1871: Jurnalistul american, Henry Morton Stanley, își începe călătoria în Africa în căutarea exploratorului britanic, David Livingstone.
Livingstone, un misionar și explorator renumit, plecase în Africa cu scopul de a explora fluviul Nil și de a descoperi sursa acestuia. În timpul expedițiilor sale, el a cartografiat regiuni vaste și a militat împotriva comerțului cu sclavi, însă, din 1866, contactul său cu lumea exterioară se întrerupsese. Dispariția sa a stârnit îngrijorare în Marea Britanie, iar zvonurile despre posibila sa moarte circulau intens.
În acest context, ziarul New York Herald l-a însărcinat pe Stanley să îl găsească pe Livingstone. Jurnalistul, un aventurier tenace, a pornit din Zanzibar în martie 1871, însoțit de o caravană numeroasă. Călătoria sa a fost marcată de provocări extreme: boli tropicale, lipsa proviziilor și conflicte cu triburile locale. După luni de marș prin junglă și savană, Stanley a ajuns în noiembrie 1871 în Ujiji, un oraș situat pe malul lacului Tanganyika.
Aici, pe 10 noiembrie 1871, a avut loc celebrul moment în care Stanley, apropiindu-se de un bărbat european slăbit, dar demn, i-a adresat legendarele cuvinte: „Dr. Livingstone, I presume?” (în română: „Dr. Livingstone, presupun?”).
Livingstone, deși bucuros să întâlnească un alt european, a refuzat să se întoarcă acasă, dorind să-și continue cercetările. Stanley a rămas alături de el câteva luni, ajutându-l să se refacă și furnizându-i provizii. În 1872, jurnalistul s-a întors în Europa, unde a publicat un reportaj de mare succes despre călătoria sa. Livingstone, în schimb, a rămas în Africa, unde avea să moară doi ani mai târziu.
Expediția lui Stanley nu doar că l-a transformat într-un erou mediatic, dar a avut și un impact major asupra explorării Africii. În deceniile următoare, Stanley a organizat noi expediții, contribuind la deschiderea continentului pentru influențele europene. Totodată, călătoria sa a inspirat numeroase alte expediții și a alimentat fascinația Occidentului pentru misterele Africii.
1919: Se proclamă Republica Sovietică Ungaria care devine prima guvernare comunistă formată în Europa după Revoluția din Octombrie din Rusia.
După înfrângerea Austro-Ungariei în 1918, imperiul s-a prăbușit, iar Ungaria a devenit independentă sub conducerea lui Mihály Károlyi. Însă noul guvern democratic nu a reușit să gestioneze situația dificilă, confruntându-se cu probleme economice grave, foamete, șomaj și revendicările teritoriale ale statelor vecine.
În acest context, comuniștii unguri, inspirați de Revoluția Bolșevică din Rusia, au câștigat rapid sprijin în rândul muncitorilor și soldaților.
Liderul Partidului Comunist Maghiar, Béla Kun, un fost prizonier de război care intrase sub influența bolșevicilor în Rusia, a devenit figura centrală a revoltei comuniste.
Pe 21 martie 1919, guvernul Károlyi a demisionat, iar comuniștii, aliați cu socialiștii, au preluat puterea, proclamând Republica Sovietică Ungaria.
Noua guvernare a implementat măsuri radicale: naționalizarea industriei, băncilor și marilor proprietăți funciare, eliminarea vechilor instituții statale și încercarea de a introduce un regim socialist. Însă reformele s-au lovit de opoziția populației rurale, în special a țăranilor, cărora statul nu le-a distribuit pământ așa cum speraseră. În plus, Bela Kun a încercat să exporte revoluția comunistă, susținând mișcări radicale în Slovacia și România.
Tensiunile regionale au dus rapid la un conflict militar.
România, sprijinită de Antantă, a lansat o ofensivă împotriva Republicii Sovietice Ungare, ca reacție la încercările acesteia de a revendica teritorii. În august 1919, armata română a ocupat Budapesta, iar regimul lui Kun s-a prăbușit. Liderii comuniști au fugit în Austria și Uniunea Sovietică, iar Ungaria a revenit la un guvern conservator, condus ulterior de Miklós Horthy.
1925: Legea Butler interzice predarea evoluției umane în Tennessee.
Legea a fost inițiată de politicianul John Washington Butler, un fermier și legislator conservator, preocupat de influența darwinismului asupra valorilor religioase tradiționale. Butler și susținătorii săi considerau că teoria evoluției contrazice relatarea biblică a Creației și că predarea ei în școli ar putea submina credința tinerilor. Astfel, legea interzicea profesorilor să „învețe orice teorie care neagă povestea Creației divine a omului și să predea, în schimb, că omul descinde dintr-o ordine inferioară de animale.”
Deși legea nu prevedea sancțiuni dure, ea a fost rapid contestată de grupurile progresiste și de susținătorii științei. Unul dintre cei care au sfidat-o a fost John T. Scopes, un profesor de biologie din Dayton, Tennessee, care a predat evoluția în mod deliberat pentru a forța un proces juridic. Cazul său, cunoscut sub numele de Procesul Scopes sau Procesul Maimuțelor, a atras atenția națională și a devenit un adevărat spectacol mediatic.
Procesul, desfășurat în iulie 1925, a fost un duel între doi avocați celebri: William Jennings Bryan, un politician și orator fundamentalist creștin, care a apărat legea, și Clarence Darrow, un avocat agnostic și susținător al libertății academice. Dezbaterea a mers dincolo de legalitatea legii, atingând probleme fundamentale despre știință, religie și educație. Deși Scopes a fost găsit vinovat și amendat cu 100 de dolari, procesul a ridicat întrebări serioase despre libertatea de gândire în America.
Legea Butler a rămas în vigoare până în 1967, când a fost declarată neconstituțională. Între timp, a inspirat o serie de dezbateri despre rolul religiei în educație, iar influența sa poate fi regăsită și astăzi în disputele privind predarea creaționismului în școli.
1935: Șahul Rezā Shāh cere oficial comunității internaționale să numească Persia cu numele ei nativ Iran, care înseamnă „Țara lui Aryans”.
De secole, în limba persană, țara era numită „Īrān” (ایران), dar în exterior fusese cunoscută ca „Persia”, un nume derivat din „Pars” sau „Fars”, regiunea de unde a provenit dinastia Ahemenidă. Denumirea de „Iran” înseamnă „Țara Arienilor” și reflectă moștenirea indo-europeană a poporului persan.
Schimbarea numelui a fost parte a unei serii mai largi de reforme inițiate de Rezā Shāh pentru a transforma Iranul într-un stat modern, centralizat și independent de influențele coloniale. Inspirat de naționalismul european și de ascensiunea regimurilor autoritare, șahul a dorit să sublinieze rădăcinile pre-islamice ale țării și să reducă influența occidentală asupra culturii iraniene.
Cu toate acestea, decizia a fost întâmpinată cu unele rezerve, atât în țară, cât și în afară. Mulți intelectuali și oameni de cultură au continuat să folosească denumirea „Persia”, considerând-o un simbol al patrimoniului istoric și cultural al țării. În ciuda acestui fapt, după 1935, comunitatea internațională a adoptat treptat noul nume.
1964: În Copenhaga, Danemarca, Gigliola Cinquetti câștigă cea de a 9-a ediție a concursului Eurovision pentru Italia, cu cântecul „Non ho l’età”.
1990: Proclamarea oficială a independenței în Republica Namibia. Această zi devine Ziua Națională în Namibia.
Independența Namibiei a fost rezultatul unui lung și dificil proces de luptă împotriva dominației străine. Teritoriul fusese colonizat inițial de Germania la sfârșitul secolului XIX, devenind Africa de Sud-Vest Germană. După înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial, Liga Națiunilor a plasat regiunea sub administrația Africii de Sud, care a impus ulterior politica de apartheid asupra populației locale.
Începând cu anii 1960, mișcarea SWAPO a inițiat o luptă armată împotriva regimului sud-african, beneficiind de sprijin din partea ONU și a unor state africane. Conflictul s-a intensificat în anii ’70 și ’80, în special după ce Angola, un aliat important al SWAPO, și-a câștigat independența. În cele din urmă, sub presiunea internațională și în contextul sfârșitului Războiului Rece, Africa de Sud a acceptat un proces de tranziție supravegheat de ONU.
Independența Namibiei a fost ratificată printr-un acord internațional în 1988, iar în 1989 au avut loc primele alegeri democratice, câștigate de SWAPO. Pe 21 martie 1990, Sam Nujoma a depus jurământul în prezența unor lideri mondiali, inclusiv Nelson Mandela, care fusese eliberat din închisoare cu doar o lună înainte.
De atunci, 21 martie este sărbătorită anual ca Ziua Națională a Namibiei, marcând sfârșitul colonialismului și începutul unei noi ere de autodeterminare pentru poporul namibian.
1999: Balonul Breitling Orbiter 3, la bordul căruia s-au aflat francezul Bertrand Piccard și britanicul Brian Jones, a reușit să aterizeze în Egipt, după ce a făcut înconjurul Terrei, fără escală, în aproape 20 de zile.
Expediția a început pe 1 martie 1999, când Breitling Orbiter 3 a decolat din Château-d’Oex, Elveția. Propulsat de heliu și aer cald, balonul a urmat o rută ce l-a purtat peste Europa, Africa, Oceanul Indian, Asia, Oceanul Pacific, America de Nord și Oceanul Atlantic, folosind curenții jet stream pentru a-și menține direcția și viteza.
Aceasta a fost a treia încercare a lui Piccard de a realiza acest zbor, după eșecurile Breitling Orbiter 1 (1997) și Breitling Orbiter 2 (1998). Spre deosebire de încercările anterioare, Breitling Orbiter 3 era echipat cu tehnologii îmbunătățite și rezervoare de combustibil mai eficiente, permițând echipajului să supraviețuiască aproape trei săptămâni în aer.
Zborul a fost marcat de momente tensionate, inclusiv dificultăți legate de vreme și calcule precise pentru a traversa spațiile aeriene internaționale fără probleme. La aterizare, echipajul a fost întâmpinat ca eroi, iar performanța lor a fost recompensată cu premiul Collier Trophy, una dintre cele mai prestigioase distincții din aviație.
2006: Se înființează rețeaua de socializare Twitter.
Pe 21 martie 2006, Jack Dorsey, împreună cu Noah Glass, Biz Stone și Evan Williams, a lansat ceea ce avea să devină una dintre cele mai influente platforme de social media din lume: Twitter. Inițial, proiectul a fost conceput ca un serviciu intern de mesagerie pentru angajații companiei Odeo, dar ideea a evoluat rapid într-o rețea de microblogging publică, care permitea utilizatorilor să posteze mesaje scurte, de maximum 140 de caractere.
Primul mesaj de pe Twitter a fost postat chiar de Jack Dorsey pe 21 martie 2006 și suna astfel: „just setting up my twttr”. Numele inițial al platformei era Twttr, inspirat de tendința vremii de a renunța la vocale în denumirile tehnologice, dar în scurt timp a fost schimbat în Twitter, un cuvânt care sugerează ciripitul păsărilor și comunicarea rapidă.
În doar câțiva ani, Twitter a devenit un instrument esențial pentru comunicare, jurnalism și activism social. Simplitatea sa și natura în timp real a postărilor l-au transformat într-un mediu ideal pentru transmiterea știrilor de ultimă oră și organizarea protestelor. De exemplu, Primăvara Arabă din 2011 și mișcarea Black Lives Matter au folosit intens platforma pentru mobilizare și distribuirea informațiilor.
În timp, Twitter și-a extins funcționalitățile, permițând atașarea de imagini, GIF-uri, sondaje și chiar extinderea limitelor de caractere la 280 în 2017. A fost achiziționat de Elon Musk în 2022 și redenumit X,
