Consiliul Județean Timiș se alătură Primăriei Timișoara pentru finalizarea Arenei Eroii Timișoarei. Investiția de 115 milioane de lei va fi cofinanțată cu 20 milioane de lei de CJ Timiș, iar stadionul va fi coproprietate a celor două instituții și va găzdui meciuri, concerte și evenimente internaționale.
Consiliul Județean Timiș va contribui cu 20 de milioane de lei la finalizarea Arenei Eroii Timișoarei, primul stadion modern al orașului după Revoluția din 1989, cunoscut și drept „Stadionul Lego”. Lucrările sunt realizate în proporție de aproximativ 70%, iar inaugurarea este programată pentru anul viitor, cu primul meci oficial.
„Am decis să venim alături de Primăria Timișoara și să devenim parteneri într-unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură pentru oraș. Vom cofinanța această investiție. Consiliul Județean va aloca 20 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la primul stadion modern pe care îl vom avea la Timișoara”, a declarat președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis.
Primarul Dominic Fritz subliniază că arena este un proiect de interes pentru întreaga comunitate: „Stadionul Eroii Timișoarei este un proiect de interes pentru întreaga comunitate și mă bucur că și Consiliul Județean ni se alătură în această investiție. Arena aparține orașului, așa cum și echipele sportive sunt ale timișorenilor, nu ale unei persoane sau instituții. Rolul nostru este să facem ca lucrurile să se întâmple, iar comunitatea să aibă, în sfârșit, un stadion modern, care să găzduiască meciuri de calitate, dar și mari concerte și evenimente.”
Hotărârile de Consiliu Local și de Consiliu Județean, care oficializează parteneriatul pentru stadion, urmează să fie supuse la vot în perioada următoare. Administrarea arenei va reveni Primăriei Timișoara, iar coproprietatea va fi proporțională cu contribuțiile financiare ale celor două instituții.
Constructorul continuă lucrările la structura de beton, placa peste etajul al doilea, pereții de compartimentare din Tribuna I și rețeaua de canalizare interioară. În paralel, structura metalică a acoperișului pentru Peluza Vest și Tribuna II este în curs de fabricare și va fi montată etapizat.
Arena Eroii Timișoarei va fi de categoria 4, conform cerințelor UEFA și IFAB, și va putea găzdui competiții internaționale. Proiectul include parcare cu peste 430 de locuri, zonă verde tip parc cu acces liber, drumuri de acces și căi pietonale, precum și o zonă de evacuare tip piață publică.
Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș sunt parteneri și în alte proiecte sportive, precum Mica Polivalentă de pe strada Podeanu, și colaborează cu Clubul Sportiv Știința Poli Timișoara, susținând echipele și infrastructura sportivă locală.










