Aseară stăteam la povești cu doi tineri, crescuți și formați după Revoluție, despre ziua de 23 August.
Nu prea știau mare lucru despre această dată.
Sau, mai exact, știau ceea ce au fost învățați în școala de după 1989: că atunci au venit comuniștii la putere, că de acolo au pornit toate relele care aveau să urmeze.
Le-am povestit pe scurt ce s-a întâmplat de fapt în 23 August 1944. Cum România era aliată cu Germania nazistă și cum conducerea țării a decis să întoarcă armele împotriva Germaniei lui Hitler. Și atunci au venit niște întrebări interesante.
„Și de ce este rău că românii au ales în acea zi să lupte împotriva fascismului?”
„De ce nu ne-au învățat la școală ce ne-ai spus tu?”
Mărturisesc că nu am avut un răspuns simplu.
Pentru că adevărul istoric este mai complicat decât lozincile. Faptul că regimul comunist care a urmat a fost cum a fost nu schimbă faptul că fascismul și nazismul reprezentau la rândul lor, și reprezintă încă, ideologii criminale.
Poate că, după 1989, în dorința firească de a condamna comunismul, am căzut prea des în extrema cealaltă.
Am ajuns să privim anumite evenimente istorice doar prin prisma a ceea ce a urmat după ele.
Iar 23 August a devenit, în multe relatări, doar preludiul instaurării comunismului, uitându-se complet contextul în care s-a produs: un război mondial devastator și necesitatea de a rupe alianța cu unul dintre cele mai întunecate regimuri din istoria omenirii.
Istoria nu este un meci de fotbal în care o echipă este alcătuită numai din îngeri, iar cealaltă numai din demoni. Există momente în care oamenii aleg între două rele, între două pericole, între două drumuri imperfecte. Iar 23 August 1944 este unul dintre aceste momente.
Poate că adevărata lecție pe care ar trebui să o învețe tinerii nu este că „au venit comuniștii” sau că „a fost o zi glorioasă”. Ci că România a participat la înfrângerea fascismului, iar apoi a căzut sub influența unui alt regim autoritar. Ambele lucruri sunt adevărate în același timp.
Iar dacă nu le spunem pe amândouă, nu mai predăm istorie. Predăm doar o versiune convenabilă a ei.
*
Coada la merdenele nu este despre merdenele
Este o prostie să crezi că românii, sau măcar bucureștenii, nu mai pot de dragul merdenelelor și de aceea sunt dispuși să stea două-trei ore la coadă pentru una.
Dacă ar fi fost vorba doar despre un produs de patiserie, coada s-ar fi terminat în prima zi.
Bucureștiul este plin de brutării și patiserii care fac merdenele foarte bune.
Nu pentru gustul lor au ieșit oamenii în stradă, ci pentru gustul amar al nedreptății.
De fapt, întreaga poveste nu are aproape nimic de-a face cu merdenelele.
Coada aceea este, în același timp, un gest de solidaritate și un protest.
Un protest tăcut, fără pancarte, fără portavoce, fără lideri, cu zâmbetul pe buze.
Mii de oameni care spun același lucru doar prin simplul fapt că aleg să stea acolo.
Și tocmai asta mi se pare interesant.
Dacă aș fi unul dintre marii proprietari de clădiri și terenuri din centrul Bucureștiului, recunosc că în ultimele nopți n-aș fi dormit prea liniștit.
Pentru că oamenii aceia nu contestă o merdenea.
Contestă un mod de a face avere, un mod de a acapara orașul și sentimentul că există o categorie de oameni pentru care regulile sunt întotdeauna mai elastice decât pentru restul lumii.
Poate nici cei care stau la coadă nu își explică foarte clar de ce simt nevoia să fie acolo.
Există însă niște resorturi ascunse, undeva în subconștientul colectiv. Este acumularea anilor în care au văzut cum clădiri istorice ajung în mâinile unor grupuri de afaceriști, cum terenuri valoroase își schimbă proprietarii, cum apar imperii financiare care se întind în energie, transporturi, imobiliare, criptomonede și cine mai știe câte alte domenii.
Nu spun că succesul în afaceri este o vină. Dimpotrivă.
Dar într-o societate sănătoasă apare inevitabil o întrebare: de unde a pornit totul? Cum s-a făcut primul milion?
Pentru că există o vorbă veche în lumea afacerilor: primul milion este și cel mai greu de explicat. Iar atunci când averile cresc spectaculos, iar explicațiile sunt puține sau neconvingătoare, suspiciunea publică apare aproape inevitabil.
Cu atât mai mult această întrebare trebuie pusă în România unde nu există averi acumulate de mai multe generații, în sute de ani.
La noi, în urmă cu 40 de ani nimeni nu avea, cel puțin teoretic, mai mult de un apartament sau o casă, și o mașină.
Poate două case, că era voie să ai și o căsuță de vacanță.
Clipul acela cu „croissantele cu unt” a fost doar scânteia. Nu pentru că ar fi ofensat gusturile culinare ale bucureștenilor, ci pentru că a transmis un mesaj de superioritate. Mesajul că unii decid ce merită păstrat, ce merită demolat, cine are valoare și cine nu. Exact genul de mesaj care produce reacția inversă.
Coada de la merdenele spune, de fapt, ceva mult mai important decât pare.
Ea spune că oamenii încă mai sunt capabili să se solidarizeze în jurul unui simbol. Astăzi simbolul este o patiserie. Mâine poate fi o casă veche, un parc, un cinematograf sau o bucată de oraș.
Cei care privesc scena doar prin prisma marketingului cred că asistă la o campanie publicitară reușită. Eu cred că asistă la altceva: la un referendum spontan, organizat fără urne și fără buletine de vot.
Iar rezultatul lui este simplu: oamenii nu stau la coadă pentru o merdenea. Stau la coadă pentru a spune că s-au săturat de sentimentul că orașul lor poate fi cumpărat bucată cu bucată de oameni pe care îi percep ca fiind mai presus de regulile care se aplică tuturor celorlalți.
Si acesta este doar începutul.
***
Alocarea banilor acolo unde contează: Cum poate China să „investească mai bine în oameni”
Pe 21 august, Biroul de Informare al Consiliului de Stat a organizat o conferință de presă în cadrul seriei „Începutul celui de-al 15-lea Plan Cincinal”. O expresie a ieșit în evidență la conferința de presă: „investiții în oameni”.
Volkswagen ia în calcul până la 50.
Volkswagen trebuie să-şi reducă substanţial costurile pentru a rămâne competitiv, avertizează directorul general Oliver Blume, în condiţiile în care cel mai mare producător auto european se pregăteşte pentru o nouă etapă a restructurării sale.
23 august 1944, de la Regele Mihai la paradele comuniste.
Mareșalul Ion Antonescu se afla la conducerea României în momentul în care Regele Mihai I a decis schimbarea regimului. Antonescu fusese numit în funcția de prim-ministru de regele Carol al II-lea, în septembrie 1940.
În timpul guvernării sale, România a intrat în cel de-al Doilea Război Mondial alături de Puterile Axei, formate din Germania Nazistă, Japonia și Italia Fascistă.
La 23 august 1944, Regele Mihai I l-a demis pe Ion Antonescu și a cerut arestarea acestuia. Decizia a dus la încetarea guvernării militare și la schimbarea poziției României în război.
România a întors armele împotriva Germaniei Naziste
În urma deciziilor luate la 23 august 1944, România a ieșit din alianța cu Puterile Axei și s-a alăturat Aliaților, respectiv Națiunilor Unite – URSS, SUA și Anglia.
România a început tratativele pentru încheierea armistițiului și s-a aliat cu Uniunea Sovietică. În seara zilei de 23 august, Regele Mihai I s-a adresat populației și a citit Proclamația către țară.
„În ceasul cel mai greu al istoriei noastre am socotit, în deplină înţelegere cu poporul meu, că nu este decât o singură cale, pentru salvarea ţării de la o catastrofă totală: ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite”, transmitea Regele Mihai I.
În aceeași proclamație, Regele Mihai I anunța sfârșitul dictaturii și garanta drepturile și libertățile cetățenilor.
De ce ies românii în stradă pentru merdenele, dar tac când e vorba de probleme serioase? Psiholog: „Nu ne dorim efort cognitiv”
Un clip în care Edmond Niculușcă, reprezentant al restaurantului Mița Biciclista, ironizează clienții unei patiserii din Piața Amzei a provocat un val de reacții pe rețelele sociale. Mii de oameni au intrat în discuție, au luat partea uneia dintre tabere, au criticat și au cerut explicații.
România se împrumută și crește taxele, dar continuă investițiile în stadioane.
România investește miliarde în stadioane și săli de sport, deși trăiește pe datorie, iar taxele abia au fost majorate. Economiștii avertizează că decizia este o eroare gravă, decontată direct de populație și firmele private.
Trei judecători ai Curții Constituționale s-au opus deciziei prin care Dominic Fritz își pierde mandatul de primar.
Cei trei judecători ai Curții Constituționale care au considerat că este neconstituțional „amendamentul Fritz” adus de PSD noii legi a integrității aduc ca principal argument faptul că încalcă principiul neretroactivității legii. Curtea Constituțională a publicat vineri seară motivarea deciziei prin care a declarat constituțională încetarea de drept a funcției publice la 30 de zile de la …
Avocatul Adrian Toni Neacșu critică dur motivarea CCR în cazul lui Dominic Fritz: „Enormă gafă”.
Motivarea prin care Curtea Constituțională a considerat constituțional amendamentul care poate duce la încetarea mandatului lui Dominic Fritz nu închide disputa juridică. Din contră, avocatul Adrian Toni Neacșu, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, susține că argumentele Curții sunt „mult mai neconvingătoare și stângace” decât se aștepta și afirmă că acestea vor alimenta discuțiile despre retroactivitatea legii. În centrul criticii sale se află chiar diferența dintre o faptă săvârșită în trecut și o nouă cauză de încetare a unui mandat obținut prin alegeri.
Câteva sute de timișoreni la al doilea miting de susținere pentru primarul Fritz (foto)
Foto: Virgil Simonescu Sâmbătă seara, în Piața Victoriei din Timișoara, a început un nou miting de susținere pentru primarul Dominic Fritz după decizia CCR în cazul acestuia. În centrul orașului au ieșit circa 250 de persoane după ce la mitingul de miercuri seara au fost aproximativ dublul acestui număr. Organizatorii au invocat căldura excesivă ca […]
Ce facem astăzi, 23 august 2026, în Timișoara?
