Formația SCM Poli Timișoara a câștigat, astăzi, cu scorul de 24-20 (10-11), partida cu CSM Bacău, contând pentru etapa a III-a a Ligii Naționale de Handbal.
Golurile echipei noastre au fost marcate de Marius Sadoveac (7), Filip Marjanovic și Ovidiu Bordeanu (câte 4), Flavius Cîmpan și Vlad Chira (câte 3), Christian Manojlovic (două) și Haris Buljina (1).
De la oaspeți, cei mai buni marcatori au fost Musavi Ghalehmirz și Aliaksei Ushal, ambii cu câte 4 reușite.
Bacăul a condus ostilitățile
Partida început sub semnul echilibrului, la fel cum s-a întâmplat și în precedentele confruntări. Niciuna dintre echipe nu a reușit să se desprindă, dar, e drept, inițiativa au avut-o oaspeții, care au condus ostilitățile în primele 30 de minute. Cu o singură excepție, în minutul 10, când Timișoara a preluat conducerea, pentru scurt timp.
Stojkovic, a păstrat echilibrul
Un mare merit pentru păstrarea echilibrului pe tabelă l-a avut portarul echipei noastre, Tomislav Stojkovic. Goal-keeper-ul nostru a fost din nou în zi mare și a păstrat proporțiile scorului prin câteva intervenții de excepție, spre exasperarea jucătorilor băcăuani.
Faza care a pus jar pe foc
Prima parte s-a încheiat cu un moment care a inflamat spiritele în tabăra SCM-ului. Băcăuanul Esteki a ratat o aruncare, iar Stojkovic a încercat să își pună echipa pe contraatac, deși mai erau doar 3-4 secunde, însă a fost împiedicat de Mousavi. Repriza s-a încheiat, dar, atât Stojkovic, cât și antrenorul Pero Milosevic au protestat solicitând eliminare de două minute. Și a venit. Doar că arbitrul Potârniche a decis că pentru portarul nostru. Abia, apoi, l-a sancționat și pe principalul vinovat, Mousavi.
Stojkovic a continuat să protesteze în drum spre vestiare, fiind cu greu calmat de colegii săi.
Rămasă fără cel mai bun om al său, Timișoara nu a știut să gestioneze momentul, fapt speculat de oaspeți care, coordonați excelent de pe margine de Leonard Bibirig, s-au desprins la patru goluri pe tabelă.
„Spiderman” și Sadoveac au a relansat meciul
O dată cu reintrarea în poartă a lui Stojkovic, avântul oaspeților a mai fost temperat. Momentul de cotitură al partidei a venit în minutul 40, prin intrarea în teren a veteranului Marius Sadoveac, iar Timișoara a început remontada.
Încurajată frenetic de o mică, dar inimoasă și zgomotoasă galerie, Poli a reușit să egaleze, în minutul 43, prin Marjanovic (16-16), iar Chira a dus Timișoara în avantaj, 17-16.
Spiritele s-au inflamat din nou în minutul 51, la intervenție periculoasă a portarului Grigoraș asupra lui Vlad Chira și a fost eliminat.
Antrenorul Leo Bibirig a contestat decizia, fiind de părere că a fost un exces de zel a brigăzii de arbitri. În cele din urmă a primit galben pentru proteste.
Poli a continuat să zburde pe teren și a marcat golurile care i-au adus o victorie importantă în acest sezon: 24-20 și pare că handbaliștii au preluat ștafeta de la rugbysti în a ține suporterii cu sufletul la gură.
Galben înainte de începerea meciului
Startul partidei a fost întârziat câteva minute din cauza faptului că oficialii de pe banca tehnică a Timișoarei aveau echipament de culoare neagra, asta deși, la protocol, se angajaseră să poarte echipament alb. Din acest motiv, tehnicianul Pero Milosevic a primit cartonaș galben.
Eugen Căpățână a dat lovitura de începere
Cel mai titrat sportiv din istoria rugbyului timisorean, Eugen Capațână, a fost prezent la partida cu CSM Bacău, unde a dat lovitura de start simbolică a meciului.
Căpățână a fost aplaudat de publicul prezent în tribuna sălii UVT, după ce performantele sale au fost anunțate la microfon de ofițerul de presă, Adrian Schindarli.
Următoarea partidă pentru Poli este programată săptămâna viitoare, în deplasare, cu HC Odorhei.
foto/video (c) Ionel Constantin
Noi credem că toată lumea merită acces la informații de calitate. De aceea, nu impunem nicio taxă pentru accesarea site-ului InfoTimișoara. Dar, pentru a ne menține independența editorială și a continua să vă oferim conținut interesant, avem nevoie de sprijinul dumneavoastră:















