Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că arenele sportive vor fi deschise în procent de 25% spectatorilor vaccinaţi sau testaţi negativ la coronavirus începând de joi, scrie Agerpres.
Novak a explicat că pentru competiţiile în aer liber, organizatorii nu vor trebui să trimită solicitări scrise către MTS şi Ministerul Sănătăţii. Această condiţie se va aplica însă organizatorilor care doresc să permită accesul spectatorilor la competiţii în săli de sport.
„A trecut un an şi ceva în care sportul românesc a suferit mult, a fost realmente închis, mii de sportivi nu au putut să se antreneze. Iar sportul nu există fără suporteri. Suporterii aşteaptă, din păcate, de un an şi jumătate o nouă şansă de a intra iarăşi pe stadioane pentru a fi alături de echipele lor. Echipe care au pierdut financiar enorm de mult din cauza acestei pandemii. Azi, 19 mai, e o zi în care anunţăm că 25% din capacitatea arenelor va fi liber pentru intrarea spectatorilor fără birocraţie. Adică organizatorii trebuie să respecte acele proceduri şi reglementări, dar fără să mai trimită cereri către MTS, iar noi către Ministerul Sănătăţii. Pentru toate competiţiile sportive care se desfăşoară în aer liber, acest procent de 25% pentru spectatori se poate aplica de mâine fără nicio problemă. Pentru a intra mai mult de 25% avem nevoie de aceste solicitări din partea organizatorilor către noi. Este o veste fantastică pentru sportul românesc, pentru noi toţi. Fanii trebuie să fie vaccinaţi, adică să fi trecut 10 zile de la vaccinare, sau să aibă test PCR de 72 de ore sau test antigen de 24 ore. Testele rapide se pot face şi la stadion, sigur. Vorbim de o masă de spectatori de 6 milioane şi de aproape 70.000 de sportivi care participă la competiţii”, a spus oficialul MTS.
Conform ordinului comun al MTS şi MS, pot participa ca spectatori la evenimentele sportive în aer liber persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
sursa: Agerpres