De la începutul anului 2026, polițiștii locali din Timișoara au depistat pe străzi 318 persoane care apelau la mila publică sau nu aveau un adăpost, majoritatea fiind venite din alte județe ale țării și din Republica Moldova. Oamenii legii atrag atenția că oferirea de bani nu rezolvă problema, ci menține aceste persoane în stradă.
Cine sunt și de unde vin persoanele depistate pe străzile Timișoarei
Poliția Locală Timișoara continuă acțiunile de identificare, ridicare din spațiul public și predare către serviciile de asistență socială a celor care cerșesc sau trăiesc pe stradă. Potrivit datelor oficiale transmise vineri, 31 iulie 2026, cele mai multe persoane depistate provin din afara orașului.
Reprezentanții instituției arată că: „De la începutul anului un număr de 318 cerșetori și oameni ai străzii au fost depistați pe străzile Timișoarei, aceștia fiind transportați de 1409 ori la centrele sociale.”
Oamenii legii au identificat un număr tot mai mare de persoane sosite din Republica Moldova, din Capitală, dar și din numeroase județe și localități din România:
Județul Botoșani: Săveni
Județul Olt: Corabia
Județul Brăila: Salcia
Județul Buzău: Buzău
București
Județul Caraș-Severin: Reșița
Județul Hunedoara: Lupeni
Județul Maramureș: Sighetul Marmației
Județul Galați: Galați
Județul Mehedinți: Drobeta-Turnu Severin
Județul Bacău: Bacău
Județul Arad: Arad
Județul Dolj: Craiova
Județul Vâlcea: Oprislava
De ce aleg cerșetorii să vină la Timișoara și cum încearcă să obțină bani
Numărul persoanelor vulnerabile care ajung pe străzi creșe de obicei în perioada caldă a anului. Timișoara reprezintă o destinație atractivă pentru acestea datorită nivelului economic al orașului și generozității cetățenilor.
Instituția explică motivele acestei migrații: „De regulă numărul acestora crește în perioada sezonului cald, multe din persoanele din această categorie venind la Timișoara deoarece aici cetățenii arată mai multă milă pentru cei vulnerabili, iar nivelul de trai este considerat mai ridicat decât în alte zone ale țării.”
Pentru a-i convinge pe trecători să le ofere sume de bani, persoanele depistate folosesc diverse metode sau tactici de manipulare: „Unii dintre aceștia încearcă să convingă cetățenii să le ofere bani prin afișarea unor anunțuri cu strângere de fonduri pentru persoane bolnave, alții se deplasează ei înșiși în cărucioare deși nu au nicio afecțiune, alții au fost depistați pe străzi degradându-se pur și simplu din cauza alcoolului pe care îl procură din banii făcuți din cerșit.”
Recomandările autorităților: Banii dați pe stradă nu ajută la reintegrare
Compartimentul de Relații Publice din cadrul Poliției Locale Timișoara precizează că controalele vor continua și în perioada următoare. În același timp, autoritățile fac un apel la comunitate pentru a nu mai încuraja acest fenomen prin donații directe pe stradă, subliniind că majoritatea celor depistați refuză sprijinul pe termen lung.
„Poliția Locală Timișoara continuă acțiunile și în perioada următoare, reamintind timișorenilor că nu este o soluție să le oferim bani acestor persoane vulnerabile deoarece în acest fel le menținem în stradă. Mai mult, mare parte dintre aceste persoane nu doresc să stea în centre și nu doresc să muncească pentru a se reintegra în societate.”

















