Astăzi vom avea din nou o zi călduroasă foarte călduroasă. Temperatura maximă va ajunge la 34-35°C. Vântul va bate dinspre N-NE cu 10-15 km/oră.
Cum stăm cu calitatea aerului puteți vedea în graficul de jos.
Dar, vă aduc aminte că noi de fapt, în Timișoara, nu știm cum stăm cu aerul. Avem trei rețele care măsoară calitatea aerului, una a Ministerului Mediului, una a Eta2U și încă una care nu știu a cui e. Cea a Ministerului Mediului, de pe care vă tot arătam cum stăm cu benzenul din aer a încetat să funcționeze. Surprinzător, senzorii care măsoară cantitatea de benzen din aer au început să se defecteze exact după ce autoritățile au început să se intereseze de ei, așa că de vreo doi ani nu mai știm nimic nici despre benzenul din aer, la fel cum nu mai știm nici despre etilbenzen, m-Xilen, o-Xilen, p-Xilen sau toluen.
Celelalte două rețele au început la un moment dat, brusc, să arate rezultate din care reiese că aerul este infinit mai curat decât până atunci. Este posibil ca aerul să-și fi îmbunătățit brusc calitatea, dar nu prea este probabil, din moment ce în acele 24 de ore în care am observat schimbarea aceea bruscă nu s-au plantat copaci, nu sunt mai puține mașini (ba dimpotrivă), nu prea au plecat din oraș întreprinderile poluante.
Încă odată, repet pentru că am observat că sunt mulți oameni care nu înțeleg ce citesc, eu nu spun că aerul este sau nu poluat, spun că nu avem de unde să știm acest lucru.
E-Distribuție anunță că astăzi între orele 9-17 se va întrerupe furnizarea energiei electrice pe str.Vasile Lucaci (p), Popa Sapca (p), Aurel Popovici (p).
Cursul BNR valabil pentru astăzi este de 4.9252 lei/Euro, 4.8348/USD, 5.0393/CHF și 5.8843/GBP.
Oamenii nu pot fi readuşi la viaţă după moarte. Nici mumificarea, crionica sau transferul conştiinţei în computere nu sunt soluţii fezabile. Extraordinară descoperite 🙂 Și să vă mai spun un secret, nici viață după moarte nu mai există. În Germania se vând ca pâinea caldă caloriferele electrice. Să nu faceți ca ei, dacă aveți nevoie de căldură electrică luați-vă o aerotermă, este mult mai eficientă – Ion Iliescu a fost acuzat de crime împotriva umanității. E o prostie și o șmecherie în același timp. Hai să-l acuzăm pe omul ăla care oricum e mult prea bătrân ca să apuce sfârșitul procesului, pentru ca oamenii să-i uite pe ceilalți. Eu am strigat “Jos Iliescu” probabil mai mult decât 80% din cei care încă trăiesc în această țară. Dar întotdeauna am fost conștient că principalii vinovați pentru ceea ce s-a întâmplat de prin 15 decembrie 1989 până către iunie ‘90 au fost conducătorii armatei, dar nu numai conducătorii, ai securității și ai miliției. Atenție, nu instituțiile, că instituția nu are nici o vină dacă e condusă de un bou, ci persoanele. Adică cei care atunci erau fie ticăloși fie proști și acum au pensii incredibil de mari și și-au pregătit urmași care nu prea sunt diferiți de ei. Iar acum acești urmași, după ce au fost școliți pe unde au fost școliți și învățați să apere interesele cui le apără vin să-l condamne pe omul ăla care, ținând cont de contextul de atunci, s-a descurcat mult mai bine decât ar fi făcut-o mulți alții, inclusiv idioții ăștia de acum – Consecința dramatică a noului Cod Fiscal: peste 100.000 de contracte part-time desființate în România în câteva zile. Și știți care va fi rezultatul? Încasările la buget vor fi mult mai mici și cheltuielile vor fi mai mari. Pentru că oamenii ăștia dădeau, chiar dacă dădeau mai puțin, dar dădeau. Acum nu vor mai da ci vor cere. Și asta se întâmplă pentru că statul crede că țara asta funcționează cu bugetari și IT-iști. Guvernanții ar fi trebuit să știe chestia asta, că doar nu e prima oară când se aplică o astfel de măsură – Insultă la adresa lui Joe Biden. OPEC+ aprobă o creştere minusculă a producţiei de petrol. Așa se întâmplă când nu-i asculți pe cei care se pricep. Chiar un ministru al energiei din acea zonă a afirmat că nu este posibilă creșterea cantității de petrol și gaze extrase. Și asta nu e valabil numai pentru petrolul de care au nevoie americanii ci și pentru cel la care visează Europa că-l va primi de undeva – În România Liberă puteți citi o comparație între Olena Zelenski și Regina Maria, a noastră. Veți afla că nu se poate face comparație – Potrivit CIA The World Factbook, România a urcat pe locul 2 mondial la rata mortalității și coboară în coada clasamentului mondial la natalitate. Cu natalitatea nu ar fi o problemă, că nu are nimeni de câștigat dacă ne înmulțim ca șobolanii, mai ales că observ că prin părțile astea nu prea s-au născut multe genii care să fi contribuit pozitiv la binele omenirii, dar mortalitatea ar trebui să dea de gândit. Poate sistemul medical ar trebui reorganizat, poate sistemul de învățământ medical ar trebui să fie altfel, poate ar trebui să tratăm bolile reale, nu să cheltuim resurse cu tratarea unora imaginare… – Compania Autovaz din Rusia dă fiecărui angajat 3000 de dolari pentru a demisiona. Cred că dacă s-ar face la noi așa ceva nu ar mai rămâne în întreprinderi decât directorul și secretara – A murit Ioana Măgură Bernard. Poate că cei mai tineri nu au habar despre cine este vorba dar cei din generația mea, care au crescut cu urechea lipită de radioul unde din care se auzea Europa Liberă, au mai pierdut o bucățică din viață.