Într-un articol din presa ultimelor 24 de ore aflăm ce categorii profesionale lucrează mai multe ore și care lucrează mai puțin.
De fapt toate calculele acestea pornesc de la o idee greșită. Nu are mare importanță cine lucrează mai multe ore pe zi/lună/an, ci contează cât de eficient lucrează. Pentru că scopul nu este să lucrăm mai mult sau mai puțin, scopul este să rezolvăm problemele sau să producem cât mai mult într-o anumită unitate de timp. Și dacă se poate să lucrăm cât mai puțin timp și să depunem cât mai puțin efort pentru a realiza ceva.
Să vă dau un exemplu:
Alaltăieri m-am dus să-mi schimb cardurile de debit care expiraseră.
În principiu aceasta este o operație simplă, mergi la filiala unde știi că sunt noile carduri, cineva se uită într-o cutie în care sunt multe plicuri, îți dă plicul în care este cardul, semnezi de primire și treaba este rezolvată. Totul ar trebui să dureze cel mult un minut.
Și totuși pentru mine chestia asta a durat nu mai puțin de 30 de minute.
Pentru că doamna de la ghișeul unde m-am dus nu a știut să-și ordoneze prioritățile, m-a rugat să aștept în timp ce ea se ocupa de un client care avea o problemă cu telefonul, ceva cu aplicația aceea bancară.
Putea să-l roage pe acel client să aștepte câteva secunde, să-mi dea plicul ăla după care să continue să se joace cu telefonul ăla. În felul ăsta ar fi scăpat de mine, ar fi avut încă un client mulțumit și nici nu i-aș mai fi consumat aerul din filială. Iar clientul cu telefonul nu cred că s-ar fi supărat dacă ar fi așteptat un minut în plus.
Putem găsi nenumărate exemple, în orice domeniu de activitate, un contabil dacă este organizat, poate să facă o treabă în o oră sau poate să o facă în 16 ore, un frezor la fel, la fel poate să facă și un constructor sau oricine altcineva.
Chiar de mâine putem să facem ca troleibuzele să vină mai repede cu 2-5 minute decât acum, fără să cheltuim în plus, fără să mai angajăm șoferi noi și să cumpărăm troleibuze noi. Nu trebuie decât să ne reorganizăm puțin.
Aici la noi avem din nou o știre care împarte cetățenii în două tabere: Pe bulevardul Take Ionescu se va implementa semaforizarea prioritară pentru mijloacele de transport în comun și se va crea, dacă am înțeles bine, o bandă prioritară pentru acestea.
Partea proastă este că aceste modificări vor duce la desființarea a vreo 50 de locuri de parcare.
Niciodată o astfel de măsură nu va fi aprobată de către toți cetățenii.
Cei care se deplasează prin oraș cu autoturismul doresc șosele cât mai late și parcări cât mai multe. Ceilalți doresc trotuare cât mai late și mijloace de transport care să circule cu o frecvență cât mai mare și cât mai rapid.
Problema este că aceste două lucruri nu pot fi făcute în același timp.
Trebuie să înțelegem că orașul a fost construit așa cum este, unele străzi sunt mai înguste, altele mai late, cartierele de blocuri au fost construite într-o perioadă în care oamenii nu aveau atât de multe mașini și, mai ales, orașul era mult mai mic.
Chiar dacă orașul se mărește pe periferie, totuși oamenii ăia, noii locuitori, vor aglomera și zona centrală.
Cei din zona periurbană merg și ei la terasele din centru, merg la mall, copiii merg la școlile din zona centrală, mulți au locuri de muncă în centrul orașului sau cel mai scurt drum este tot prin centrul orașului.
Mașinile sunt bune, nu ne putem lipsi de ele. Problema este că sunt prea multe și se înmulțesc pe zi ce trece.
Și atunci ar trebui să găsim soluții moderne ca să le mai rărim un pic, să mai reducem folosirea acestora.
O parte din aceste soluții au fost găsite, chiar dacă nu au fost aplicate, lucrul de acasă, scoala de acasă pentru anumite categorii de elevi și studenți, conceptul de oraș de 15 minute…
Chestiile astea funcționează, ceea ce ne împiedică să le aplicăm este doar frica de schimbare.
La un moment dat un personaj despre care am mai povestit, „Tovarșul Inginer”, îmi povestea despre ceva ce auzise de la un prieten care și el auzise despre chestia asta de la o cunoștință: Că undeva într-un sat din Oltenia ar fi trăit în perioada interbelică un individ care era singurul om din istorie care-l văzuse pe Dumnezeu.
Tovarășul inginer aflase despre Petrache Lupu.
La fel, în urmă cu vreo 2 ani cineva îmi povestea despre „viniluri”, ce minunată descoperire fuseseră acestea și cât de minunată și fidelă era muzica ascultată la pick-up față de muzica actuală.
Aiurea, eu pot să spun că am ascultat probabil mii de viniluri. Ceea ce ascultăm acum nu se poate compara cu zgârieturile alea de atunci.
Acum redescoperim cinematografele.
Eu cred că la fel cum muzica a devenit din ceva aproape material, un disc din material plastic pe care era zgâriată informația, sau o bandă de magnetofon, un disc din policarbonat care era citit cu o rază laser, a devenit ceva imaterial. În momentul de față muzica este ceva care este undeva într-un nor, nu știm unde, și este ascultată indiferent unde ne-am afla cu ajutorul unui dispozitiv.
La fel se întâmplă cu ziarele sau cu cărțile.
Și cinematograful, așa cum îl știm cei care l-am prins, o instituție în care la intervale de două ore se difuza un film, de luni dimineață până duminică seară, este o instituție care putem să spunem că a dispărut.
De ce m-aș duce să văd un film la cinematograf când pot să facă același lucru fără să mă mai deplasez, stând comod în fotoliul de acasă cu o ceașcă de cafea într-o mână și o țigară în cealaltă mână. Si mai ales, pot să-mi aleg filmul dorit.
Probabil că aceste săli proaspăt reabilitate vor deveni altceva, săli de teatru sau alte forme de artă experimentală, sau săli de dans, tot se spune că nu socializăm destul, sau săli de conferințe, dar în nici un caz nu cred că vor mai fi cinematografe, decât poate periodic, tot ca un fel de experiment.
Important este să fie folosite cât mai mult, în fiecare astfel de sală de „cinematograf” să aibă loc evenimente zi de zi, cât mai multe ore, nu să ne fi ales cu niște săli care sunt folosite din când în când, când ne mai amintim de ele.
***
Cine lucrează cel mai mult în România. E explicație cu Ionescu și Popescu

În timp ce un adult angajat lucrează în medie circa 40 de ore pe săptămână, angajații anumitor profesii lucrează mai mult sau mai puțin. Chiar dacă salariile nu reflectă întotdeauna volumul de muncă depus.
Grindeanu: Dacă UE ne suspendă fondurile, absolut toate proiectele de infrastructură se opresc
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a spus la Digi24 că România nu-și permite să rateze ținta de deficit, din cauza riscului suspendării fondurilor europene. La Ministerul Transporturilor, toate proiectele se fac cu bani europeni și, într-un astfel de scenariu, toate lucrările s-ar opri, a avertizat el.
Unde-s milioanele, unde-s miliardele, caii și flintele europenilor?

Etalonul competenței în administrația publică locală a devenit, în ultimii 15 ani, fondul european. De fapt, fondurile europene și absorbția lor. Aproape că nu mai contează cum arată satul, comuna, orașul, municipiul sau județul despre care se vorbește la un moment dat, important fiind ca administratorul să se poată lăuda cu dimensiunea fondurilor europene atrase. Ai atras bani de la UE și poți să dovedești asta cu documente? Bravo, ești competent. N-ai atras? Vai de mama ta!

Primăria Timișoara a anunțat că vor fi înființate benzi speciale de preselecție pentru mijloacele de transport în comun, în mai multe intersecții de pe bulevardul Take Ionescu. Astfel, autobuzele de pe nouă linii vor putea evita staționarea în coloanele de mașini, aproximativ 8.000 de pasageri își vor scurta durata călătoriei, iar autoturismele vor putea să […]
Cinema Timiș, cel mai mare dintre cinematografele Timișoarei, se redeschide în 13 octombrie

Cinema Timiș, cel mai mare dintre cinematografele de tradiție ale orașului Timișoara, se redeschide în 13 octombrie, după o reabilitare completă, care l-a transformat în cel mai modern spațiu multifuncțional pentru filme, concerte și evenimente culturale din inima Timișoarei. Acesta este cel de-al doilea cinematograf reabilitat de Primăria Municipiul Timișoara, după Cinema Victoria, care s-a redeschis anul trecut, și va fi administrat de aceeași echipă din cadrul Centrului de Proiecte.
Cei mai talentaţi iluzionişti din lume îşi dau întâlnire la Timişoara

Cei mai talentaţi iluzionişti din lume îşi dau întâlnire la Timişoara.
Ce facem astăzi, 4 octombrie 2023, în Timișoara?
Miercuri puteți participa la mai multe spectacole, inclusiv două destinate celor mici, și de asemenea la lansarea unor noi expoziții.











