Am avut în ultimele 24 de ore câteva știri interesante, dar vă las pe voi să le citiți și după aceea să trageți concluziile, în funcție de cât îl duce mintea pe fiecare.
Avem și niște știri locale interesante, pe care le voi comenta.
Cu toate că este vorba despre articole plătite, altora, nu nouă, sunt interesante pentru că aflăm câte ceva despre intențiile a doi dintre candidații la funcția de primar al Timișoarei.
Domnul Cristian Moș ne spune că ar muta în subteran toate locurile de parcare din Complexul Studențesc.
Ideea cred că este excelentă.
Eu aș face și mai mult, aș muta în subteran toate locurile de parcare din toate zonele populate ale orașului.
Soluții tehnice există, bani s-ar găsi de la cei care vor să investească într-o astfel de afacere și din câte am înțeles această soluție este încet, încet, aplicată în toate marile orașe ale lumii.
Domnul Robu ne spune și dânsul că ar face parcuri, mai mult că ar face pădure-parc.
Și această idee este excelentă, dar să nu mai pună la intrările parcurilor panouri din acelea prin care interzice tot felul de lucruri.
Și dacă face ceva în acest sens să o facă cu alte firme decât cele care au „reabilitat” parcurile orașului în fostul său mandat, că și acum, după atâția ani, în Păduricea/Orezărie băltește apa timp de o săptămână la fiecare ploaie.
Pentru că discutăm despre candidații la primărie, dintr-un articol aflăm că au fost nu mai puțin de 5 contestații la candidatura actualului primar.
Discutam în legătură cu acest subiect în urmă cu câțiva ani cu un prieten, cam polițist de felul său.
Și prietenul ăsta a început să-mi înșire niște articole din Constituție, le știa pe de rost, probabil că se pregătise anterior.
Eu nu aveam nici cea mai mică idee despre articolele alea, mă gândeam că dacă judecătorii l-au lăsat să candideze înseamnă că e în regulă.
Dar, fiind provocat am căutat chiar atunci articolele alea pe care mi le tot recita.
Și am citit textele respective, mai mult, le-am și înțeles, că nu scrie acolo în sanscrită.
Iar concluzia mea a fost, și asta este convingerea mea și acum, că toți ăștia cu contestațiile sunt pur și simplu analfabeți funcțional. Sau răuvoitori. Sau susținători ai altor candidați.
Oamenii ăștia reușesc să citească acele texte dar pur și simplu nu reușesc să facă legătura între ele și în final nu înțeleg ceea ce au citit.
Totodată aș dori să nu se înțeleagă că dacă contestațiile alea au fost respinse trebuie neapărat să-l alegeți pe domnul Fritz. Una-i una și alta-i alta.
Într-un ziar se spune că în Timișoara Ziua Europei, care este astăzi, este sărbătorită într-un stil balcanic, neo-marxist.
Sunt două afirmații aici, una cu balcanismul și alta cu neo-marxismul.
În primul rând, oamenii ăștia nu sunt neo-marxisti. Ei se declară de dreapta, nu numai că se declară de dreapta dar majoritatea lor sunt de dreapta, cu mici influențe ecologiste.
Mai curând eu aș putea fi numit de stânga, adică „neo-marxist”, nu ăstia.
Cu balcanismul situația stă cam așa:
Nici mie nu-mi plac târgurile astea din centru. Nu o spun de acum, am spus-o încă de când a început această modă, în perioada administrației Ciuhandu-Orza, că în centrul Timișoarei nu au ce căuta astfel de manifestări și cui îi place așa ceva nu are decât să se întoarcă de unde a venit și unde se fac probabil târguri din astea pe imașul de la marginea satului.
Dar eu sunt unul din locuitorii orașului, unul dintre câteva sute de mii de oameni.
Așa că părerea mea nu prea contează, contează părerea majorității.
Iar dacă majoritatea vrea târguri balcanice cu putoare de vin fiert, cărnuri care sfârâie pe grătare și kurtos kalacs la preț de heroină, asta avem.
Când se vor schimba oamenii din acest oraș se vor schimba, sau poate chiar vor dispare, și târgurile.
A fost aglomerație de sărbători la „Urgențele” de la Spitalul Județean.
Nu numai de sărbători este așa, este tot timpul aglomerație acolo.
Și este aglomerație pentru că oamenii ăia trebuie să facă munca altora, a celor care parazitează sistemul de sănătate.
Dar asta e altă discuție.
Uitați-vă însă la poza care ilustrează articolul, la scaunul acela din prim-plan.
Nu știu cine e responsabil cu scaunele în instituția aceea, dar l-aș demite acum, imediat după ce am văzut poza. Și i-aș demite și pe toți cei care au recepționat din punct de vedere calitativ acele “scaune anti dormit în stațiile de tramvai”, trebuie să fie niște semnături pe un act, undeva.
Mai ales că am stat nu de mult timp de câteva ore pe un scaun din ăla și știu cum e, e atât de înclinat încât ca să nu aluneci de pe el trebuie să te proptești bine pe picioare.
Și țineți cont că eu eram sănătos, doar însoțeam pe cineva, dar de obicei pe scaunele alea înclinate stau oameni bolnavi, care numai de așa ceva nu au nevoie.
Așa că, domnule „responsabil cu scaunele de la urgențe”, dați-vă demisia, sunteți prea tâmpit, sau prea indolent, pentru așa o funcție.
Și cineva să facă dracului ceva pentru a rezolva situația cât mai repede, că nu e atât de greu să schimbi câteva zeci de scaune, dacă se vrea în 10 minute treaba poate fi rezolvată.
***
Ungaria nu va participa la misiunea nebunească a NATO de a ajuta Ucraina, a spus ministrul ungar de externe
Ungaria nu va participa la planul pe termen lung al NATO de a ajuta Ucraina, a declarat miercuri ministrul ungar de externe, numind planul o „misiune nebunească”. Aliații din cadrul NATO au convenit în luna aprilie să inițieze planificarea unui sprijin militar pe termen lung pentru Ucraina împotriva invaziei ruseşti, prin înființarea unui fond în […]
Judecătoarea Adriana Stoicescu: „Aţi depăşit toate aşteptările”….se aude un glas tremurat, transoceanic. Urale şi ovaţii în provincia îndepărtată şi plină de uliţe nesfaltate
de Adriana Stoicescu, judecător „Aţi depăşit toate aşteptările”….se aude un glas tremurat, trans…oceanic . Urale şi ovaţii în provincia îndepărtată şi plină de uliţe nesfaltate. Cu sute de sate fără curent şi apă. Cu mii de copii neşcolarizaţi. Cu „aleşi” ce nu ştiu a scrie, „făcători” de legi. Dar cu arme cumpărate pe bani grei, […]
Iohannis regretă primirea la Casa Albă
Președintele Klaus Iohannis regretă deja, probabil, vizita la Casa Albă: în loc de încurajări pentru șefia NATO ori ridicări de vize, s-a întors cu o comandă de la Biden. Să dea Patriot lui Zelenski. Complicată problemă, s-a văzut în conferința de presă de după întrevederea din Biroul Oval că liderul român e agitat. Unde s-a mai văzut pînă acum ca Iohannis să vorbească de consultări cu forțe politice de la noi în chestiuni de mare importanță? El, care nici vizita nu a anunțat-o decît după ce ajunsese în SUA. Explicația disconfortului e simplă: livrarea de sistem/e Patriot poate veni la pachet cu nici mai mult, nici mai puțin, decît acuzația de Înaltă Trădare, după carte.
Cartelul din Carpați
Grupuri de interese formate din demnitari ai statului român și interpuși pe numele cărora se adună banii. Protecție politică de la vârful celor mai importante instituții. Averi prea mari ca să mai încapă între granițele țării, ascunse în proprietăți imobiliare din Vestul Europei.
E un fenomen care a dominat România post-decembristă, de cele mai multe ori însoțit de scandaluri de presă și ciocniri între tabere rivale. Acum, când disensiunile politice s-au topit într-o coaliție atotputernică, marile averi se construiesc într-o liniște desăvârșită, vegheată candid de procurori timorați și de ziariști plătiți de partide.
În urmă cu un an, am pornit pe urmele unei astfel de povești, după ce un ziar regional din Franța a scris despre un grup de investitori români care a cumpărat un castel din Hexagon pentru a-l transforma în hotel de lux. Deși vorbeau de un grup de români, francezii menționau un singur nume – Benjamin Gont – după toate aparențele, o persoană aflată în rolul de paravan.
Cum reușesc să profeseze medicii acuzați că ucid pacienții: „Legea malpraxisului e în aer”
Cazul medicului Alin Demetrian Dragoș, acuzat că ar fi ucis patru pacienți în urma unor intervenții chirurgicale eronate, evidențiază lipsa unor prevederi clare în ceea ce privește culpa medicală
Experiment PressOne: „terapie energetică” pe Tik Tok. Oamenii care promit că te vindecă de cancer cu îngeri și multe sute de lei
„Pentru cancerul de sân poți să scapi fără niciun fel de operație, cu condiția să vii la noi și să nu fi fost deja operată”, promite un cuplu pe Tik Tok. Cei doi câștigă sume constante de bani din vulnerabilitatea celor cărora le promit soluții miraculoase, pentru probleme grave de sănătate. PressOne atrage din nou atenția asupra fenomenului falșilor terapeuți și a pericolelor pe care aceștia le pot reprezenta în societate.
Și te-ai dus, dulce minune…
S-a fleșcăit ca naiba anticorupția, s-a dus fala ei, i-a trecut vremea, a pălit. E plină țara de candidați cu „probleme“ penale. Unii sunt cu dosare, alții doar anchetați (da, „doar“), alții sub control judiciar, însă sunt unii condamnați, iar două cazuri de candidați pentru funcția de consilieri județeni la Brașov au condamnări pentru ucidere din culpă și lovituri cauzatoare de moarte. Ambii sunt candidați PNL. Asta după ce Alina Gorghiu a lansat un fost pesedist acuzat de sex cu un minor, individ împotriva căruia se scandalizase în Parlamentul României acum doi ani. Ce naiba se întâmplă cu partidul ăsta? Chiar așa, cei mai buni oameni din PNL au plecat la PSD și au rămas doar infractorii? Că, na, te gândești la toate când vezi ce vezi. Ăștia or fi fost refuzați de PSD? Glumesc, nu cred, nu refuză nimic PSD.
„Libertatea de depresie”, cel mai nou volum al lui Radu Paraschivescu
Libertatea de depresie. Învăluiri și dezvăluiri de pe la noi (Humanitas, 2024) este titlul celui mai nou volum semnat de Radu Paraschivescu. Cu umor şi cu tandreţe, cu spirit critic şi cu înţelegere, îşi poartă din nou cititorii prin „meandrele…
Ziua Europei, sărbătorită printr-un bâlci balcanic, neo-marxist
USR și Dominic Fritz au ținut neapărat să transforme Ziua Europei într-o sărbătoare balcanică, neo-marxistă. Miercuri seara, timișorenii europeni care au mers la Operă au fost asaltați de sfârâitul grătarelor cu mici. Fumul l-a îmbâcsit hainele iar urechile le-au fost agresate de ritmurile balcanice. Nu au scăpat de agresiunea sonoră nici măcar în clădirea Operei, bubuiturile boxelor scenei amplasate chiar în fața clădirii acoperind acordurile spectacolului de operetă.
Aglomerație la Urgențele Spitalului Județean din Timișoara în timpul minivacanței
Minivacanța de 1 Mai și Paște a adus o aglomerație la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Timișoara, cu sute de pacienți prezentându-se […]
Cristian Moș și-a propus să mute în subteran toate locurile de parcare din Complexul Studențesc (P)
Deși s-a vehiculat că a fost trimis în lupta pentru funcția de primar ca să-i strice lui Dominic Fritz calculele, Moș își începe campania impunând un nou standard în politica locală bazat pe responsabilitate și transparență.
Nicolae Robu: Voi implementa în Timișoara conceptul de pădure-parc
Nicolae Robu, candidatul din partea Alianței Electorale PSD-PNL la Primăria Timișoara, va schimba fața parcurilor din Timișoara, prin modernizarea celor existente și crearea altora noi, inclusiv pe conceptul inedit de pădure-parc.
Candidatura lui Fritz, singura cu contestații. Va fi totuși pe buletinele de vot
Primarul Dominic Fritz a fost singurul dintre cei 10 candidați la Primăria Timișoara care printr-un bâlci balcanic. Au fost nu mai puțin de cinci încercări în instanță de a-i bloca prezența pe buletinele de vot din 9 iunie, însă toate au fost respinse definitiv.
Timișoara Refugee Art Festival 2024: solidaritate prin intermediul artei, într-o formă extinsă și complexă
Timișoara Refugee Art Festival a ajuns la ediția cu numărul 8 și invită publicul la un program extins de activități artistice, culturale și sociale. TRAF 8 se desfășoară în perioada aprilie – noiembrie și își extinde grupul țintă către persoanele din comunități defavorizate, din toate categoriile de vârstă.
Ce facem astăzi, 9 mai 2024, în Timișoara?
Joi, 9 mai, puteți participa la un spectacol de Ziua Europei în Piața Victoriei. Mai puteți merge și la un recital, piesă de teatru, la filme sau expoziții.