Dominic Fritz, primarul municipiului Timișoara și candidatul Alianței Timișoara Unită, a votat astăzi la ora 12:00 la Liceul Tehnologic de Vest Timișoara. El consideră că votul de astăzi este cel mai important de la Revoluție încoace, având o mare încredere în spiritul și democrația timișoreană.
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a votat astăzi pentru un nou mandat. Însoțit de colegii din partid, de colegii din alianță, de viceprimarul Ruben Lațcău, de Alin Nica și de foarte mulți jurnaliști, Dominic Fritz a declarat că votul de astăzi este crucial pentru viitorul european al orașului.
În cadrul conferinței de presă de după vot, Fritz a mulțumit tuturor celor implicați în procesul electoral, subliniind importanța prezenței la vot.
„Am votat în această zi importantă pentru continuarea drumului european al Timișoarei, un drum al corectitudinii, un drum al respectului și un drum care pune accent pe viitorul nostru, pe educație și sănătate. Eu am votat cu o mare, mare încredere în timișoreni, în dorința timișorenilor de a păstra viu spiritul timișorean și în capacitatea timișorenilor de a apăra democrația. Votul de astăzi în Timișoara, dar și în toată țara este poate cel mai important vot de la Revoluție încoace și românii astăzi nu doar își exprimă o opțiune politică, ci își exprimă sprijinul pentru democrația în sine și pentru drumul european al țării. Tocmai de aceea mă bucur că se pare că prezența la vot la ora asta este chiar un pic mai mare decât acum patru ani și vreau de pe acum să le mulțumesc tuturor celor care merg la vot, vreau să le mulțumesc în special tuturor celor care sunt în secții de azi-dimineață de la ora 6:00, delegațiile tuturor partidelor și care o să stea probabil până la primele ore ale dimineții pentru a ne asigura că este un vot corect și un vot în care fiecare vot va fi numărat”, a declarat Dominic Fritz la ieșirea din secția de votare.
Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș și candidatul Alianței Dreapta Unită (ADU) pentru un nou mandat, a votat la ora 9:00 la Dudeștii Noi.
Prezent și el în Timișoara la ora 12:00 ca să-l susțină pe Dominic Fritz, Nica și-a exprimat preocupări privind neregulile în procesul de votare, menționând buletine ștampilate în prealabil cu candidatul PSD-PNL.
„Fac apel la toate instituțiile abilitate și la toți membrii din secțiile de votare să fie vigilenți și să asigure un proces electoral corect”, a declarat Nica.
Prezența la vot în Timișoara este ușor mai mare decât acum patru ani, un semn pozitiv pentru democrația locală și națională. Fritz a subliniat că fiecare vot contează și a mulțumit celor care și-au dedicat ziua pentru a asigura corectitudinea procesului electoral.
La finalul conferinței de presă, încrezător în rezultatul votului, Dominic Fritz le-a promis jurnaliștilor că se vor vedea din nou deseară pentru a sărbători victoria.
foto/video (c) Viorel Vașadi