SCM Politehnica Timișoara nu a reușit să treacă nici de examenul cu Corona Brașov, în etapa a II-a a Ligii Naționale de Baschet și a ajuns la trei înfrângeri consecutive din tot atâtea posibile pe teren propriu în acest sezon, după 76-81 (13-25, 18-20, 20-23, 25-13).
Cine nu a avut ocazia să urmărească partida din sala „Constantin Jude” se poate gândi că a fost un meci echilibrat și un final tensionat. Dar, uneori, scorul nu reflectă fidel ceea ce se întâmplă pe teren, așa cum este și cazul întâlnirii din această seară.
Pe teren a fost o singură echipă, Corona Brașov care a controlat cu autoritate trei sferturi din meci. Dan Ioan a știut clar ce vrea și i-a servit omolgului său de la Timișoara, Dragan Petricevic, o lecție de cum trebuie să joace o echipă. Oaspeții au arătat o foarte bună organizare, au jucat simplu, în viteză și au făcut un marcaj strict la piesele de bază ale Timișorei, care nu prea au avut replică.
Diferența pe tabelă s-a tot mărit, pentru ca la pauza mare aceasta să fie de 14 puncte în favoarea formației brașovene. Oaspeții au continuat să țină ritmul și în sfertul al treilea, spre disperarea lui Dragan Petricevic care nu a găsit antidot la ritmul impus de Corona. La +20 de puncte, era clar că soarta partidei nu mai poate fi întoarsă. Au fost conștienți și vizitatorii la care a intervenit o stare de relaxare. Acest lucru a fost benefic pentru cei din tribune căci așa și-au dat seama că pe teren există și SCM Politehnica Timișoara.
Bănățenii au început să marcheze și unii naivi poate chiar credeau că pot reuși remontada. Doar că sub panou nu avea cine să recupereze mingea. Nici pe faza ofensivă, nici pe cea defensivă, iar Corona a „ciupit” puțin accelerația și diferența a crescut iar la 12-14 puncte, după care au trecut iar pe relanti. Și, din nou, Timișoara s-a apropiat la cinci puncte. Din păcate, Trendon Jae Hankerson a ucis orice speranță cu o decizie neînțeleasă, probabil, nici chiar de el, care l-a scos din minți pe Dragan Petricevic. Meciul a curs încet spre final, chiar dacă publicul a „jucat” foarte bine în tribune, sub coordonarea de pe margine a lui Adrian Schindarli. Dar, degeaba strigi dacă cei din teren nu pot mai mult.
Corona și-a atins obiectivul și continuă să fie o sperietoare pentru Timișoara. „Alb-violeții” au adunat șase eșecuri în ultimele șapte partide directe cu Brașovul.
Pentru Timișoara au marcat Cabral Bueriberi (20 puncte), Hankerson (18), Flatten (14), Baciu (10), Smith (7), Jovanovic (5) și Sikiras, două.
După două etape, SCM Politehnica Timișoara s-a instalat în partea a doua a clasamentului, pe locul 10, dar poate ajunge și mai jos, în funcție de rezultatele meciurilor de duminică.
Zeița Fortuna e, totuși, generoasă cu SCM Politehnica Timișoara și asta pentru că, săptămâna viitoare, vor juca în deplasare, la CSM Galați, poate cel mai accesibil adversar în acest moment.













Un răspuns la “Baschet: Poli Timișoara, repetentă și cu Corona”