Presa scrie din ce în ce mai puțin despre submarinul acela care s-a pierdut.
S-ar fi auzit niște zgomote în zonă, dar specialiștii spun că acelea este probabil să provină de la epava titanicului.
Se întâmpla ca și cu oamenii, la început când cineva se îmbolnăvește se agită toată lumea, după care încet, încet, intervine o stare de amorțeală și până la urmă toată lumea se resemnează și nu mai așteaptă decât ca omul ăla să moară odată, să se termine toată povestea.
După cum spun ziarele că ar fi rezerva de aer pe acolo, se pare că totul se va termina până la ora 15.
Ceea ce nu am înțeles, poate nu știu eu multe despre submarine, este de ce utilajul acela nu a fost prevăzut cu un sistem simplu de localizare.
Știu că prin apă nu prea trec undele radio, așa că nu ar fi posibil să punem pe submarine un GPS, dar eu cred că se putea face o geamandură, ceva, care să fie eliberată în caz de avarie și odată ajunsă la suprafață să emită niște coordonate care să permită localizarea. Sau submarinul ar putea să emită niște semnale sonore care să fie localizate de un sonar.
Chat GPT a proiectat un robot de cules roșii.
Să nu se înțeleagă că cineva a dat comanda “proiectează-mi un robot de cules roșii” și la imprimantă au ieșit schițele dispozitivului, lucrurile nu merg chiar așa, cel puțin nu deocamdată. Mai întâi mașina a trebuit să fie învățată ce este acela un robot, după aceea ce este acea o roșie, care este forța care poate fi aplicată asupra unei roșii pentru ca aceasta să nu fie storcoșită și așa, din aproape în aproape, s-a făcut și robotul.
La un moment dat am făcut și eu o experiență, i-am cerut la Chat să îmi povestească despre F. Brunea Fox. Habar nu avea cine a fost omul ăla. Dar după aceea i-am dat informații din Wikipedia, i-am dat și un text scris de cel mai mare ziarist român care a existat vreodată și a învățat, după care a știut să îmi răspundă la întrebare.
Și mare atenție: Dacă folosiți ChatGPT, trebuie să știți că sistemul nu știe să caute pe internet, cu toate că inițial eu așa credeam, când se va face și chestia asta va fi un mare salt înainte, Chat nu nu cunoaște decât informațiile cu care a fost îndopat. Și nici alea toate, de exemplu dacă veți căuta cine este Anton Kovacs o să vă răspundă probabil că nu știe, pentru că datele cu care l-am îndopat eu le văd numai eu. Și urmarea este că dacă nu știe ceva, s-ar putea să vă aburească. De exemplu eu l-am rugat să îmi traducă în română versurile unui cântec, dându-i numele melodiei și autorul.
– Desigur, mi-a răspuns.
După care mi-a scris niște versuri frumoase care aveau legătură cu numele melodiei, dar care nu aveau nici o legătură cu versurile reale.
Dintr-un alt articol aflăm că familiile prezidențiale americane nu au fost formate din sfinți. Dimpotrivă, majoritatea lor au fost niște derbedei. Ca și la noi.
Și este normal să se întâmple așa.
Ideal ar fi ca poporul să aleagă o persoană care este cea mai bună dintre cei buni.
Dar noi nu alegem de capul nostru, nici președinții, nici pe ceilalți.
Noi alegem ce ni se pune în față, o persoană care este destul de bine finanțată pentru a fi promovată la televizor sau despre care ziarele să scrie cât mai mult.
Dacă cineva, de exemplu dumneavoastră, va dori să candideze, nu va avea nici o șansă, pentru că în primul rând nu va avea banii necesari pentru a se face cunoscută.
Iar ca cineva să fie finanțat trebuie să promită nu pace și prosperitate pentru popor, alea sunt pentru pulime, ci că va aduce avantaje finanțatorului.
De exemplu, trebuie să promită că va promova niște măsuri de cumpărare a unor avioane, sau a unor drone. Sau că va influența credincioșii în biserici să voteze pe alții care vor vota acele legi. Sau că va da partidului o parte din șpăgile primite.
Iar dacă unul din ăștia nu-și respectă contractul este asasinat mediatic, astfel că nu se va mai putea angaja nici paznic la mall, sau mai rău, este asasinat de adevărat.
Tatăl lui John Kennedy, de exemplu, a promis mafioților că fiul său, dacă va fi ales președinte, va promova niște legi în favoarea acestora. Când contractul nu a fost respectat, familia Giancana a rezolvat problema.
Asta dacă vă mai întrebați cine l-a ucis pe omul ăla.
Și toată povestea asta nu se întâmplă numai în campanie, lucrurile încep mult mai devreme, tânărul este recrutat, este trimis la școli din țara recrutoare unde este bine pregătit pentru ceea ce va face, după care revine în “țara țintă” și încet, încet, este ajutat să promoveze în tot felul de funcții până când ajunge la momentul în care își va plăti datoriile.
Dacă vreți să știți cine sunt oamenii ăștia, analizați trecutul politicienilor din Europa și din România din momentul terminării liceului și până acum. Nu este greu să-i depistați.
Marian Oprișan a mai împrumutat un milion de la mă-sa.
Eu sunt curios, că tot dau ăia de la ANAF banii pe tot felul de căcaturi de softuri care mai mult încurcă lumea, există cineva care verifică impozitele plătite de persoanele fizice și să le coreleze cu achizițiile făcute?
De exemplu, își cumpără Florea Cioacă o mașină.
Ar fi extrem de simplu ca în momebtul în care ăla merge să-și înmatriculeze mașina cei de acolo să dea o căutare pe serverul ANAF, sau acea căutare să se facă automat când introduci numele individului, și să vezi dacă omul ăla a declarat veniturile și a platit impozite pentru veniturile care i-au permis să cumpere o mașină. Sau o casă. Sau să-i împrumute la fii-su un milion de Euro.
Un general spune că datele de la TikTok ajung pe servere chineze, mai mult, aplicațiile alea vă pot activa microfonul și camera așa că TikTok-ul ar trebui interzis.
Sunt de acord că TikTok-ul ar trebui interzis, la fel cum ar trebui interzis și WhatsApp-ul, Instagram, și multe alte lucruri. Nu de alta dar astea sunt niște aplicații făcute pentru îndobitocirea oamenilor, stai ca un idiot pe TikTok și te uiți la tot felul de proști, în loc să citești o carte. Așa că sunt dăunătoare.
Dar cu serverele, și microfoanele, hai să o lăsăm moale domnule general.
Eu știu că dumneavoastră ați primit niște ordine să spuneți ce ați spus, că militarii nu prea vorbesc de capul lor, dar trebuie să știți că și datele de la Facebook, sau din căutările Google, sau din orice, ajung pe niște servere. Și toate aplicațiile astea îți cer să fii de acord ca să-ți controleze microfonul și camera și să-ți scormonească prin telefon. Și telefonul, fără ca tu măcar tu să știi îți înregistrează toate mișcările, așa că degeaba-i spui nevestei că ai stat la o ședință de stat major că ea, dacă e destul de deșteaptă, nu numai că află că nu ai fost la unitate, dar mai și află adresa exactă a amantei tale și cât timp îți petreci acolo.
Sau ăia nu se pun, că sunt șefi de-ai noștri?
În rest mai aflăm că în România se fură, fură armata, fură toată lumea. Dar asta nici măcar nu e o știre, este ceva cotidian.
Ca să fiți lămuriți, nu e vorba numai de furturile directe, și o leafă pe care o încasezi fără a înapoia societății echivalentul în muncă, inteligență sau bunuri, tot furt se numește. Sau risipirea banilor publici în folosul unora este tot o formă de furt.
***
Chat-GPT proiectează robot de cules de roșii
Aceasta este prima demonstrație a potențialului instrumentului de inteligență artificială de a colabora cu oamenii
Sute de angajați ai ziarului german Bild ar urma să fie înlocuiți de inteligența artificială
Unii angajați ai publicației germane Bild ar urma să fie înlocuiți de inteligența artificială, ca parte a unui plan de micșorare a costurilor cu 100 de milioane de euro, destinat restabilirii profitabilității, relatează The Guardian.
Statele Unite aprobă în premieră comercializarea cărnii de pui crescută în laborator

Statele Unite au autorizat miercuri, pentru prima dată, comercializarea cărnii de pui crescută în laborator de către două companii, a anunțat un purtător de cuvânt al Departamentului american al Agriculturii (USDA), citat de AFP.
Echipajul de la bordul submersibilului Titan ar putea avea oxigen pănă la ora 15, ora României, pe baza estimării inițiale de 96 de ore, a spus Contraamiralul John Mauger de la Garda de Coastă a SUA pentru BBC.
Consecințele războiului: Europa sărăcește, America se îmbogățește
Apar primele date ale consecinței războiului din Ucraina. Analiști ai Financial Times demonstrează că în urma acestui conflict, Europa se prăbușește economic față de SUA, care înflorește. Ieri, Ursula von der Leyen a anunțat un nou pachet de 50 de miliarde de euro, pe patru ani, ajutor financiar pentru Ucraina.
“Războiul din Ucraina a reactivat alianţa transatlantică, dar relaţia dintre SUA şi aliaţii europeni este din ce în ce mai dezechilibrată. Economia SUA este acum considerabil mai bogată şi mai dinamică decât cea a Uniunii Europene sau a Marii Britanii, iar decalajul creşte. Acest lucru va avea impact mult peste standardele de trai relative. Dependenţa Europei de SUA în materie de tehnologie, energie, capital şi protecţie militară subminează constant orice aspiraţii ar avea Uniunea Europeană pentru «autonomie strategică»”, observă editorialistul Gideon Rachman într-un articol publicat în cotidianul Financial Times sub titlul “Europa a rămas în urma Americii, iar decalajul se accentuează / De la tehnologie la energie, la pieţe de capital şi la universităţi, Uniunea Europeană nu poate concura cu SUA.”
Hunter Biden, fiul cel mic al președintelui SUA Joe Biden se înscrie într-o istorie a membrilor familiei prezidențiale ale cărui probleme personale au generat atenție nedorită din partea presei.
Elbit Systems anunţă că a primit prima comandă de achiziţie în valoare de aproximativ 180 de milioane de dolari pentru furnizarea primelor trei din maximum şapte sisteme tactice de avioane fără pilot (UAS) Watchkeeper X, ca parte a contractului-cadru cu MApN, anunţă www.monitorulapararii.ro.

La 3 ani de la semnarea contractului cu Fabrica Avioane Craiova pentru modernizarea a 10 avioane militare de antrenament ale MApN, avionul IAR-99 Standard Modernizat (SM) a rămas doar pe hârtie. Fabrica de stat Avioane Craiova nu a fost în stare să procure toate piesele necesare modernizării, deși banii pentru proiect au fost alocați, transmite jurnalistul Adelin Petrișor într-un reportaj TVR. Armata a oferit peste 55 de milioane de euro pentru modernizarea a 10 aparate IAR-99.

Procurorii DNA fac miercuri percheziții la Inspectoratul General de Aviație din Ministerul de Interne, la Școala Superioară de Aviație Civilă de la Băneasa și la Aeroportul Băneasa, într-un dosar cu prejudiciu de aproape 5 milioane de euro vizând repararea unor aeronave, inclusiv ale SMURD, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare.

E bine să interzicem TikTok, spre exemplu, dacă mă întrebați pe mine, susține șeful CyberInt din SRI, general Anton Rog.

Legea interzice judecătorilor și procurorilor să facă grevă, alături de alte categorii profesionale, însă asta nu i-a împiedicat pe aceștia să anunțe, în cadrul mai multor instanțe, declanșarea unui „protest”, manifestat prin amânarea soluționării dosarelor sau instrumentării acestora, cu excepția cazurilor urgente. „Protestul” are deja un precedent în greva magistraților din 2009, când o acțiune similară a îngenuncheat Guvernul care a trebuit să accepte plata unor sporuri care fuseseră adoptate prin decizii adoptate tot de către judecători.
E dreptul magistraților să își apere pensiile speciale, dar este și dreptul populației să se revolte și să nu mai aibă încredere în sistemul de justiție. Iar cazul Piedone tocmai acest lucru accentuează : faptul că exonerarea de responsabilitate a magistraților în cazul greşelilor juridice generează [în mod justificat] lipsă de încredere, de respect și de recunoștință din partea unei bună părți a societății.
Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan (PSD), a împrumutat de la mama sa un milion de euro, relatează PressHub. Mama lui Oprișan, fostă lucrătoare la fabrica de confecții din oraș, este pensionară. Fiul susține că banii acesteia provin din afacerile imobiliare.
Doi deputați liberali, făcuți milionari de mamă și de soție. Doamnelor le plac afacerile cu statul
Deputatul PNL de Giurgiu, Alexandru Ioan Andrei, declară 19 contracte încheiate cu administrațiile locale din Giurgiu și Argeș, derulate de soția sa atât prin intermediul a două societăți comerciale, cât și prin cabinetul de avocat pe care îl deține. Suma obținută astfel se ridică la aproape două milioane de euro.
Condamnarea lui Gabriel Popoviciu la şapte ani de închisoare a fost suspendată definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a respins contestaţia DNA la decizia luată de Curtea de Apel Bucureşti în urmă cu o lună. De asemenea, instanţa a mai hotărât rejudecarea cauzei.
Fostul primar Cristian Popescu Piedone, condamnat în Dosarul Colectiv, este pus în libertate „de îndată”, potrivit deciziei de miercuri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Decizia este definitivă.
„Condamnarea, respectiv temeiul încetării mandatului de primar al domniei sale, de la acel moment, a fost desființată, iar toate efectele condamnării sunt desființate retroactiv”, a anunțat Prefectura Capitalei, după ce fostul primar al sectorului 5 a fost achitat de Curtea Supremă în dosarul Colectiv.
Procedurile achizițiilor de vaccinuri anti-COVID de către Uniunea Europeană au devenit, după trei ani de pandemie, subiecte controversate și chiar investigate de Parchetul European, mai ales după ultimul și cel mai mare contract semnat cu […]
Ce facem astăzi, 22 iunie 2023, în Timișoara?
Joi, 22 iunie, puteți participa la un flash mob în Piața Libertății sau la clase gratuite de yoga în Parcul Botanic. Mai sunt și expoziții, concerte și petreceri în oraș.




















