Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au efectuat sâmbătă, 10 februarie, o operațiune de amploare în Arad, soldată cu reținerea unui individ pentru trafic de droguri de risc și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Descinderea autorităților în locuința acestuia a dezvăluit un adevărat depozit de medicamente din clasa sedativelor.
La percheziție s-au găsit peste 200.000 de comprimate conținând diazepam, aproximativ 180.000 de comprimate cu alprazolam și 61.000 de comprimate cu substanța activă clonazepam. Pe lângă medicamente, au fost identificate și ridicate 25 de cartușe de vânătoare deținute ilegal.
Procurorii au dispus reținerea inculpatului pentru 24 de ore, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
„La data de 10.02.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de droguri de risc și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că inculpatul, a procurat și deținut în vederea comercializării, cantități mari de droguri de risc, sub formă de comprimate (medicamente)”, au transmis reprezentanții DIICOT.
Operațiunea a fost efectuată împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, beneficiind și de sprijinul polițiștilor de la Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
Reprezentanții DIICOT au subliniat că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, inclusiv prezumția de nevinovăție.
Diazepam, alprazolam și clonazepam sunt medicamente din clasa anxioliticelor și a benzodiazepinelor, utilizate în tratamentul tulburărilor de anxietate și al altor afecțiuni psihice. Iată o scurtă descriere a fiecărui medicament:
– Diazepam: Este un anxiolitic, sedativ, miorelaxant și anticonvulsivant. Se utilizează pentru tratamentul anxietății, insomniei, spasmelor musculare, convulsiilor și tulburărilor de panică.
– Alprazolam: Este un anxiolitic din clasa benzodiazepinelor. Se utilizează pentru gestionarea tulburărilor de anxietate și a tulburărilor de panică. Alprazolam acționează rapid, fiind eficient în tratamentul simptomelor acute ale anxietății.
– Clonazepam: Este un alt medicament din clasa benzodiazepinelor, având proprietăți anticonvulsivante, anxiolitice și miorelaxante. Este folosit în tratamentul tulburărilor de panică, al epilepsiei și al altor condiții medicale care implică activitatea anormală a creierului.