump, care în calitatea sa de ambasadoare americană la Atena a speriat Estul Sălbatic cu apucăturile sale balcanice, a fost mătrășită. Avem dovada irefutabilă că „istoria tâmpită, care nu are niciun suport în realitate”, citat din Sorin Grindeanu, provoacă consecințe la nivel internațional. Guilfoyle a fost obligată de Administrația de la Washington să-și strângă catrafusele de la Atena, iar în Congresul American cineva trebuie să vină să explice acum care e faza cu dărâmarea guvernului Bolojan. Șpăgi, trafic de influență, plimbări cu avioane private, restaurante, desfrâu, parandărături, astea sună familiar, știm și noi cum este cu zborurile plătite de Nordis politicienilor și cu cashulețul din cutiile de pantofi.
Ziua în care încep să se încălzească la Timișoara caloriferele. Anunțul Colterm

TIMIȘOARA. A fost decisă ziua în care va fi pornită încălzirea la Timișoara în această toamnă, în condițiile în care temperaturile sunt tot mai coborâte.
Ruben Lațcău acuză interese imobiliare în cazul subvențiilor pentru termoficare: ”În jurul Colterm dă târcoale un grup organizat de peste un deceniu”

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău oferă o nouă analiză asupra situației acuzațiilor lansate de DNA. El susține că în jurul societății de termoficare a orașului există interese imobiliare, pentru terenurile și clădirile deținute de Colterm, în zona centrală (CT Centru) și în zona de sud a orașului (CET Sud) și că ancheta DNA ar fi rezultatul…
Piste suspendate de biciclete, cuiburi pentru păsări, lilieci și reptile, locuri de joacă. Transformarea Pădurii Verzi în pădure parc la Timișoara, într-o nouă etapă

TIMIȘOARA. Proiectul de transformare a Pădurii Verzi de la marginea Timișoarei în pădure parc mai face un pas, la 6 ani de la momentul la care Romsilva a transferat orașului 520 de hectare pentru o astfel de investiție.
Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 octombrie 2026

Ce facem astăzi, 16 octombrie 2026, în Timișoara?


















