PPC Energie și PPC Energie Muntenia, companii de furnizare din cadrul grupului PPC în România, își actualizează sistemele informatice pentru a facilita fuziunea celor două entități. Platformele online și anumite servicii vor fi temporar indisponibile în perioada sărbătorilor de iarnă.
Servicii afectate și perioadele de indisponibilitate
• 27-28 decembrie 2024: Website-ul oficial www.ppcenergy.ro va fi inaccesibil. • 30 decembrie 2024 – 5 ianuarie 2025: Aplicația myPPC și alte servicii conexe vor fi indisponibile temporar.
Asistență pentru clienți
În zilele de 30, 31 decembrie 2024 și 3 ianuarie 2025, clienții pot solicita suport telefonic apelând numărul 021.9977, disponibil din România și din străinătate, de luni până vineri, între orele 8:00 și 20:00, cu excepția sărbătorilor legale. Operatorii call center vor putea înregistra solicitări, iar procesarea acestora va fi reluată după actualizarea sistemelor.
Modalități de plată disponibile
Plățile vor putea fi efectuate exclusiv prin:
- Transfer bancar;
- Partenerii bancari;
- Automate de tip self-pay pentru clienții care preferă plata numerar.
Notă: Plățile efectuate în această perioadă vor fi înregistrate începând cu 8 ianuarie 2025.
Soluții pentru plata numerar
Automatele de plată de tip self-pay sunt amplasate în magazinele PPC Energie din București și 10 județe (înclusiv Timiș, Arad, Hunedoara, și Tulcea), precum și în rețelele de magazine Profi, Auchan, Mega Image, Carrefour, Și Kaufland. Ca noutate, majoritatea magazinelor PPC Energie sunt acum dotate cu POS-uri pentru plata directă a facturilor.










