Polițiștii din Timișoara au organizat miercuri, 3 septembrie, o razie de amploare pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței publice. În doar câteva ore, au fost legitimate peste 560 de persoane, controlate 225 de mașini și aplicate 104 sancțiuni, iar o șoferiță s-a ales cu dosar penal după ce a fost prinsă băută la volan.
Poliția Municipiului Timișoara a desfășurat miercuri, 3 septembrie 2025, o amplă acțiune de control în oraș și în zonele rurale din jur. Razia a avut loc în două intervale orare, dimineața între 07:00 și 11:00, și seara, între 22:00 și 02:00.
Scopul principal al acțiunii a fost prevenirea faptelor antisociale, depistarea persoanelor suspecte și menținerea unui climat de siguranță publică.
În teren au fost mobilizați 163 de polițiști. Ei au legitimat 560 de persoane și au verificat 225 de autovehicule. În urma controalelor au fost aplicate 104 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 31.628 de lei.
Cele mai multe dintre amenzi au fost pentru încălcări ale regulilor de circulație – 88 la număr, conform O.U.G. 195/2002. Alte 13 sancțiuni au fost aplicate pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, iar 3 pentru alte abateri.
„Au fost reținute 4 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare, fiind testate cu aparatul etilotest 99 de persoane, iar în cazul a 3 persoane rezultatul fiind pozitiv, acestea fiind conduse la spital în vederea prelevării mostrelor biologice”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
În timpul raziei au fost făcute și verificări suplimentare: 785 de interogări în sistemul eDAC (persoane și autovehicule), controlul a 47 de agenți de pază, verificarea a 91 de obiective și testarea a 40 de butoane de panică.
O parte a acțiunii a vizat și persoanele fără adăpost.
„Pe perioada raziei, 12 persoane fără adăpost au fost ridicate din Centrul Universitar și transportate la adăpostul Primăriei Timișoara, cu sprijinul Poliției Locale, iar reprezentanții RETIM au ridicat bunurile acestora”, au precizat polițiștii.
Un caz aparte s-a petrecut în noaptea de joi, 4 septembrie, în jurul orei 00:50. Pe Bulevardul Sudului din Timișoara, polițiștii au oprit o femeie de 41 de ani la volanul unui autoturism. Testată cu aparatul etilotest, aceasta avea o alcoolemie de 0,44 mg/L.
„În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.











