Un tânăr de 29 de ani din Biled a fost reținut de polițiști după ce, în urma unor percheziții făcute joi, 10 iulie, a fost descoperită la locuința lui o armă scurtă neletală de 9 mm și 12 cartușe, toate deținute ilegal. Ancheta este în desfășurare.
Trei percheziții domiciliare au avut loc joi, 10 iulie 2025, în localitatea Biled, județul Timiș. Polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, coordonați de un procuror, l-au vizat pe un bărbat de 29 de ani, suspectat că ar deține arme și muniție fără respectarea legii.
La locuința bărbatului, anchetatorii au descoperit o armă scurtă neletală, calibru 9 mm, și 12 cartușe. Toate obiectele ridicate erau neînregistrate în circuitul legal al armelor civile.
„Polițiștii au identificat și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, o armă scurtă neletală, calibru 9 mm și 12 cartușe, neînregistrată în circuitul legal al armelor civile”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
În baza probelor adunate, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și dus în arestul poliției. Este acuzat de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar cercetările continuă pentru a se stabili întreaga activitate infracțională.
„Având în vedere probatoriul administrat în cauză, față de acesta a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul poliției”, au precizat anchetatorii.
La acțiune au participat mai multe structuri ale Poliției Timiș: Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Criminalistic, Secția 3 Rurală Sânandrei, precum și echipe ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș.
„Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun”, au transmis autoritățile.
La Info Timișoara, ne asumăm responsabilitatea de a verifica informațiile, de a aduce opinii diverse și de a vă prezenta faptele cât mai clar. Scriem pentru oameni, nu pentru algoritmi.
Pentru a rămâne independenți și a continua să vă oferim jurnalism de calitate, avem nevoie de susținerea voastră:
Sprijină-ne prin Patreon:
Sau prin PayPal / card bancar:
Transfer bancar:
**IBAN:** RO11INGB0000999900438183 **Banca:** INGB CENTRALA **Moneda:** RON **SWIFT:** INGBROBU **BIC:** INGB
Vă mulțumim că alegeți să fiți informați cu adevărat!










