Inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Timiș au aplicat, în primele săptămâni ale anului 2023, amenzi în valoare de peste 424.000 de lei.
Controalele au vizat descoperirea persoanelor care lucrează „la negru”, dar și reducerea riscurilor accidentelor de muncă.
Pe parcursul lunii ianuarie au fost derulate peste 140 de controale, potrivit inspectorului-șef adjunct al ITM Timiș, Ileana Mogoșanu.
„S-au depistat 36 de persoane care munceau fără contract individual de muncă. S-au aplicat 155 de sancțiuni, dintre care 137 de amenzi iar restul, avertismente. Valoarea amenzilor este de 424.500 de lei. Evenimente comunicate pe partea de securitate sănătate muncă, 45 de evenimente, dintre care trei au fost accidente mortale”, a spus Ileana Mogoșanu la Radio Timișoara.
Pe de altă parte, de la începutul anului 2023, la ITM Timiș au fost înregistrate nouă noi contracte colective de muncă.