Există o întrebare simplă care ar trebui pusă din când în când în cancelarii, ministere și comisii de reformă: de ce nu știu elevii să afle cât de înaltă este o biserică fără să se urce pe ea?
Poate că elevii nu au citit „Geometria distractivă” a lui Iakov Perelman.
La începutul acelei cărți sunt descrise mai multe metode elegante prin care poți măsura înălțimea unei clădiri (în carte este vorba despre copaci , dar este același lucru) folosind umbrele, un băț sau un pic de trigonometrie — fără alpinism și fără aprobări de la parohie.
Nu e o întrebare metaforică, deși ar putea fi.
E una cât se poate de practică.
Pentru că răspunsul nu ține de lipsa inteligenței, ci de felul în care am reușit performanța pedagogică de a transforma știința într-un fel de limbă moartă.
În mod normal, cineva ar trebui să le spună elevilor că matematica sau celelalte materii nu sunt un muzeu de formule prăfuite, ci o trusă de scule pentru viața reală.
Poate ar trebui ca, din când în când, după ce au umplut tabla cu simboluri, profesorii să lase manualul deoparte și să spună: „Dragii mei, cu asta puteți afla câtă vopsea vă trebuie pentru a vă zugrăvi apartamentul, cât material intră într-un acoperiș sau dacă merită să cumpărați terenul acela pe care vi-l vinde un tip foarte convingător.”
Atunci elevii ar descoperi că dincolo de formule există viață.
Ar mai descoperi și că triungiurile asemenea nu sunt o invenție sadică menită să distrugă media generală, ci o metodă prin care poți afla lucruri inaccesibile.
Că vectorii nu sunt niște săgeți abstracte, ci modul în care descriem mișcarea.
Că știind regula paralelogramului am putea afla locul de pe malul opus dacă traversăm Bega înotând.
Că fizica nu este o pedeapsă, ci explicația pentru care nu e recomandat să sari de pe garaj ca să impresionezi vecinii.
Când profesorul zice la finalul orei „hai să măsurăm înălțimea pinului din curte cu un băț și umbra lui” sau „hai să calculăm câtă vopsea intră pe peretele ăsta neregulat fără să-l măsurăm cu ruleta laser”, elevii își amintesc lecția aia zece ani. Când rezolvă 50 de probleme identice cu radicali sau integrale nedefinite în următoarele 24 de ore își mai aduc aminte de numai 3% din ce au învățat și, mai rău, rămân dezgustați de materia resectivă.
Poate că elevii ar trebui chiar încurajați să citească autori care știu să traducă știința în limbaj uman.
Pe Perelman, sau pe Richard Feynman, pe Carl Sagan, pe Asimov sau pe alții.
Popularizarea nu este o vulgarizare, ci o formă de respect față de inteligența cititorului.
Problema nu se oprește însă la școala generală.
Ea continuă liniștită în licee sau universități, unde studenții învață adesea să rezolve probleme complicate pe care nu le va avea nimeni niciodată — dar nu sunt învățați să rezolve probleme simple pe care le va avea toată lumea.
Imaginați-vă, de pildă, ce s-ar întâmpla dacă studenții de la informatică ar fi obligați să proiecteze aplicații pentru oameni reali.
Nu pentru colegul din bancă, care știe deja trei limbaje de programare și două înjurături în Python, ci pentru tanti Maria, care vrea să plătească o taxă fără să simtă că încearcă să piloteze un avion.
Poate că atunci n-ar mai apărea aplicații precum așa-numitul „ATLAS” al Primăria Municipiului Timișoara — un produs atât de puțin intuitiv încât ai impresia că a fost testat exclusiv pe oameni care deja știau răspunsurile.
O aplicație care reușește performanța rară de a ascunde informația cu o eficiență demnă de serviciile secrete.
Sau poate că altcineva s-ar fi întrebat, înainte de implementare, dacă este cu adevărat necesar ca declarația SAF-T să genereze fișiere XML gigantice, populate cu date repetate de parcă redundanța ar fi fost un obiectiv strategic.
Pentru cine nu a prins epoca romantică a calculatoarelor, trebuie spus că aceste fișiere pot depăși lejer spațiul pe care îl avea hard discul primului PC pe care am lucrat.
Ăstora din urmă am încercat să le explic cum ar putea rezolva problema dar, din păcate, expertul în e-guvernare cu care am avut conversația respectivă nu știa nici informatică și nici contabilitate, așa că pur și simplu nu înțelegea ce spun.
Și, cu toate că exemplele vin din IT, problema este mult mai adâncă.
Am construit un sistem educațional care produce specialiști capabili să opereze concepte, dar nu întotdeauna și realitatea.
Oameni care știu formulele, dar nu le văd rostul. Care pot complica orice, dar simplifică rar.
Si exact asta ar trebui să rezolve specialiștii, să simplifice viață celor care nu sunt specialiști într-un anumit domeniu.
Poate că reforma nu ar trebui să înceapă cu programe noi, comisii și declarații solemne, ci cu o întrebare modestă adresată la finalul fiecărei lecții:
„La ce folosește asta în viața reală?”
Dacă elevul poate răspunde, lecția a fost predată.
Dacă nu, probabil că am mai construit o mică catedrală de abstracțiuni — impresionantă, rece și, din păcate, la fel de greu de măsurat fără să te urci pe ea.
*
Cine citește titlul despre city-break-urile și vacanțele românilor ar putea crede, fără prea mult efort de imaginație, că România a devenit peste noapte o mică filială a prosperității mondiale.
Avioanele ar fi pline, cardurile ar sfârâi la POS-uri, iar poporul ar trăi într-un permanent weekend prelungit.
Realitatea este însă mai puțin fotogenică.
Cel mult 5% dintre români își permit, în mod normal, un concediu în străinătate — și asta într-o evaluare optimistă.
Restul se uită la aceleași destinații pe internet, eventual cu un oftat discret și cu gândul că „poate la anul”. Dacă anul vine, de obicei aduce altceva: rate, medicamente mai scumpe, facturi mai creative.
Dar acei 5% nu sunt „românii obișnuiți”. Nu sunt profesorii, inginerii, medicii tineri sau pensionarii care au muncit o viață.
Sunt, în bună măsură, cei cocoțați pe vârful piramidei veniturilor — salarii spectaculoase în anumite sectoare, contracte cu statul, administrații locale fertile sau eterna specie a „băieților descurcăreți”, care par să fi descoperit secretul prosperității fără a pierde prea mult timp cu scrupulele.
Partea cu adevărat interesantă nu este însă economică, ci psihologică.
Societățile nu se strică doar din lipsă de bani; se pot strica și din felul în care sunt distribuite încrederea și competența.
Există un mecanism bine cunoscut în psihologie — David Dunning și Justin Kruger l-au descris — numit Dunning–Kruger effect.
Pe scurt, cei mai puțin competenți tind să-și supraestimeze abilitățile, în timp ce oamenii cu adevărat capabili sunt adesea mult mai prudenți în autoevaluare.
La polul opus stă „Sindromul Impostorului” — acea stare aproape paradoxală în care oameni foarte bine pregătiți au impresia că nu sunt suficient de buni, că au ajuns „din greșeală” unde sunt și că, inevitabil, cineva va descoperi impostura lor imaginară.
Combinația dintre aceste două fenomene devine, încet și sigur, o rețetă periculoasă pentru orice societate.
Inteligenții nu se înghesuie spre funcții.
Analizează prea mult, văd responsabilitățile, anticipează riscurile, cântăresc consecințele.
Într-un cuvânt — gândesc.
Iar gânditul excesiv nu a fost niciodată un sport care să ajute la îmbrâncelile pentru putere.
În schimb, cei convinși că se pricep la toate nu au asemenea rețineri.
Ei nu văd obstacole, ci doar oportunități.
Nu văd complexitate, ci „o rezolvăm noi”.
Încrederea lor e atât de solidă încât realitatea însăși pare uneori un detaliu negociabil.
Ii credem uneori inteligenți dar ei nu sunt neapărat inteligenți, sunt mai degrabă șireți, ceea ce este cu totul altceva.
Și astfel apare paradoxul: nu cei mai capabili ajung neapărat în poziții influente și bine plătite, ci cei mai siguri pe ei.
Acest fenomen se regăsește în toate straturile societății, uitați-vă la exemplele de mai sus despre ATLAS și SAF-T.
Sau pur și simplu uitați-vă la televizor.
***
Șeful diviziei DeepMind de la Google estimează când va atinge AI capacitatea umană / Cum va fi folosit „testul Einstein”
Directorul executiv al Google DeepMind, Demis Hassabis, a declarat miercuri, la New Delhi, că inteligența artificială generală va fi dezvoltată în următorii 5-8 ani. „Suntem la o distanță de 5-8 ani de a ajunge la…
Rusia cere țărilor europene care au acuzat-o de otrăvirea lui Alexei Navalnîi „să prezinte date concrete”
Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, a cerut țărilor europene care au acuzat Moscova de otrăvirea lui Alexei Navalnîi să vină cu dovezi în acest sens.
„Toate acuzațiile împotriva Rusiei erau de tipul „foarte probabil”. Nu au existat detalii specifice. A fost pur și simplu o declarație menită să devină actul de deschidere al conferinței (de securitate) de la München și să eclipseze dosarele Epstein. Le cerem să prezinte date concrete cu privire la această chestiune”, a declarat Zaharova într-o conferință de presă miercuri, potrivit Reuters.
O nouă alternativă la hârtia igienică tradițională a început să pătrundă în casele din Europa.
Cei care au adoptat deja toaletele inteligente remarcă senzația de curățenie superioară, controlul personalizat, dar și reducerea iritațiilor provocate de hârtia igienică tradițională.
Din punct de vedere financiar, investiția inițială se recuperează în timp datorită reducerii consumului de hârtie igienică.
Unele hoteluri folosesc deja aceste sisteme, atât pentru confortul clienților, cât și pentru reducerea costurilor operaționale, fapte ce sugerează că adoptarea tehnologiei poate deveni un trend major în Europa, potrivit
Administrația trebuie scuturată de „specialii” cu pensie și salariu de la stat.
Cu decizia de azi a CCR, e important ca România să reformeze și alte categorii de „speciali” pensionați anticipat cu sume obscene. Unii iau și pensii foarte mari, dar mai sug de la buget o leafă, că doar sunt în plină putere de muncă la 50 de ani.
Ce se schimbă la pensiile magistraților.
Legea care modifică pensiile de serviciu ale magistraților aduce schimbări importante referitoare la vârsta de pensionare și modul de calcul al pensiei pentru judecători și procurori. După cinci amânări, judecătorii Curții Constituționale au decis miercuri,…
Dragoş Damian, Terapia Cluj: Constatare care merită Premiul Nobel în economie.
„Stai lângă o biserică, ai un metru de croitorie la tine, iar afară e soare.
La începutul lunii februarie, UNICEF a lansat un raport privind literația științifică, realizat în parteneriat cu Ministerul Educației, care arată cum înțeleg elevii din clasele I-XII știința și cum reușesc să aplice în viața de zi cu…
Ce s-a ales din proiectele de cercetare de milioane de euro, conduse de ministrul demisionar Daniel David: site-uri expirate și o țeapă americană, sus, pe deal
Cariera de cercetător a lui Daniel David, ministrul demisionar al educației, reprezintă o dovadă solidă că în România există bani pentru știință. Dar ai nevoie de un magnetism aparte ca să-i atragi.
Ce taxe? Ce prăbuşire a consumului? City break-urile şi vacanţele în străinătate au crescut cu 48% în ultimul trimestru din 2025 şi au închis anul la peste 10 mld.
Anul 2025 a fost marcat de o serie de provocări economice, fiind adoptate măsuri de austeritate pentru reducerea deficitului bugetar, ceea ce a dus implicit la creşterea costurilor în economie şi la scăderea nivelului de trai al românilor. Totuşi, asta nu i-a speriat pe români, care au continuat să călătorească şi să cheltuiască pe vacanţe chiar mai mult decât în anii anteriori, stabilind astfel un nou record.
Lucruri mici care îți consumă energie fără să-ți dai seama
Te simți obosit și ai impresia că energia îți dispare fără un motiv clar, chiar și în zilele în care nu ai făcut mare lucru? Dacă te regăsești în această situație, nu trebuie să te îngrijorezi. De cele mai multe ori, nu responsabilitățile mari sunt cele care ne consumă resursele, ci lucrurile mici, pe care abia dacă le observăm.
În rândurile următoare vom vorbi despre câteva dintre aceste obiceiuri mărunte care, adunate zi de zi, ne lasă fără energie și ne îngreunează viața mai mult decât ne dăm seama.
Nu trage, dom’ Semaca! Sînt eu, pompierul!
Județul Galați, anul 2026, România, UE, NATO. Un pompier voluntar din Drăgănești, care se ducea grăbit să stingă o casă în flăcări din satul vecin Căuiești, deci se afla într-o misiune de salvare, a fost oprit și pedepsit exemplar de organe. Motivul principal a fost că nu a dat prioritate autospecialei de Poliție care se îndrepta spre același caz. În plus, prezenta pe mașină dispozitive acustice și luminoase neconforme. Pe scurt, nu avea bască. Trei mii de lei amendă și reținerea carnetului de conducere. În tot acest timp, sătui să aștepte salvatorii autorizați, localnicii s-au apucat să stingă focul de capul lor. Au și reușit, slavă Domnului.
Ce facem astăzi, 19 februarie 2026, în Timișoara?
