Poliția Locală Timișoara a aplicat peste 21.000 de amenzi în valoare totală de peste 8,3 milioane de lei de la începutul anului 2026 și până în prezent, pentru oprirea și staționarea neregulamentară. De asemenea, 839 de autovehicule au fost ridicate din cauza parcărilor ilegale, în urma miilor de sesizări venite de la cetățeni.
Parcările neregulamentare rămân una dintre principalele probleme din Timișoara. Polițiștii locali desfășoară acțiuni continue de verificare a modului în care conducătorii auto respectă regulile de circulație privind oprirea și staționarea în zonele interzise.
Mii de reclamații telefonice de la timișoreni
Numărul mare de acțiuni și sancțiuni vine pe fondul numeroaselor plângeri trimise de locuitorii orașului. Doar de la începutul acestui an, dispeceratul a înregistrat telfonic mii de sesizări privind mașini lăsate aiurea pe domeniul public.
„De altfel, doar telefonic anul acesta au fost reclamate 4690 de situații în care autovehicule erau oprite sau staționate neregulamentar.”
Problemele sunt semnalate frecvent în mai multe bulevarde și străzi intens circulate din oraș, printre care Calea Circumvalațiunii, Gheorghe Lazăr, 16 Decembrie 1989, G. Musicescu, Splaiul Nistrului, Arieș, Cloșca, Calea Aradului, Mareșal Al. Averescu, Calea Șagului, Armoniei și Simion Bărnuțiu.
Unde parchează cel mai des șoferii ilegal și ce riscuri există
Sancțiunile aplicate de la începutul anului până la 28 august 2026 însumează 21.052 de procese-verbale, valoarea totală a amenzilor ajungând la 8.316.705 lei.
Polițiștii au intervenit în situații în care autovehiculele blocau:
Intrările în curți și parcări;
Trotuarele și pistele pentru biciclete;
Spațiile verzi și intersecțiile unde se reducea vizibilitatea;
Căile de rulare ale tramvaielor, încurcând transportul public;
Zonele din apropierea spitalelor și a altor unități medicale.
În cazurile severe, agenții nu s-au limitat doar la amenzi, ci au dispus și ridicarea mașinilor.
„Încălcarea în mod flagrant a legislației prin blocarea circulației altor mijloace de deplasare sau a pietonilor poate atrage după sine, pe lângă sancțiuni, și ridicarea autovehiculelor, cu sprijinul societății Timpark, anul acesta fiind ridicate un număr de 839 autovehicule.”
Amenzi de peste 1.000 de lei și puncte de penalizare
Conform Ordonanței de Urgență 195/2002, oprirea sau staționarea în locuri nepermise se pedepsește cu amenzi cuprinse între 432,5 lei și 1.081,25 lei. De asemenea, conducătorii auto prinși pe picior greșit primesc și între 2 și 3 puncte de penalizare pe permisul de conducere.
Poliția Locală avertizează că vor continua controalele în tot orașul și recomandă tuturor șoferilor să parcheze doar în spațiile special amenajate pentru a evita amenzile usturătoare sau ridicarea mașinii.














