Industria prelucrătoare din Germania nu a înregistrat nicio creștere a comenzilor în luna februarie, în ciuda așteptărilor de redresare. Datele oficiale arată stagnare, cu un context tensionat generat de noile taxe impuse de SUA asupra produselor europene.
Comenzile în sectorul de producție din Germania au stagnat în luna februarie 2025, arată datele publicate vineri de Oficiul Federal de Statistică.
Instituția a transmis că „comenzile au rămas neschimbate față de luna precedentă”, în condițiile în care era așteptată o creștere de 3,4%, scrie dpa.
Această stagnare vine într-un moment tensionat, înainte ca noile tarife vamale anunțate de președintele SUA, Donald Trump, să intre în vigoare. Aceste taxe de 20% aplicate produselor din Uniunea Europeană ar putea afecta grav economia Germaniei, axată pe exporturi.
„Germania se îndreaptă către un conflict comercial cu Statele Unite”, avertizează analiștii, iar datele din februarie sugerează că încetinirea economică a început deja, chiar înainte de aplicarea efectivă a tarifelor.
În ianuarie, comenzile din industrie au scăzut semnificativ, cu o valoare revizuită de -5,5%, ceea ce face ca lipsa unei reveniri în februarie să ridice îngrijorări suplimentare în rândul economiștilor.
Există totuși și sectoare care au înregistrat o ușoară creștere.
„Sectorul auto-cheie al țării a înregistrat o ușoară creștere a comenzilor”, iar „producția de utilaje și transporturi a avut, de asemenea, o creștere”, potrivit raportului oficial.
Pe de altă parte, alte ramuri au raportat scăderi ale cererii> „Producția de metale și echipamente electrice, precum și industria farmaceutică, au raportat scăderi ale comenzilor față de luna precedentă.”
Cifrele preliminare mai arată că „cifra de afaceri din industria prelucrătoare germană a fost în februarie cu 0,2% mai mare decât în ianuarie”, însă „cu 2,9% mai mică față de februarie 2025”, ceea ce accentuează trendul de încetinire al economiei.
foto (c) Julian Stratenschulte/dpa/dpa-tmn










