Echipa feminină de scrimă a României, formată din Alexandra Adoch, Ioana Barbu, Karina Liță, Ilinca Vereș, a câștigat, la începutul săptamânii, Cupa Samaria de la Samorin (Slovacia), după o finală plină de suspans în care s-a impus în fața Poloniei, cu scorul de 32-31.
O contribuție importantă la câștigarea concursului a avut-o timișoreanca Alexandra Adoch, legitimată la ACS Floreta Timișoara, care a și-a adjudecat 17 din cele 32 de asalturi câștigătoare ale României.
Alexandra Adoch a susținut și ultimul meci al finalei, în care a avut-o ca adversară pe Karolina Makowska. Scorul general înaintea acestei confruntări era de 27-26 pentru România.
Sportivă poloneză a jucat pe principiul totul sau nimic, însă Alexandra a gestionat foarte bine atacurile adversarei. Mai stăpână pe sine, Alexandra și-a dominat adversara din punct de vedere psihologic și a terminat meciul la egalitate, 5-5, rezultat care a adus aurul României.
Alexandra Adoch este pregatită la ACS Floretă Timișoara de antrenorii Iulian Teacă și Teofil Moisuc.
foto (c) Facebook / ACS Floreta Timisoara