Campioana României SCM Timișoara a stabilit scorul campionatului în fața echipei Universitatea Cluj-Napoca, scor 96-10 (43-3), în ultima etapă, a X-a, a sezonului regular și așteaptă derby-ul de la Baia Mare pentru a își afla adversară din semifinale.
SCM Timișoara a înscris 16 eseuri prin Ovidiu Neagu 2e, 4tr, Laurențiu Nica 1e, Andrei Mureșan 1e, Ngoni Chibuwe 1e, Sebastian Vasilovici 1e, David Bălan 2e, 1tr, Luka Archvadze 1e, Tudor Boldor 2e, 1tr, Corrado-Ștețko 2e, Stephen Shennan 1e, Kemal Altinok 2e, Gabriel Rupanu 2tr.
Debut bun pentru Eduard Matei
Partida cu lanterna roșie a clasamentului a constituit un bun prilej pentru antrenorul Mugur Preda de a îl vedea la lucru pe pilierul Eduard Matei. În vârstă de 20 de ani, Matei a jucat toate cele 80 de minute la primul său meci în tricoul Timișoarei. În partida de astăzi, Matei a fost folosit de staff-ul tehnic pe două posturi: pilier și taloner. Tânărul jucător a fost felicitat de colegi la finalul meciului.
Matei: „Sunt bucuros, dar conștient că mai am mult de muncit”
La finalul partidei, Eduard Matei a declarat că este mulțumit de cum a jucat la prima apariție în XV-ele Timișoarei. „Sunt bucuros că am reușit să debutez. A fost un debut greu, cu multe surprize, dar cred că am făcut un joc bun, dar asta doar cei din staff pot să o spună. Sunt conștient că mai am mult de muncit, pentru a ma integra în echipa, pentru a înțelege și aplică schemele de joc Dintre cele două posturi pe care am jucat, îmi place mai mult pilier. Pentru semifinale as prefera Dinamo, că i-am bătut de fiecare data în acest an, dar nu ar fi o problema dacă ar fi să jucăm cu Baia Mare”, a spus Matei.
Preda: „Matei a făcut un meci solid”
La rândul său, Mugur Preda considera că a fost un debut reușit pentru Eduard Matei. „Mă bucur pentru baieți pentru rezultat, dar și pentru debutul lui Matei. Consider că a avut debut solid pentru primul lui meci la Timișoara. E un băiat tânăr, mai are mult de muncit, dar meciurile acestea îi ajută mult. S-a văzut că a depus efort mult, a vrut să arate ce poate, iar eu confirm și ce am spus ieri, în conferința de presă, că este unul dintre viitorii pilieri de la națională. Are toate calitățile și am încredere în el”, a spus tehnicianul.
Ovidiu Neagu, omul meciului
Jucătorul SCM Timișoara Ovidiu Neagu a fost desemnat jucătorul meciului de către reprezentantul Federației Române de Rugby. Neagu a avut o prestație foarte bună, în care a reușit să marcheze două eseuri și să transforme alte patru.
Repriza scurtată
Deși o repriză are 40 de minute, arbitrul de centru al partidei, Florin Ferezan, a scurtat prima repriză cu 3 minute. Centralul a fluierat sfârșitul primei reprize când tabela arata minutul 36:13 secunde. Nici repriza secundă nu s-a desfășurat în integralitate, arbitrul fluierând la minutul 79:30.
Timișoara, lideră până mâine
Victoria din partida cu Universitatea Cluj-Napoca face ca Timișoara să fie noul lider al campionatului. Asta cel puțin până mâine, după derby-ul etapei dintre CSM Baia Mare și Dinamo. Campioana României își poate păstra fotoliul de lider al clasamentului Ligii de Rugby în eventualitatea în care meciul de la Baia mare se încheie la egalitate.
Cosmin Tabără, plachetă din partea FRR
La partida de pe arena „Gheorghe Rășcanu” a asistat, printre alții și vicepreședintele Agenției Naționale pentru Sport, Cosmin Tabără, alături de managerul general al SCM Timișoara, Alexandru Dedu, și directorul grupării de pe malul Begăi, Călin Costinaș. Fost viceprimar al Timișoarei, Cosmin Tabără a primit o plachetă din partea Federației Române de Rugby, care i-a fost înmânată de managerul secției de rugby, Dănuț Borzaș.
Autograf pe gips
Unul dintre cei mai constanți jucători ai Timișoarei din acest sezon Dragoș Ser, a fost solicitat de unul dintre jucătorii de la grupele de copii a clubului Timișoara Warriors pentru un autograf. Tânărul jucător, care a suferit o accidentare serioasă a vrut ca autograful să fie dat pe gips, astfel că Dragoș Ser, declarat „Omul meciului” în ambele partide cu Dinamo din sezonul regular al Ligii de Rugby, s-a conformat, chiar dacă poziția nu a fost tocmai comodă.
Antrenorul Mugur Preda a început meciul de pe arena „Gheorghe Rășcanu” din Ronaț, în următoarea formulă:
1. Eduard Matei, 2. Sebastian Vasilovici, 3. Laurențiu Nica, 4. Waisake Raquili, 5. Ionuț Rusu, 6. Andrei Mureșan, 7. Vlad Neculau, 8. Feofaaki Holoia, 9. Luka Archvadze, 10. Boldor, 11. Neagu, 12. Tevita Manumua, 13. Ngoni Chibuwe, 14. Tiqe Iliesa, 15. David Bălan.
Rezerve: 17. Constantin Chiriac, 16. Butnariu, 19. David Trăușan, 20. Kemal Altinok, 21. Gabriel Rupanu, 22. Corrado-Ștețko, 23. Stephen Shannon.
Rezultatele și marcatorii SCM Timișoara în sezonul regular
SCM Timișoara – Dinamo, 32-17 (10-10)
Daniel Plai 1e, Tevita Manumua 1e, Ovidiu Neagu 1e, Waisake Raquili 1e, Gabriel Rupanu 2tr, 1 lp, Daniel Plai 1 lp, Gabriel Bălan 1 tr.
Omul meciului: Dragoș Ser.
SCM Timișoara – CS Rapid 43-7 (26-0)
Au marcat: Corrado Ștețco 1e, Stephen Shennan 3e (min. 31, 40, 60), Ionuț Mureșan 1e, Alexandru Bucur 1e, Tudor Boldor 1tt, Luka Archvadze 1e, 3tr.
Omul meciului: Stephen Shennan.
SCM Timișoara – CSM Știința Baia Mare 12-17 (5-3)
Au marcat: Ovidiu Neagu 1e, Ștețco 1e, Daniel Plai 1t
CSA Steaua – SCM Timișoara 29-26
Au marcat: Diogo Mosese 1e, Dragoș Ser 1e, Vlad Neculau 1e, Iliesa Tiqe 1e, Tudor Boldor 1tr, Gabriel Rupanu 2tr.
„U” Cluj-Napoca – SCM Timișoara 14-78 (9-52)
Au marcat: Tudor Boldor 3e, Tudor Butnariu 3e, Dragoș Ser 1e Sebastian Vasilovici 1e, Stephen Shennan 1e, Tiqe Iliesa 1e, Tevita Manumua 1e, Feofaaki Holoia 1e, Gabriel Rupanu 6tr, David Bălan 2tr, Luka Archvadze 1tr.
Omul meciului: Tudor Boldor.
Dinamo București – SCM Timișoara 25-29 (15-19)
Au marcat: Tevita Manumua 1e, Iliesa Tiqe 1e, Gabriel Rupanu 2tr, 4lp, Luka Archvadze 1lp.
Omul meciului: Dragoș Ser.
CS Rapid – SCM Timișoara 27-47 (6-33)
Au marcat: Marius Simionescu 2e, Vlad Neculau 1e, Tudor Butnariu 1e, Tudor Boldor 1e, Raquili Waisake 1e, Khvicha Jgerenaia 1e, Gabriel Rupanu 5tr, Luka Archvadze 1tr.
Omul meciului: Marius Simionescu.
CSM Știința Baia Mare – SCM Timișoara 22-20 (14-5)
Au marcat: Tevita Manumua 2 e, Vlad Neculau 1e, Dragoș Ser 1e.
SCM Timișoara – Steaua 25-17 (12-5)
Au marcat: Kemal Altinok 1e, Stephen Shannen 2e, Daniel Plai 1t, 1lp, Gabriel Rupanu 1t, Tudor Boldor 1lp.
Omul meciului: Stephen Shennan.
SCM Timișoara – „U” Cluj-Napoca 96-10 (43-3)
Ovidiu Neagu 2e, 4tr, Laurențiu Nica 1e, Andrei Mureșan 1e, Ngoni Chibuwe 1e, Sebastian Vasilovici 1e, David Bălan 2e, 1tr, Luka Archvadze 1e, Tudor Boldor 2e, 1tr, Corrado-Ștețko 2e, Stephen Shennan 1e, Kemal Altinok 2e, Gabriel Rupanu 2tr.
Omul meciului: Ovidiu Neagu.
Clasament
1. SCM Timișoara 36 puncte / 7 pb
2. CS Dinamo 33 puncte / 7 puncte bonus
3. CSM Știința Baia Mare 33 puncte / 5 pb
4. CSA Steaua 24 puncte / 2 puncte pb
5. CS Rapid 11 puncte / 3 pb
6. „U” Cluj-Napoca 0 puncte















