Astăzi, vremea va fi rece, cerul va fi variabil cu înnorări temporare , iar pe arii restrânse va ploua. La munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări temporare. Pe creste va sufla tare și izolat va fi ceață. Vor fi condiții de brumă, în depresiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 13 grade, iar cele minime între -3 și 4 grade, la deal.
Marți, temperatura va mai crește, apropiindu-se de normalul termic al datei. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea și dimineața. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări la munte. Izolat va fi brumă, în depresiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 și 17 grade, iar cele minime între -3 grade în depresiuni și 4…6 grade, la deal, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișan.
sursa: Radio Timișoara