Polițiștii din Timișoara au reținut un tânăr de 25 de ani, bănuit de furtul unei genți cu bunuri materiale în valoare de 20.000 de lei.
Furtul a avut loc pe 30 martie, când o persoană necunoscută a pătruns într-un imobil situat pe strada Piața Bisericii din Timișoara și a sustras o geantă conținând un laptop, un hard disk și alte obiecte. Polițiștii l-au identificat pe suspect la două zile după comiterea faptei.
„În fapt, la data de 30.03.2024, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că în aceeași zi, în intervalul orar 16:00-16:30, o persoană necunoscută ar fi pătruns și ar fi sustras dintr-un imobil situat pe strada Piața Bisericii din Timișoara o geantă în interiorul căreia s-ar fi aflat un laptop, un hard disk, precum și alte obiecte, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 20.000 lei.
În urma verificărilor efectuate, la data de 01.04.2024, polițiștii au reușit identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, respectiv un tânăr, în vârstă de 25 ani”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior prezentat magistraților, care au dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă pentru a se stabili întregul context al faptei.
foto sugestiv (c) Inquam Photos / Cornel Putan