Reprezentantele României la prima ediție a Ligii Campionilor la minifotbal, ACS Minifotbal Neamț și Raisa Timișoara, s-au calificat, vineri, în semifinalele competiției, organizată în capitală Bulgariei, Sofia.
Formația timișoreană a obținut biletele de pe poziția a doua a clasamentului după o victorie în fața Selecționatei Universitare a Bulgariei, scor 4-2, și un eșec usturător 0-8, cu FC Tatran Prešov din Slovacia.
În urma acestor rezultate, Raisa Timișoara s-a clasat pe locul al doilea în grupa B și va evolua, sâmbătă, de la ora 10:30, împotriva celeilalte reprezentante a Slovaciei, Spartak Myjava, clasată pe prima poziție în grupa A.
Antrenorul grupării bănățene, Gelu Haidău, a deplasat la Sofia un lot format din zece jucătoare:
Roxana Rotaru, Ingrid Tompos (portărițe), Laura Mihaeș, Lucia Meleacă, Maria Stamate, Diana Butuza, Paula Gavriș, Florina Abrudan, Bianca Marița și Elisa Bozian (jucătoare de câmp).
Foto (c): Facebook / acsraisa












