Polițiștii timișeni au reținut trei persoane pentru infracțiuni comise în ultimele zile. Un tânăr de 28 de ani a fost prins furând produse alimentare dintr-un depozit, un bărbat de 46 de ani a spart o locuință de pe Calea Șagului, iar un șofer de 32 de ani a fost surprins conducând cu o alcoolemie de 1,25 mg/l în aerul expirat.
Furt de produse alimentare în Timișoara
Un tânăr de 28 de ani a fost reținut de polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara, fiind acuzat că a furat produse alimentare în valoare de 400 de lei dintr-un depozit situat pe Calea Aradului. Incidentul a avut loc pe 24 februarie 2025, când polițiștii au fost sesizați despre un palet cu marfă lăsat nesupravegheat, de unde au fost sustrase mai multe produse.
„În urma probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arest”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș. Prejudiciul a fost recuperat integral, iar cercetările continuă.
Tentativă de furt calificat pe Calea Șagului
Tot pe 24 februarie, în jurul orei 21:20, polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au intervenit la o locuință de pe Calea Șagului, unde un bărbat a spart un geam și a pătruns în interior.
Deși la sosirea polițiștilor suspectul nu mai era la fața locului, în urma investigațiilor acesta a fost identificat și prins pe strada Ana Ipătescu. Este vorba despre un bărbat de 46 de ani, care a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de tentativă la furt calificat.
Șofer băut, prins în Lugoj
În noaptea de 25 februarie, în jurul orei 02:50, polițiștii din Lugoj au oprit un autoturism pe strada Timișoarei, condus de un bărbat de 32 de ani.
Testat cu aparatul etilotest, acesta avea o alcoolemie de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„În cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise aceste fapte.
foto arhivă