Timișoreanca Anca Todoni s-a calificat în turul al doilea al turneului de categorie WTA 500 de la Brisbane (Australia), dotat cu premii în valoare de 1.520.600 dolari, după ce s-a impus, astăzi, în fața jucătoarei Cristina Bucșa (nr. 103 WTA). cu scorul de 7-6(3), 6-2.
Todoni, 20 de ani, a avut viață grea în primul set cu Cristina Bucșa, jucătoare născută la Chișinău, dar care a ales să reprezinte Spania. Ambele s-au agățat de fiecare minge în încercarea de a-și impune ritmul, dar cu un serviciu care a funcționat bine și un retur agresiv, Todoni și-a împins adversara să comită patru duble greșeli. Dar nu a fost suficient, pentru că Bucșa a avut antidot la jocul Ancăi, cu schimbări de direcție. Cum cele două au mers cap la cap, primul set a intrat în tie-break, unde jucătoarea noastră a avut nervii mai tari și a reușit să se impună.
Setul doi a fost o demonstrație de forță, în care Anca Todoni nu i-a lăsat prea multe șanse surorii de peste Prut, care, probabil, a acuzat psihologic pierderea primului set. Anca a dat un adevărat recital, iar scorul a urcat rapid la 4-0, moment în care Cristina Bucșă a a vut o tresărire de orgoliu. Prea puțin, pentru că Todoni a închis meciul cu un scurt 6-2 și a obținut biletele pentru turul al doilea, după o oră și 46 de minute de joc.
Anca Todoni, nr. 118 în ierahia mondială, o va întâlni, în premieră, pe jucătoarea cehă Linda Noskova (20 ani), nr. 26 WTA și favorita nr. 12 a turneului australian. Pentru calificarea în turul al doilea, Todoni și-a asigurat un cec în valoare de 12.300 de dolari și 32 de puncte în clasamentul WTA.
Cealaltă reprezentantă a României la turneul de la Brisbane, Ana Bogdan, va juca în partea a doua a zilei.











