Echipa de baschet a SCM Timișoara pierdut, cu scorul de 79-84 (18-22, 9-19, 32-21, 20-22), partida susținută, aseară, pe teren propriu, în fața formației CS Vâlcea 1924, contând pentru etapa a XI-a a Ligii Naționale.
Eșecul de sub panou cu CS Vâlcea a completat un tabloul sumbru pentru Sport Club Municipal Timișoara, în care niciuna dintre echipele sale nu a câștigat vreun meci. Vineri, campioana României la rugby, SCM Timișoara, a ratat calificarea în finala Cupei României, după ce a fost învinsă de Dinamo, la ultima fază a meciului, scor 6-12, iar echipa de handbal a fost învinsă, sâmbătă, în sala „Constantin Jude”, de HC Buzău, scor 28-34, în etapa a XIII-a a Ligii Naționale.
Revenind la partida de aseară, punctele echipei antrenate de Dragan Petricevic au fost înscrise de Bogic Vujosevic (26 puncte), Brian Taylor (14), Adam Mirkovic (10), Nikola Gajic și Darell Brodie (câte 7), Josip Bilinovac (6), Edward Petrescu (4), Robert Schipor (3) și Laszlo Lazar (2). De la oaspeți, cei mai buni marcatori au fost Cornelius Hudson, și Kadre Gray, cu 25, respectiv 19 puncte marcate.
Primul sfert a fost echilibrat, chiar dacă ostilitățile au fost conduse de oaspeți, care s-au aflat în avantaj în cea mai mare parte a timpului, cu câteva excepții în care timișorenii au înclinat balanța în favoarea lor pentru câteva zeci de secunde: 5-4 (min. 4), 8-7 (min. 5). Vâlcea a revenit de fiecare dată și, în cele din urmă, tabela s-a oprit la 18-22.
În sfertul al doilea, pe parchetul sălii „Constantin Jude” a existat o singură echipă. Și, din păcate, nu a fost a noastră. Vâlcea a făcut ce a vrut și ce nu a vrut, în condițiile în care jucătorii lui Dragan Petricevic erau simple jaloane. A fost acel sfert în care adversarul a marcat din toate pșozițiile, în timp ce „alb-violeții” au ratat din toate pozițiile. Cu doar 9 puncte înscrise în zece minute, Timișoara a intrat la pauza mare cu o diferență de -14, 27-41.
Nu știm ce le-a spus Dragan Petricevic jucătorilor săi, dar clar nu au fost felicitări. Ideea e că de la cabine a ieșit parcă o altă echipă. Cu un joc bun pe faza defensivă și mult mai eficientă sub panou, Timișoara a renăscut în sfertul al treilea. Asta și pentru că Taylor, Vojosevic, Bilinovac Gajic și Mirkovic nu au ratat nicio aruncare de trei puncte, iar avansul luat de Vâlcea în prima jumătate a meciului s-a redus la doar trei puncte la finalul sfertului trei.
Timișoara a continuat cursa de urmărire, iar Nikola Gajic a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj cu un coș de trei puncte: 62-62. De aici s-a mers cap la cap, de fiecare dată cu Vâlcea în avantaj minim. Cu trei minute și jumătate înainte de final, Vujosevic a egalat la 70, iar Brian Taylor a adus Timișoara în avantaj: 73-70. Rolurile se inversaseră, dar soarta partidei era pe muchie de cuțit. În cele din urmă s-a ajuns la 75-72, când mai erau de jucat 2:40 minute. Vâlcea a echilibrat din nou balanța, după coșul de trei puncte reușit de Barnes, iar tensiunea creștea cu fiecare secundă rămasă de joc.
Hudson și Gray au punctat de două ori pentru Vâlcea într-un interval de 20 de secunde, iar același Houdson a fost sancționat cu fault tehnic, de care Vujosevic a profitat: 76-79. Din păcate, jucătorii noștri nu au mai fost atât de preciși ca în sfertul al treilea, probabilși pe fondul oboselii acumulate în acea fantastică cursă de urmărire, iar Mirkovic și Gajic au ratat două aruncări de trei puncte succesive. În cele din urmă tot Mirkovici a redus diferența la un singur punct, 78-79, după transformarea a două aruncări libere. Ultimele 18 secunde ale meciului aparțin celor de la CS Vâlcea, care au demonstrat mai multă precizie, dar și sânge rece, la loviturile libere pe care le-au primit și transformat, astfel că punctele au fost luate de Vâlcea, în timp ce Timișoara a rămas cu regretele.
SCM rămâne, momentan, pe locul 6, iar etapa viitoare merge în Capitală, acolo unde va evolua, sâmbătă, 14 decembrie, contra celor de la CSA Steaua.
Foto (c) Facebook/baschetscmtimisoara











