Toată lumea spune că vrea pace. Absolut toată lumea.
La fiecare conferință internațională, fiecare lider începe cu aceeași propoziție solemnă: „noi dorim pacea”. După care se votează bugetul pentru arme, care întâmplător este cu 20% mai mare decât anul trecut.
Este un mic paradox al civilizației moderne:
pacea se apără întotdeauna cu tot mai multe arme.
Pentru a spune cu adevărat „NU războiului”, ar trebui însă să avem curajul să vedem lucrurile așa cum sunt, nu așa cum apar în comunicatele oficiale sau în editorialele parfumate cu corectitudine politică.
De exemplu, ni se spune zilnic cine sunt vinovații pentru tensiunile actuale: Donald Trump și Vladimir Putin.
Perfect. Nu sunt niște sfinți ai diplomației mondiale.
Dar dacă cineva crede că întreaga situație globală este rezultatul exclusiv al deciziilor acestor doi oameni, atunci probabil crede și că economia mondială este condusă de Moș Crăciun.
Adevărul este că responsabilitatea este mult mai larg distribuită.
Conducerea actuală a Uniunii Europene, liderii apăruți în Europa după epoca relativ pragmatică a Angelei Merkel, guvernele din Polonia, Ucraina, statele baltice, țările nordice și, desigur, eterna voce strategică a Marii Britanii au contribuit și ele din plin la atmosfera actuală.
Nu dintr-o conspirație globală. Ar fi prea simplu.
Ci dintr-un amestec clasic de emoții istorice, frustrări economice și oportunism politic.
În multe dintre aceste societăți, memoria războiului este încă foarte vie.
Actualii politicieni sunt nepoții care au ascultat poveștile bunicilor despre eroismul de la Bătălia de la Stalingrad sau de la Cotul Donului.
Si cumva, subliminal, au fost influențați de aceste povești, în care naziștii germani sau aliații lor, inclusiv cei de la noi, au fost niște eroi.
Numai că memoria istorică este o armă politică foarte periculoasă.
Pentru că între „să nu uităm trecutul” și „să ne reglăm conturile cu trecutul” există uneori doar o diferență de discurs electoral.
Pe de altă parte, pentru că actualii lideri nu reușesc să producă prosperitate reală pentru cetățeni, au apelat la soluția testată de-a lungul istoriei: economia de război.
Această idee nu este nouă. A fost aplicată cu mult entuziasm și de Adolf Hitler în anii ’30.
Economia de război are un avantaj extraordinar pentru politicieni:
poți cheltui sume colosale fără să te întrebe nimeni prea insistent ce beneficii reale produce asta pentru populație.
Tancuri. Drone. Rachete.
Toate acestea creează locuri de muncă, contracte industriale și conferințe de presă patriotice.
Există însă o mică problemă logică, aproape matematică.
Dacă produci arme în cantități uriașe, la un moment dat apare întrebarea inevitabilă: ce facem cu ele?
Istoria arată că răspunsul cel mai frecvent este: le folosim, pentru că după aceea să avem nevoie de alte arme.
Soluția ar fi, în mod ironic, extrem de simplă.
Nu este nevoie de summituri interminabile, nici de declarații poetice despre „ordinea internațională bazată pe reguli”.
Ar fi suficient un singur lucru:
de mâine, Uniunea Europeană să ia o hotărâre simplă: niciun euro din bugetele publice nu mai merge pentru achiziția de armament.
Atât.
După aceea ar urma un pas și mai revoluționar: transformarea industriei militare în industrie civilă.
Fabricile de drone ar putea produce roboți industriali.
Uzinele de rachete ar putea produce infrastructură energetică sau locuințe.
Laboratoarele militare ar putea dezvolta tehnologii medicale.
Adică exact opusul a ceea ce fac astăzi.
În loc să investim miliarde pentru a perfecționa arta de a distruge orașe, am putea investi aceleași miliarde pentru a construi orașe.
Iar următorul pas ar fi să transformăm militarii în civili.
Desigur, această idee pare complet nerealistă.
Pentru că ar presupune un lucru foarte complicat pentru lumea politică actuală:
lideri interesați de prosperitatea oamenilor, nu de industria fricii.
Iar asta, după cum știm, este mult mai greu de fabricat decât o rachetă.
*
În ultima vreme a reapărut o idee care, prezentată frumos pe rețelele sociale, pare aproape idilică: soția să stea acasă și să asculte.
Aproape că aș putea fi de acord cu această idee. Cu o mică obiecție: partea cu ascultatul.
În rest, conceptul nu este deloc nou. Este doar o reluare modernă a celebrului slogan german „Kinder, Küche, Kirche” – copii, bucătărie, biserică.
Adică soția stă acasă, se ocupă de familie, de gospodărie și, eventual, de viața spirituală a familiei.
Am trăit într-o familie organizată aproximativ așa. Bunica stătea acasă. S-a ocupat de copii – mai întâi de mama și de mătușa mea, iar mai târziu și de mine. Ținea gospodăria, gătea pentru toată familia, avea grijă ca lucrurile să funcționeze.
La biserică nu mergea foarte des. Era credincioasă, dar nu era bigotă, ceea ce este o diferență importantă.
Acest model de familie a fost foarte răspândit și la noi și în America anilor ’50-’60.
Bărbatul mergea dimineața la fabrică, de exemplu la Ford Motor Company, la UMT sau la altă uzină, stătea opt ore la bandă, iar salariul lui era suficient pentru a întreține o familie întreagă.
Casa era modestă, dar a lor, mașina era simplă, dar în garaj, Copiii mergeau la școală.
Nu era paradisul pe pământ, dar era o stabilitate economică reală.
Unii tineri din Generatia Z, adică cei născuți între 1997 și 2012, par foarte atrași de ideea familiei „tradiționale”.
Ceea ce este, în principiu, foarte frumos.
Întrebarea este însă alta, și este puțin mai incomodă:
Sunt ei, bărbații generației Z, în stare să o susțină economic?
Pentru că modelul familiei tradiționale nu funcționează doar cu citate motivaționale de pe internet.
Funcționează cu bani. Destul de mulți bani.
Un salariu mediu ar trebui să acopere o chirie sau credit ipotecar, utilitățile, grădinița sau școala copilului, transport, alimente, îmbrăcăminte și multe altele.
Si, de ce nu, rate pentru o mașină modestă
În multe cazuri, nici două salarii nu sunt suficiente pentru a susține confortabil toate aceste lucruri.
De aceea apare o situație puțin ironică.
Pe internet se discută mult despre cum ar trebui să fie femeile: să stea acasă, să fie tradiționale, să aibă grijă de familie.
Dar mult mai rar se discută despre partea cealaltă a ecuației: cine plătește toate acestea?
Pentru că modelul familiei clasice nu era doar o ideologie morală. Era în primul rând un model economic.
Iar fără baza economică, ideologia rămâne doar un fel de nostalgie romantică.
Un fel de vis frumos despre anii ’50, dar trăit cu salariile și prețurile anilor 2026.
***
Xiaomi a început să folosească roboți umanoizi în fabrică: De ce spune compania că sunt ”ca nişte st0agiari”

Compania chineză Xiaomi a început testarea roboților umanoizi în cadrul fabricii sale de vehicule electrice, scopul fiind eficientizarea liniilor de asamblare.
Informația a fost oferită de președintele grupului, Lu Weibing, într-un interviu acordat CNBC la Mobile World Congress din Barcelona, conform news.ro.
În prezent, doi roboți umanozi pot finaliza aproximativ 90% din anumite sarcini specifice într-un interval de trei ore. Aceștia sunt utilizați pentru activități precum montarea piulițelor sau transportul materialelor în interiorul unității de producție.
Trebuie să spunem NU războiului
Evoluțiile politice și militare recente de pe mapamond se îndreaptă îngrijorător spre o escaladare a conflictelor – după declanșarea războiului asupra Ucrainei, Orientul Mijlociu este în plin război.
Reuters. O anchetă americană indică o posibilă responsabilitate a SUA în atacul asupra unei școli de fete din Iran
Anchetatorii militari din Statele Unite analizează posibilitatea ca forțele americane să fi provocat atacul asupra unei școli de fete din orașul Minab, în sudul Iranului, care a dus la moartea a zeci de copii, relatează Reuters.
Două surse oficiale americane au declarat pentru Reuters că evaluarea preliminară indică această variantă, însă investigația nu s-a încheiat și nu există o concluzie definitivă.
Oficialii nu au oferit mai multe detalii despre probele analizate până acum. Nu este clar ce tip de armament a lovit clădirea, cine a ordonat atacul sau din ce motiv școala ar fi putut deveni o țintă.
Aceleași surse au precizat că ancheta rămâne deschisă și că noi informații ar putea apărea, iar acestea ar putea chiar să arate că altă parte a fost responsabilă pentru incident.
Trump: Putin vrea pace, Zelenski nu

Președintele american Donald Trump a declarat joi că vede disponibilitatea președintelui rus Vladimir Putin de a ajunge la o soluționare în Ucraina. „Cred că Putin este gata să facă o înțelegere”, a declarat liderul american într-un interviu acordat publicației Politico. Întrebat despre președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Trump a declarat că, în opinia sa, liderul ucrainean […]
Zelenski îl amenință pe Orbán că va fi ținta armatei ucrainiene dacă nu aprobă împrumutul de 90 miliarde euro pentru Kiev

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a amenințat joi pe premierul ungar Viktor Orban cu o acțiune militară a Ucrainei împotriva Ungariei dacă aceasta din urmă nu deblochează ajutorul financiar de 90 de miliarde de euro oferit Ucrainei de UE, ajutor blocat prin veto de Orban represalii față de întârzierea repunerii în funcțiune a secțiunii ucrainene a […]
Guvernul de la Kiev „și-a pierdut complet mințile”, susține ministrul de Externe maghiar. Motivul noii dispute ungaro-ucrainene

Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a declarat că guvernul ucrainean „şi-a pierdut complet minţile” după ce l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al ambasadei Ungariei la Kiev, în legătură cu cazul a doi soldaţi maghiari eliberaţi din captivitatea rusă, transmite MTI, preluată de Agerpres. Szijjarto a criticat Ucraina pentru că, după ce Ungaria …
Fico îl acuză pe Zelenski că „minte” în privința avarierii conductei rusești de petrol Drujba: „Am imagini secrete. Ruta principală nu e avariată”
Premierul Slovaciei, Robert Fico, afirmă că deține imagini satelitare clasificate care ar demonstra că conducta de petrol Drujba nu a fost avariată. Liderul de la Bratislava îl acuză pe Volodymyr Zelensky că ar fi mințit privind oprirea tranzitului petrolului.
Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, a declarat miercuri că dispune de imagini satelitare secrete care ar demonstra că principala conductă de petrol Drujba nu a fost avariată, contrazicând afirmațiile autorităților ucrainene.
SUA, vot alături de Rusia și China împotriva unei rezoluții de condamnare a atacurilor asupra infrastructurii energetice a Ucrainei

Statele Unite au votat joi alături de Rusia, China și Niger împotriva unei rezoluții a Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA) care condamna atacurile împotriva rețelei electrice a Ucrainei ca pe o amenințare la adresa securității nucleare, informează Agerpres citând agenția Reuters. Consiliul Guvernatorilor AIEA, format din reprezentanți a 35 de țări, a adoptat totuși …
Trump anunță o nouă schimbare de regim în lume: „De cât timp auziți de Cuba, Cuba, Cuba – de 50 de ani? Și Cuba va cădea!” Ce spune despre prețurile la benzină
:format(webp):quality(80)/https://www.mediafax.ro//wp-content/uploads/2026/03/descarcare-1024x683.webp)
Președintele Donald Trump a declarat pentru POLITICO că „Cuba va cădea”, și-a dezvăluit frustrarea crescândă față de Ucraina și a discutat despre incertitudinea alegerii unui nou lider al Iranului.
Într-un interviu acordat joi, el a respins îngrijorările legate de războiul din Iran, a declarat pentru POLITICO că Statele Unite vor ajuta la alegerea următorului lider al Iranului, a prezis căderea regimului cubanez și l-a atacat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski și pe gigantul tehnologic Anthropic.
Aurul din minele Venezuelei ajunge in America: intelegere uriasa intermediata de administratia Trump

Compania minieră de stat din Venezuela a încheiat un acord de zeci de milioane de dolari cu administrația Trump pentru vânzarea a 1.000 de kilograme de aur pe piețele din Statele Unite, conform unei informări publicate de Axios.
Surse citate de jurnaliștii americani indică faptul că înțelegerea semnată luni vizează livrarea unei cantități de până la 1.000 de kilograme de lingouri de aur către traderul de mărfuri Trafigura, cu destinația finală piața americană.
„Soția să stea acasă și să asculte” – nu e 1955, e opinia a 31% din bărbații generației Z
Concluzia aparține unui studiu realizat de cercetători de la King’s College London. Au fost chestionate 23.000 de persoane din 29 de țări, de la generația Z până la baby boomers, conform Daily Mail.
Rezultatele sunt izbitoare când sunt comparate între generații.
Dintre bărbații din generația Z, 31% consideră că soția trebuie să-și asculte întotdeauna soțul. Același răspuns a fost dat de doar 13% dintre bărbații baby boomers.
Criza energiei: după ”taxa” pentru Rusia, urmează cea pentru Iran

China este marele perdant al războiului din Iran. Însă Europa nu este mult mai bine și nu este ajutată nici de dependentă energetică tot mai mare de SUA
Proteste ale adolescenților germani împotriva serviciului militar. Liceenii vor să evite înregistrarea în listele armatei

Mii de copii şi adolescenţi au ieşit joi să protesteze pe străzile oraşelor din Germania împotriva noii legi a serviciului militar, transmite DPA, preluată de Agerpres. „Greva şcolară împotriva recrutării” a atras 50.000 de participanţi la nivel naţional, au declarat organizatorii. După luni de deliberări, administraţia cancelarului Friedrich Merz a adoptat o lege la sfârşitul …
Palantir și alte companii din tehnologie aprovizionează birourile cu tutun pentru a crește productivitatea angajaților

Companii din domeniul tehnologiei, precum Palantir și Hello Patient, aduc în automatele din birouri produse din tutun, disponibile gratuit pentru angajați. Strategia este menită să le crească productivitatea și se pare că funcționează, relatează revista Fortune. Startup-urile din domeniul tutunului Lucy Nicotine și Sesh au instalat automate cu brandul lor în biroul Palantir din Washington …
Carburanții se scumpesc din nou, iar pragul de 10 lei nu mai pare imposibil
OMV Petrom a crescut tarifele cu 9 bani pe litru, după ce, cu o zi înainte, aplicase o scumpire mai abruptă, de 15 bani, atât pentru benzină, cât și pentru motorină Scumpirile la pompă continuă, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu. Liderul pieței de distribuție a carburanților din România, OMV Petrom, a operat în noaptea […]
Bolojan vrea să transforme Dumbrăvița, Giroc, Ghiroda în sectoare ale Timișoarei
Premierul Ilie Bolojan susţine ca primăriile reşedinţă de judeţ să aibă o mai mare autoritate în zona metropolitană, iar primăriile localităţilor situate în imediata vecinătate să devină primării de sector.
Bolojan a spus, la postul B1 TV, că în ultimii 20 de ani dezvoltarea s-a concentrat în reședințele de județ și în zonele metropolitane.
El a propus ca primăriile care au o graniță administrativă cu o reședință de județ să devină primării de sector. Astfel, planurile mari de dezvoltare ar urma să fie elaborate de primăria de reședință.
„Ne place, nu ne place, foarte multe din aceste zone sunt zone dormitor pentru reședința de județ. Oamenii locuiesc în zonele metropolitane, dar navetează spre reședință. Or, o zonă de primării de sector extinsă, așa cum avem în toată lumea – în zona unor orașe mari sunt sisteme de zone metropolitane, dar organizate și planificate – ar însemna că primăria din reședință se ocupă de transportul în comun, de circulație, de sistemele mari, de urbanismul mare, iar primăria din comuna respectivă rămâne cu străzile secundare, rămâne cu politicile de deservire”, a spus prim-ministrul, citat de ProTv.
Cartiere „roșii” pentru păcănele, în Timișoara. Primăria le vrea departe de școli și zonele rezidențiale
Primăria Timișoara vrea să limiteze drastic răspândirea sălilor de jocuri de noroc din oraș. Propunerea primarului Dominic Fritz este ca acestea să fie interzise în apropierea școlilor și mutate în câteva zone speciale, cel mai probabil pe străzi din zone industriale. În prezent, în Timișoara există 173 de astfel de locații autorizate.
Politia Locala Timisoara: Peste 300 de soferi amendati, dupa ce au blocat accesul in clinici medicale, gradinite, garaje, parcari ale unor imobile

Politistii locali au efectuat verificari si au luat masurile legale in cazul conducatorilor auto care au blocat circulatia altor autovehicule prin modul in care au stationat cu masinile pe care le conduceau.
Nu mai putin de 314 conducatori auto au fost sanctionati, de la inceputul anului, cu amenzi de 254.340 lei ca urmare a sesizarilor telefonice de la cetateni. Acestia au semnalat ca le-a fost blocat accesul in garaje personale, in clinici medicale, gradinite, parcari ale unor imobile sau institutii si chiar executia unor lucrari pe domeniul public.
Spre exemplu, zilele trecute s-a semnalat faptul ca un autovehicul a fost parcat astfel incat a blocat accesul in curtea unei clinici medicale de pe Bdul Eroilor de la Tisa, cetateni de pe strazi precum Holdelor, Eugen Pop, Orsova etc au semnalat ca le-au fost blocate garajele personale si nu mai puteau iesi cu masinile, pe Bdul Cetatii, Strada Bradul a fost blocat accesul in parcari ale blocurilor din zona, iar pe alte strazi precum Traian Lalescu, Aurel Cosma, Ciprian Porumbescu, Dr. Ioan Muresan a fost blocat accesul in curtea unor case.
Recent, societatea care se ocupa cu amenajarea spatiului verde a semnalat ca doua autovehicule stationau in zona lucrarilor si nu se putea interveni pentru toaletarea copacilor de pe str. Tibiscum si, desi s-au anuntat lucrarile anterior, posesorii autovehiculelor nu au vrut sa le relocheze.
Tot zilele trecute angajatii Gradinitei PP29 de pe Strada Mures au semnalat faptul ca un autoturism a blocat poarta de acces destinata aprovizionarii unitatii de prescolari, fiind nevoie de interventia politistilor locali pentru eliberarea zonei.
Politia Locala Timisoara atrage atentia conducatorilor auto ca, potrivit OUG 195/2002, este interzisa stationarea autovehiculelor in dreptul cailor de acces care deservesc proprietatile alaturate drumurilor publice, iar nerespectarea legislatiei atrage sanctiuni intre 810 si 1012,5 lei si trei puncte penalizare la permis si chiar ridicarea autovehiculelor in unele cazuri. (Politia Locala Timisoara, Compartiment Relatii Publice)
Ce facem astăzi, 6 martie 2026, în Timișoara?















