Hai să ne uităm un pic la obsesia statului român pentru „investiții”.
Cuvântul sună bine, dă impresia de viziune, de strategie, de oameni serioși care stau în jurul unei mese ovale și spun lucruri precum „dezvoltare sustenabilă” și „impact pe termen lung”.
Numai că, uneori, între cuvinte și realitate este o prăpastie cam cât bugetul pe doi ani al unui județ mai răsărit.
În ultimii 20 de ani, statul a finanțat aproximativ 3.000 de săli de sport.
Nota de plată: 6,6 miliarde de lei.
Dacă spui suma repede, nu pare mare. Dacă o spui rar, cu pauze între cifre, începe să sune ca un diagnostic.
Dacă prin absurd cineva s-ar pune să facă într-un caiet cu pătrățele câte o cruciuliță pentru fiecare leu cheltuit am începe să realizăm cu adevărat enormitatea unei astfel de sume.
Dar să facem puțină semantică, că nu strică niciodată.
Ce este, de fapt, o investiție?
Conform DEX, este o plasare de capital cu scopul obținerii de profit.
Accent pe profit, nu pe sentimentul plăcut că ai tăiat o panglică în fața unei clădiri cu miros de lavabil proaspăt.
Aduc sălile de sport profit? În teorie, poate.
În practică, ele produc în principal facturi: încălzire, curent, reparații, personal, pază, mentenanță.
Veniturile din bilete pentru pariciparea la diverse evenimente culturale sau din cine știe ce competiții locale sunt, de cele mai multe ori, echivalentul financiar al unui bacșiș lăsat din politețe.
Unii vor spune: „Dar profitul este sănătatea populației!”
Sună frumos, aproape poetic.
Problema este că oamenii care merg la sală plătesc deja abonamente — deci participă la o activitate comercială perfect capabilă să existe fără tutela statului.
Iar cei care nu merg la sală nu vor avea o revelație subită doar pentru că s-a mai ridicat o clădire în cartier.
Vor continua să alerge prin parcuri, eventual fugind de colesterol și de inflație în același timp.
Sigur, există exemple de mari sportivi, Nadia, Halep, băiatul acela care a învățat să înoate — îi știm cu toții.
Ni se spune că au adus prestigiu țării.
Foarte bine.
Dar, poate vă dezamăgesc cu această revelație, prestigiul nu se pune pe pâine și nici nu reduce rata la bancă.
Nivelul de trai crește prin tehnologie, productivitate și organizare socială inteligentă, nu prin medalii și cântarea imnului la urcarea pe un podium, oricât de strălucitoare ar fi ele.
Să împingem logica până la capăt.
Să presupunem că peste niște ani — mulți sau foarte mulți — vom avea un stadion nou-nouț, care acum este preconizat să coste vreo 170 de milioane de euro, probabil că până va fi construit va costa dublu.
Frumos, modern, numai bun de pus pe vedere.
Crede cineva, sincer, că la final de an veniturile vor depăși cheltuielile?
Un stadion este un organism flămând: cere bani constant și nu se satură niciodată.
Câteva meciuri, două concerte și un festival de mici nu pot susține financiar un colos din beton.
Mai ales că lumea s-a schimbat.
Oamenii văd meciuri la televizor, filme pe platforme de streaming, iar bibliotecile au încăput într-un dispozitiv mai subțire decât o revistă.
Cinematograful a fost mușcat de streaming, teatrul a fost mușcat de cinematograf, iar atenția publicului a fost mușcată de telefon.
Cei puțini care mai citesc câte o carte nu au nevoie de o clădire mare și spumpă pentru bibliotecă, au nevoie doar de un serviciu de stocare în cloud, ajunge și unul gratuit, în care să-și păstreze miile sau zecile de mii de cărți.
Este greu să concurezi cu comoditatea propriului fotoliu.
Așadar, dacă acestea nu sunt investiții, ce ar putea fi?
De exemplu, locuințele.
Iată o idee aproape revoluționară prin simplitatea ei: statul construiește apartamente acolo unde există cerere și le închiriază la prețuri decente — 100, poate 150 de euro pe lună.
Locatarul își plătește utilitățile, își repară robinetul care picură și nu sună ministrul când i se arde becul.
Deci, vorbim despre o minunată investiție care se auto-întreține.
După 20 de ani, investiția este amortizată. Din acel moment, statul începe să producă profit real — bani care pot merge în sănătate, educație sau în alte domenii unde „nu sunt fonduri”, expresia preferată a administrației.
In acest fel tinerii și-ar putea permite o locuință, chiar dacă nu este a lor, dar din moment ce nu mai sunt nevoiți să locuiască cu părinții nu mai contează.
Dar noi preferăm clădirile care arată bine în randări.
În aceeași notă optimistă, universitatea lansează un program dedicat seniorilor activi. Un cadru prietenos, sigur, probabil cu aer condiționat și afișe motivaționale pe pereți.
Sunt convins că, odată deschis, parcurile vor rămâne pustii, iar trotuarele vor deveni un fel de rezervații naturale pentru porumbei, pentru că toți seniorii orașului se vor buluci să facă mișcare organizată, la program.
Realitatea, însă, e mai puțin spectaculoasă: oamenii se mișcă atunci când vor și cum pot, nu când apare un program cu logo.
Problema de fond nu este că statul cheltuie bani.
Statul trebuie să cheltuie.
Problema este confuzia aproape cronică dintre cheltuială și investiție.
O cheltuială îți ia bani.
*
In afară de melci România exportă și banane.
Probabil banane de Dăbuleni, sau de Gotlob.
*
Există momente în care istoria pare că merge pe două benzi diferite: una de mare viteză și alta pe care circulă, liniștit, un car tras de boi.
La Vatican, de exemplu, s-a ajuns la concluzia că, dacă tot a apărut inteligența artificială, ar fi păcat să nu o folosești.
Așa că liturghia urmează să fie tradusă în zeci de limbi — vreo 60 — probabil pentru ca mesajul divin să nu mai depindă de norocul lingvistic al credinciosului. În fond, dacă Dumnezeu este universal, ar fi util ca și subtitrarea să fie.
Instituția condusă de Papa Francisc pare să fi înțeles un lucru simplu: credința poate fi eternă, dar modul în care comunici credința trebuie să țină pasul cu epoca. Altfel, riști să predici într-o limbă pe care o mai înțeleg doar profesorii de filologie și două măicuțe pasionate de manuscrise medievale.
Între timp, la noi, Biserica Ortodoxă Română păstrează cu sfințenie un limbaj care sună de parcă ar fi fost tradus în grabă dintr-un pergament găsit într-o ladă cu molii.
Nu contează că limba evoluează, că oamenii vor să înțeleagă ce li se spune.
Tradiția, ni se spune.
Tradiția este, fără îndoială, un lucru prețios.
Dar există o diferență subtilă între a respecta tradiția și a o transforma într-un exponat de muzeu pe care nimeni nu mai are voie să-l atingă.
O tradiție vie respiră, se adaptează, se traduce — la propriu și la figurat. Una rigidă devine, încet-încet, un exercițiu de recitare mecanică.
Paradoxul este delicios: o instituție veche de două milenii experimentează cu tehnologie de ultimă oră, în timp ce altele par convinse că orice inovație este primul pas spre Apocalipsă.
*
Există o categorie de iluzii moderne care merită studiate în manualele de psihologie socială.
Printre ele, la loc de cinste, se află credința aproape religioasă în tehnologia infailibilă.
Dacă e scumpă, dacă are un nume complicat și dacă apare des în comunicate oficiale, atunci — în mintea publicului — trebuie să fie și perfectă.
De aici și mirarea colectivă: cum adică nu au fost interceptate toate rachetele?
Păi nu pentru asta am plătit – sau au plătit alții – miliarde?
Nu ni s-a spus că cerul este păzit de un fel de înger electronic care nu doarme niciodată?
Întrebarea seamănă izbitor cu alta, din copilărie: „Cum adică nu vezi pe întuneric? Doar ai mâncat morcovi!”
Realitatea este mult mai puțin poetică: apărarea antirachetă este un joc de probabilități.
Uneori câștigi, alteori nu.
Uneori sistemul vede prea târziu, alteori ținta vine prea repede, uneori sunt prea multe simultan.
Fizica nu negociază, iar matematica nu are sentimente patriotice.
Dar poate partea cea mai interesantă nu ține de inginerie, ci de marketing.
Societățile moderne au ajuns să consume securitate exact cum consumă electrocasnice.
Ni se prezintă performanțe, grafice, procente, animații pe calculator în care totul merge impecabil.
Este inevitabil: orice produs foarte scump trebuie să vină și cu o poveste pe măsură.
Numai că reclama — fie ea la un detergent, suplimente alimentare sau la un sistem defensiv — nu descrie realitatea medie. Descrie varianta ideală.
Nimeni nu face un clip publicitar în care scrie, discret, jos:
„Funcționează excelent… în majoritatea situațiilor. Pentru restul… kiss your ass goodbye.”
Notă: Afișul de sus datează din anii ’60-’70.
*
Era să asistăm la o tragedie națională: statul român nu a dorit să se transforme în agenție de publicitate gratuită pentru câțiva producători privați de vinuri. Practic, un pas mic pentru buget, dar un șoc emoțional pentru cei obișnuiți ca „parteneriatul public-privat” să însemne, de fapt, „publicul plătește, privatul încasează”.
Mă întreb, uneori cu o naivitate aproape copilărească, dacă în România mai există cineva care să distingă între interesul comun și interesul personal ambalat frumos, cu etichetă aurie și poveste despre tradiții milenare.
Pentru că, la noi, orice afacere devine brusc „de interes național” în clipa în care apare posibilitatea unei subvenții, a unei facilități fiscale sau, de ce nu, a unei campanii plătite din bani publici.
Confuzia pare și mai mare când vine vorba de capitalism și socialism.
Declarativ, suntem capitaliști convinși — piață liberă, concurență, inițiativă privată.
În practică însă, mulți antreprenori, și nu numai antreprenorii, visează la un socialism personalizat: pierderile să fie socializate, iar profiturile privatizate.
Un fel de economie de piață cu plasă de siguranță ținută permanent de stat, ca nu cumva să se lovească cineva la cădere.
Poate că acesta este, de fapt, capitalismul românesc în forma lui cea mai sinceră: nouă să ni se dea — ajutoare, promovare, scutiri, leafă mare și dacă se poate neimpozitată — iar pentru ceilalți, pentru contribuabilii anonimi care nu cer nimic, să existe mereu câte un discurs sobru despre responsabilitate fiscală și inevitabila austeritate.
***
A murit reverendul Jesse Jackson, cel mai cunoscut apărător al drepturilor civile din SUA
Jesse Jackson, carismaticul apărător al drepturilor civile din SUA care a candidat de două ori la nominalizarea Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale, a murit la vârsta de 84 de ani, a anunțat familia sa într-un…
Robotica chineză din nou în prim-plan: Umanoidul care sfidează limitele echilibrului și coordonării
Compania chineză de robotică Robotera a publicat un videoclip în care robotul său umanoid L7 interpretează un dans tradițional chinezesc cu sabie.
Momentul marchează Anul Nou Lunar, Anul Calului de Foc, dar evidențiază și progresele majore din domeniul roboticii umanoide, scrie InterestingEngineering.
Specialiștii spun că demonstrația depășește spectacolul artistic și arată un nivel avansat de inteligență motorie aplicabilă în lumea reală.
Cu o înălțime de aproximativ 1,71 metri și o greutate de 65 de kilograme, L7 este construit din titan și fibră de carbon. Dezvoltat în colaborare cu Universitatea Tsinghua, robotul dispune de 55 de articulații independente, ceea ce îi oferă flexibilitate și un control excepțional.
Universitatea MIT va studia dacă inteligența artificială poate fi folosită pentru combaterea sărăciei
J-PAL, laboratorul de acțiune pentru combaterea sărăciei din cadrul Massachusetts Institute for Technology a acordat finanțare pentru opt noi studii de cercetare menite să înțeleagă modul în care inovațiile din domeniul inteligenței artificiale (AI) pot…
AI la Vatican: Liturghia va fi tradusă în direct pe telefon, în 60 de limbi
Serviciul va permite credincioșilor să urmărească slujbele pe smartphone, prin cod QR, în 60 de limbi. „Dorim să slujim misiunea care definește centrul Bisericii Catolice”, a declarat cardinalul Mauro Gambetti despre noua tehnologie, potrivit EuroNews.com. „Bazilica Sfântul Petru…
De ce nu au fost interceptate rachetele balistice de sistemele Patriot și ce rol au avut avioanele F-16 și Mirage în ultimul atac combinat al Rusiei
Patru rachete balistice rusești de tip Iskander-M nu au fost interceptate în timpul atacului combinat lansat de Rusia în noaptea de 16 spre 17 februarie, a confirmat purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ucrainene, Iuri Ignat.
Piloți americani și olandezi de F-16 sunt în Ucraina și apără Kievul de rachetele și dronele rusești, susține o publicație franceză de investigații
Ucraina a creat o escadrilă internațională de avioane de vânătoare F-16, care include atât piloți ucraineni, cât și occidentali, scrie Intelligence Online, o publicație franceză specializată pe servicii secrete și diplomație. Kievul nu a confirmat…
Statul a finanţat peste 3.
Puterea de cumpărare a crescut, la fel şi salariile, dar tinerii tot nu îşi permit să îşi cumpere o locuinţă proprie pentru că şi preţurile apartamentelor cresc.
România, mai scumpă la mâncare decât Spania, Italia, Portugalia sau Grecia, arată un studiu elen
Prețurile coșului tipic de cumpărături pentru o gospodărie din supermarketurile românești continuă să fie mai mari decât în Spania, Portugalia, Bulgaria sau Grecia, deși România are TVA-ul mai mic, potrivit studiului publicat de Institutul pentru…
Andrei Caramitru: „Sistemul trebuie să extragă 12 miliarde de euro pe an ca să hrănească lăcustele.
Andrei Caramitru susține că în România funcționează un „sistem de putere și hoție” format din aproximativ 100.000 de persoane care ar consuma anual circa 12 miliarde de euro din bani publici. Într-o postare pe Facebook, acesta descrie mecanismul ca pe o „castă de lăcuste” care ar extrage până la 30% din resursele reale ale statului.
Gata, Sorine, nu tăiem salariile la milițieni! Da’ putem măcar la strungari, sculeri-matrițeri, tractoriști și ceapiști?
Sorin Grindeanu a vorbit: „Dacă cei de la USR vor să taie salariile la medici, la profesori, la milițieni, noi nu suntem de acord”. A vrut președintele PSD să ridice vocea și să dea o smetie dușmanilor poporului salariat, dar limba lui a dat mai mult o palmă la păcat. Nu poți să amesteci milițianul ceaușist între meserii onorabile și să mai ai pretenția să fii luat în serios.
E foarte posibil ca, din slava Sa, Bunuțu’ să fi murmurat scos din sărite, așa cum făceam pe vremuri la penalty-urile dușmanului „Dă cîș, fraiere! Dă șui!”, și de-aici să fi ieșit frumusețea asta de frază. Pentru că Bunuțu’ are memorie bună și ține minte ce partid a dat premierul care-a condus România pe cele mai înalte culmi ale datoriei externe. Sau cine era primul ministru cînd se goleau 65 de miliarde de lei din Fondul de Rezervă în buzunarele instituțiilor din subordine. Sau unde-l durea pe capu’ la guvern de deficitul bugetar. Ăla care trebuie acoperit acum.
România exportă banane de 3,4 mil.
Exportul de melci românești merge în pas vioi
Veste bună din economie: în zece ani exporturile României de carne de melc au crescut de la 4,5 la 20,7 milioane de euro! Toată marfa ajunge în Franţa, unde melcii se consumă încă din Evul Mediu și sunt considerați delicatese.
De fapt, melcii au fost o mâncare a săracilor, de care Europa medievală era plină. Pe vremea aia, bieții oameni mâncau tot ce mișca, indiferent de viteză, iar melcii se bucurau de prețuire, că nu trebuia să fugi după ei, să-i prinzi cu pătura, să-i ademenești sau să-i capturezi cu lațuri. Faptul că au devenit, azi, delicatese care costă cât nu merită arată că nu-s suficienți, că e mai mare cererea decât oferta. Am mâncat melci: sunt gustoși, dar nu te saturi cu ei. Fiind mai mici ca inimile de pui trebuie să bagi cinci în gură ca să simți că mesteci ceva, din două-trei îmbucături s-a isprăvit porția și ai rămas cu cochiliile goale. Clar, Franța soră are mare nevoie de melcii românești!
Programul UNSAFE.
Pe lângă miliardele alea din împrumuturi, în cadrul programului SAFE, cu care o să înzestrăm armata de nu va avea nici Darth Vader curaj să pună ochii pe țărișoara noastră, Ministerul Apărării mai toacă milioane bune pentru reparația și întreținerea unor conserve cu elice, în ceea s-ar putea numi UNSAFE.
Încă avem în dotare niște elicoptere IAR 330 Puma, făcute prin anii 90 sub licență franceză, chiar dacă multe, prea multe din ele au căzut la datorie. Doar în treacăt, putem aminti de câteva accidente fatale care au implicat astfel de aparate de zbor, cum ar fi cele din 2001 de la Titu, din 2007 la Ungheni, 2013 lângă Bacău, 2014 lângă Sibiu și, ceva mai recent, cel prăbușit în 2022, în Constanța, plecat să caute o altă conservă, cu aripi, un MIG 21 Lancer, căzut și el la datorie.
Testul simplu pe care îl pică 40% dintre elevii români: „În Copenhaga sunt 3 grade, în Oslo sunt minus 6 grade.
Invitat în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, Sorin Costreie, consilier prezidențial pentru educație și cercetare, a vorbit despre testele PISA și alte tipuri de testări care arată gradul analfabetismului funcțional și al calității educației în România.
Ghid ANAF cu informații actualizate: Noile modificări fiscale în vigoare de la începutul lui 2026
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Timișoara a publicat un ghid PDF cu principalele modificări fiscale în vigoare de la 1 ianuarie 2026, pentru firme și alți contribuabili. Citește mai departe pe StartupCafe…
„Catastrofă de imagine” evitată la limită.
La Wine Paris, unul dintre cele mai importante târguri internaționale de vin, România nu a avut un stand oficial.
Indicatoare inedite care-i avertizează pe șoferi că se apropie de școli: Copii care țin în mâini semne de circulație
În orașul Lipova, din județul Arad, în mai multe zone, au fost montate machete cu copii care țin în mâini semne de circulație.
Respectivele machete au fost realizate atât de bine încât oamenii au crezut că sunt copii reali. În realitate, este vorba doar despre niște machete din plastic, montate cu scopul de a-i face pe șoferi mai atenți pe unde circulă, mai ales că au fost amplasate în apropierea școlilor din Lipova.
Autoritățile locale din Lipova au împrumutat această idee din Viena, unde municipalitate a montat astfel de avertizoare rutiere de foarte mult timp.
Primul șantier de anul acesta din Timișoara – Podul Muncii.
După mai bine de patru decenii în care a susținut traficul rutier, pietonal și de transport public, Podul Iuliu Maniu sau Podul Muncii din Timișoara va intra într-un amplu proces de modernizare. „Începem în curând munca la… Podul Muncii! Acum e o randare, însă construcția care ține orașul în mișcare intră în cea mai amplă […]
O nouă pădure urbană prinde rădăcini în campusul Universității de Științele Vieții din Timișoara
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara a demarat un proiect de înființare a unei păduri urbane în municipiul Timișoara, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul componentei dedicate pădurilor și protecției biodiversității. Proiectul, intitulat „Înființare de păduri urbane în cadrul Universității de Științele Vieții «Regele Mihai I» din […]
UPT lansează programul „UPT Senior Activ”, dedicat seniorilor 60+
Program gândit special. Începând de marți, 24 februarie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara lansează programului „UPT Senior Activ by Alex Miu & Tim Medina Clinic”. Inițiativa este dedicată persoanelor de peste 60 de ani și își propune să ofere un cadru sigur, prietenos și adaptat nevoilor seniorilor, prin ore gratuite de mișcare. Într-o societate orientată permanent…
Programul de lucrări al SDM în ziua de 18 februarie 2026
Ce facem astăzi, 18 februarie 2026, în Timișoara?
