foto: Virgil Simonescu / Inquam Photos
Astăzi va fi mult mai cald decât ieri. Chiar dacă avem ceață în această dimineață, mai târziu va fi vreme frumoasă. Temperatura maximă va ajunge la 21°C.
Calitatea aerului este mediocră.
AQUATIM anunță că astăzi se va întrerupe furnizarea apei pe Calea Bogdăneștilor, Strada Gheorghe Lazăr, Bulevardul Cetății, Strada Dinu Lipatti, Strada Dimitri Ivanovici Mendeleev, Intrarea Zenit, Strada Johann Sebastian Bach, Strada Semicerc, Strada Madrid, Strada Academician Sextil Puşcariu, Aleea Cascadei, Strada Martir Remus Tășală, Circumvalațiunii, Strada Gheorghe Cucu, Strada Pavel Rotariu, Strada Dornei.
Deoarece dacă nu ai ce apă să încălzești, nu poți avea apă caldă, și Colterm anuntă că astăzi între orele 9-15 se va întrerupe furnizarea apei calde și încălzirea pe străzile C. Brediceanu, Balta Verde, Reg. 6 Artilerie Grea, Mircea cel Bătrân, Martir Petre Domășneanu, Deportații din Bărăgan, Martir Spiru Blănaru, Iancu Brezeanu, Macilor, Circumvalațiunii, Mendeleev, Pavel Rotariu, Dinu Lipatti, Acad. Sextil Pușcariu, Popa Laurențiu, Suceava, Zenit, Cascadei, Cetății, Mart. Remus Tășală, Gh. Lazăr, J.S. Bach, Madrid, Salciei.
Cursul BNR valabil astăzi este 4.9141/Euro, 4.9487/USD, 4.9460/CHF și 5.7084/GBP.
Știrea cea mai importantă de astăzi este că știrea cea mai importantă de ieri, cea cu Elon Musk, a fost, așa cum am și sugerat ieri, tot la această rubrică, o știre falsă, pe care au difuzat-o, fără excepție, toate marile trusturi de presă.
De la ăștia care spuneau în urmă cu o zi două că au văzut-o pe Angelina Jolie, și nu numai că au văzut-o, dar au și descris cum era îmbrăcată, cum a mâncat caș și urdă la o stână și mai că nu au spus și că s-a cuplat cu un cioban, român verde, cu o bâtă noduroasă, vă așteptați voi să aflați știri adevărate din Ucraina sau de cine știe unde. Ei au pretenția că știu ce discută Putin cu amanta în dormitor, dar habar nu au ce se întâmplă aici, în ograda lor.
De fapt s-a întâmplat și la case mai mari, dacă ați ascultat audiobookul „China în 10 cuvinte” pe care vi l-am recomandat în urmă cu o săptămână ați putut afla că și acolo s-a întâmplat ceva asemănător, doar că personajul principal al întâmplării era Bill Gates care și-a cumpărat un penthouse cu ocazia olimpiadei de la Beijing, în 2008.
Probabil cei care sunt acum proprietarii castelului Bran vor să îl vândă și și-au făcut puțină reclamă gratuită.
Ce facem astăzi în Timișoara?
Depinde.
Pentru că astăzi este “Ziua Morților”, timișorenii adevărați, la fel cum face toată lumea aflată la vest de munții Carpați, vor merge la cimitir. Probabil mai pe seară, că oamenii mai merg și la serviciu în timpul zilei.
Se duc acolo să se întâlnească cu prietenii și rudele pe care poate nu le-au mai văzut de un an, aprind o lumânare, își amintesc cu duioșie de rudele sau prietenii care nu mai sunt printre noi și povestesc amintiri. Nu este o sărbătoare tristă, sinistră sau religioasă, cum și-ar putea imagina cei care nu știu exact despre ce este vorba, dimpotrivă, e mai mult un eveniment social și o tradiție.
Chiar dacă nu aveți morți aici, adică nu sunteți timișoreni, dacă nu aveți ce face diseară, mergeți în cimitirul cel mai apropiat, e interesant.
Primele detalii despre Târgul de Crăciun din Timișoara: va fi inspirat de cel de la Sibiu
Luni, 31 octombrie, reprezentanții Casei de Cultură a Municipiului Timișoara au oferit primele detalii referitoare la Târgul de Crăciun. Acesta se va desfășura între 1 decembrie și 2 ianuarie și va fi inspirat…
Se face stadionul de tip ”Lego”! Veste bună pentru Timișoara
Se face stadionul de tip ”Lego”! Veste bună pentru Timișoara
De azi, Garda de Mediu poate da amenzi de până la 10.000 de lei persoanelor care nu și-au înregistrat fosele septice la primărie
Elon Musk și Angelina Jolie nu au participat la petrecerea de la Castelul Bran, care a avut loc duminică seară.
Glumele românilor despre Elon Musk și petrecerea de la Bran te fac să uiți că e iar luni
Ce era improbabil la început a devenit chiar imposibil spre ora petrecerii: Elon Musk în România. Să fi venit pe șestache, să fi petrecut și să fi lăsat în urmă doar zvonuri? Sau să fi fost un fel de victimă
5 lucruri de știut despre Luiz Inacio Lula da Silva, noul președinte ales al Braziliei
Liderul de stânga brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a câștigat duminică un al treilea mandat de președinte, într-o revenire remarcabilă pentru primul președinte al clasei muncitoare din țară, a…
Consiliul Politic Național (CPN) al PSD a decis luni, 31 octombrie, să-l desemneze pe Angel Tîlvăr drept candidatul partidului pentru funcția de ministru al Apărării, ca urmare a demisiei lui Vasile Dîncu, conform unor surse politice.
Știți ce este interesant cu securiștii ăștia?
La fel cum au procedat și cu naziștii, și cu cei din Japonia care făceau vivisecții, bombe cu purici și ce mai făceau ei acolo, și securiștii, ăia importanți, au fost “recuperați” de americani. Dacă nu credeți, urmăriți istoria recentă. Dacă, de exemplu, ați fost un simplu membru de partid, din ăla care s-a înscris acolo ca să-i dea partidul o garsonieră, nu prea aveți șanse să ajungeți cetățean american. Însă ginerele lui Dincă, ăla supranumit “Teleagă” a fost recuperat în primele zile de după revoluție. Împreună cu nevasta și cumnata, alea erau chiar securiste cu legitimație. Sau credeți că poți să ajungi Ministru al Apărării într-o țară NATO fără să fii de-al ălora? Eu nu.
Ceilalți s-au ajutat între ei, sau au fost ajutați de către cei “acoperiți”, unii ajunși în guvern, alții care erau directori de întreprinderi, că toți care aveau o funcție cât de cât mai răsărită făceau parte într-un fel sau altul din acel sistem.
În timp ce noi stăteam în Piața Operei și ne uitam la Gheorghe Șerban cum ne citește Proclamația de la Timișoara, ăștia s-au infiltrat în consiliile de administrație ale întreprinderilor, și-au făcut firme de IT, firme de securitate, se ocupau cu tehnologie de vârf, s-au băgat în bănci sau și-au făcut bănci cu ajutorul cărora au spoliat oamenii din această țară, s-au infiltrat în societățile de asigurări, oriunde se învârteau banii adevărați. Au fost ei, acum sunt fiii și nepoții, și ăștia ajunși în tot felul de funcții de la vârful țării.
I-am cunoscut pe unii dintre ei, unul de exemplu a fost numit, în primele zile de după revoluție, atunci când muncitorii făceau ședințe în care își alegeau directorii, în funcția de director la o mare întreprindere din oraș. După aceea l-au zburat de acolo, dar, nici o pagubă, pentru că a ajuns la Garda Financiară. Boul nu știa nici să calculeze cât e TVA-ul, i-am arătat eu cum se face. Și când a strâns destul, că și garda aia financiară era o mașină de făcut bani, la fel ca și alte funcții la stat, și-a făcut o făbricuță împreună cu alții ca el. Se privatiza câte o întreprindere prin MEBO, făceau ăia ședință și muncitorii remarcau că în primul rând sunt niște oameni din partea FPP, sau FPS, sau de unde erau. Ăia au ajuns marii acționari care ulterior au demolat tot și au făcut blocuri în locul în care fuseseră fabrici și uzine. Citeam odată un interviu al unuia, pastor la o biserică neoprotestantă, se pângea cum l-au persecutat comuniștii. Când l-am căutat mai bine la biografie am aflat că lucrase la o ambasadă, tot securist și ăsta.
Radio România, de 94 de ani împreună cu dumneavoastră
Sunt 94 de ani de când, la 1 noiembrie s-au auzit primele cuvinte transmise în eter: „Alo, alo, aici Radio Bucureşti… ”, graţie profesorului Dragomir Hurmuzescu, primul preşedinte al Consiliului de…
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a explicat luni, la un post de televiziune, cum pot românii să ia bani de la autorităţi pentru instalarea de panouri solare. „În momentul de față sunt în […]
Dacă aveți o afacere din aceasta cu panouri poate vă dau o idee. Pe gratis, ca de obicei:
Sunt firme de pompe funebre care atunci când îți moare o rudă rezolvă tot ce este de rezolvat, vin acasă cu un medic care constată decesul, iau mortul, îl spală, îl îmbracă, dacă mortul nu are haine au ei niște haine ieftine, se ocupă de mormânt, de popă, de colivă, de acte și își acoperă cheltuielile, sau cel puțin o parte din acestea, cu ajutorul ăla de înmormântare de la stat pe care tot ei merg să-l ridice. Ție nu-ți rămâne decât să mergi la înmormântare și să stai acolo până când auzi pământul cum cade pe sicriu.
Așa ar trebui să facă și cei cu panourile, clientul le arată acoperișul și în rest să se ocupe ei de toată povestea, de aprobări, de obținutul banilor de la stat, de montaj și de tot ce mai este nevoie. În felul acesta toată lumea ar avea de câștigat.
China a lansat al treilea modul al stației sale spațiale
China a lansat cu cea mai puternică rachetă a sa, Long March 5B, cel de-al treilea modul al stației spațiale care va ajunge la destinație după 13 ore. Acest al treilea modul, Mengtian, cântărește 20 de tone și este…
Reuters amintește că de ani de zile, SpaceX urmărește să lanseze în spațiu marele său sistem de rachete Starship, iar până acum a testat numai prototipuri ale jumătății superioare a modulului, la înălțimi de…
Biden şi-a pierdut cumpătul cu Zelensky şi i-a reproşat că este „nerecunoscător”
NCB News – Biden abia terminase să-i spună lui Zelenskyy că tocmai îi dăduse undă verde pentru încă un miliard de dolari în asistenţă militară, că preşedintele ucrainean a început să facă listă cu toate…
Interesul americanilor pentru ce se întâmplă în Ucraina a scăzut sub 50%, este de părere Dan Dungaciu, analist de politică externă, care a fost invitatul lui Marius Tucă la ediția specială, transmisă live de…
Dovezile rușilor legate de atacul asupra conductelor NordStream
Sunt un mare fan al lui John LeCarre. Mi-au plăcut în mod deosebit serialele TV realizate de BBC pe baza romanelor lui LeCarre – Tinker Tailor Soldier Spy și Smiley’s People. Cărțile sunt mai bune, dar orice…
Cartea tiparita va fi inlocuita de cartea electronica ? Parerile sunt impartite
De cativa ani se da o batalie tacuta intre cartea tiparita si cartea in forma electronica. Deocamdata, lectura electronica pare sa fie in avantaj: tinerii sunt tot mai atrasi de a aceasta metoda de lectura. Dar…
De fapt nu are nici o importanță care este suportul cărții. Eu am strâns într-o viață vreo 2000 de cărți, au fost mai multe dar am mai împrumutat din ele, dar de vreo 20 de ani nu mai citesc decât cărți în format electronic. Pe monitorul computerului, pe telefon, pe tabletă, cum se nimerește. Mi se pare mult mai comod și nici nu prea am ifose din acelea cu “să simt eu mirosul cărții”.
Important este să citiți. Cât mai mult.
Vești proaste pentru români! Ratele cresc din nou
Vești proaste pentru români! Ratele la credite vor crește din nou după ce Banca Centrală Europeană a majorat dobânda de referință. Euriborul a crescut după ce Banca Centrală Europeană a decis majorarea dobânzii de referință […]
România, locul 4 în topul țărilor cu cele mai mari creşteri ale preţurilor la electricitate
Preţurile medii la electricitate pentru consumatorii casnici din UE au urcat semnificativ în primul semestru din 2022, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Lipsesc de pe piață antibioticele pentru copii. Nici ibuprofen sirop nu se mai găsește
Lipsesc de pe piață antibioticele pentru copii. Nici ibuprofen sirop nu se mai găsește
CAMPANIE RECORDER. Ce s-a întâmplat cu asistenta medicală care a încălcat „codul tăcerii”
În octombrie 2018, când am întâlnit-o pe Mariana Luceanu, tocmai aflase că devenise șomeră. Fusese concediată de la Spitalul Universitar de Urgență București, după 24 de ani de muncă…