1600: Mihai Viteazul semnează „Tratatul de închinare și credință” față de împăratul Rudolf al II-lea. În schimbul recunoașterii suveranității sale, Rudolf al II-lea a făgăduit lui Mihai Viteazul ajutor și a garantat domnia ereditară în linie bărbătească.
1789: A fost ales primul președinte al SUA, George Washington
După câștigarea independenței față de Marea Britanie în 1783, SUA se confrunta cu provocări uriașe: un guvern fragil, o economie instabilă și nevoia de a uni statele într-o federație solidă. Constituția adoptată în 1787 a stabilit o nouă structură guvernamentală, iar în 1789 au avut loc primele alegeri prezidențiale. Washington, fiind cel mai popular lider, a fost ales în unanimitate de Colegiul Electoral, un fapt unic în istoria americană.
Pe 30 aprilie 1789, George Washington a depus jurământul în New York, prima capitală a SUA. În discursul său inaugural, a subliniat importanța unității naționale și a guvernării bazate pe principii democratice. A evitat să se asocieze cu partidele politice emergente, preferând să fie un lider imparțial, preocupat de stabilitatea tânărului stat.
Ca președinte, Washington a pus bazele instituțiilor guvernamentale și a creat un precedent pentru viitorii lideri. A format primul cabinet, incluzând figuri precum Alexander Hamilton (secretar al Trezoreriei) și Thomas Jefferson (secretar de stat). A susținut crearea unei Bănci Naționale și a promovat politici economice care au consolidat finanțele țării.
Pe plan extern, Washington a adoptat o politică de neutralitate, refuzând să implice SUA în conflictele europene, în special în războaiele dintre Franța și Marea Britanie. Această abordare a fost esențială pentru supraviețuirea și creșterea noii națiuni.
A fost reales în 1792, dar după al doilea mandat a refuzat să mai candideze, stabilind tradiția alternanței la putere. În 1796, a rostit celebrul său discurs de rămas-bun, avertizând împotriva diviziunilor partizane și a implicării excesive în afacerile internaționale.
1880 Ion Luca Caragiale publică în „Convorbiri literare”, farsa într-un act „Conu Leonida față cu reacțiunea”
1884: A fost publicată prima ediție a Oxford English Dictionary
Ideea creării unui dicționar complet al limbii engleze a fost propusă încă din 1857 de către Philological Society of London. Cercetătorii și-au dat seama că dicționarele existente erau insuficiente, având definiții incomplete și neacoperind întreaga evoluție a limbii. Proiectul inițial prevedea o lucrare de aproximativ 10 ani, dar complexitatea muncii a făcut ca finalizarea dicționarului să dureze mult mai mult.
James Murray, un lexicograf și filolog de excepție, a devenit redactorul principal al dicționarului în 1879. Sub conducerea sa, s-a adoptat o metodologie revoluționară: colaborarea cu mii de voluntari din întreaga lume, care trimiteau citate și exemple de utilizare a cuvintelor din diverse texte. Această abordare a permis crearea unei baze de date extinse a limbii engleze, incluzând evoluția cuvintelor și utilizările lor istorice.
În 1884, a fost publicat primul fascicul al dicționarului, acoperind cuvintele de la „A” la „Ant”. Deși inițial s-a estimat că întregul proiect va fi finalizat în 10 ani, complexitatea muncii a prelungit considerabil procesul. Prima ediție completă a dicționarului a fost finalizată abia în 1928, conținând 12 volume și peste 400.000 de cuvinte.
Oxford English Dictionary nu este doar un dicționar obișnuit, ci un adevărat instrument de studiu al limbii engleze. Acesta oferă nu doar definiții, ci și etimologii detaliate, exemple de utilizare din surse istorice și explicații ale schimbărilor semantice în timp.
De-a lungul decadelor, dicționarul a fost revizuit și actualizat constant pentru a reflecta evoluția limbii. În prezent, OED este disponibil și online, continuând să fie o resursă esențială pentru lingviști, scriitori și cercetători.
1896: Premiera mondială a operei „Boema” de Puccini, la Torino
1912: A apărut, la Iași, revista „Însemnări literare”, sub direcția lui Mihail Sadoveanu și a lui George Topîrceanu
1914: Intră în funcțiune prima instalație centralizată feroviară din România, pe linia București-Ploiești.
Începutul secolului al XX-lea a fost o perioadă de expansiune rapidă a infrastructurii feroviare în România. Încă de la inaugurarea primei linii feroviare din țară, București-Filaret-Giurgiu (1869), rețeaua s-a extins considerabil, conectând marile orașe și facilitând transportul de mărfuri și pasageri. Totuși, odată cu creșterea traficului feroviar, gestionarea circulației trenurilor a devenit tot mai complexă și avea nevoie de soluții moderne.
O instalație centralizată feroviară este un sistem prin care macazurile și semnalele unei stații sau ale unei secțiuni de cale ferată sunt comandate dintr-un singur punct de control, eliminând necesitatea acționării lor manuale de către personalul din teren. Acest lucru permite dirijarea mai precisă a trenurilor, reducerea întârzierilor și creșterea siguranței.
Înainte de introducerea acestui sistem, schimbarea macazurilor și semnalizarea trenurilor se făceau manual, prin intermediul unor angajați care acționau fiecare element separat. Aceasta era o metodă greoaie și susceptibilă la erori umane.
Linia București-Ploiești a fost una dintre cele mai importante căi ferate din România, asigurând legătura dintre capitală și regiunile industriale din nordul țării. Implementarea primei instalații centralizate pe acest tronson a reprezentat o inovație tehnică majoră.
Prin această modernizare, circulația trenurilor a devenit mai fluentă, reducându-se semnificativ riscul de accidente și întârzieri. Sistemul a fost realizat conform celor mai avansate tehnologii ale vremii și a servit drept model pentru extinderea centralizării feroviare în întreaga țară.
1946: În Ungaria este proclamată republica. În funcția de președinte al țării este ales pastorul reformat Zoltán Tildy.
Înainte de proclamarea republicii, Ungaria fusese condusă de Miklós Horthy, regentul țării, care menținuse formal monarhia, deși tronul rămăsese vacant. După înfrângerea Germaniei naziste și ocuparea Ungariei de către trupele sovietice în 1945, regimul lui Horthy a fost abolit, iar țara a intrat sub influența Uniunii Sovietice.
Alegerile din noiembrie 1945 au fost câștigate de Partidul Micilor Proprietari (FKGP), o formațiune de centru-dreapta care spera să mențină un sistem democratic în Ungaria. Totuși, Partidul Comunist Ungar, susținut de sovietici, avea o influență tot mai mare asupra deciziilor politice.
Zoltán Tildy, un pastor reformat și lider al Partidului Micilor Proprietari, a fost ales președinte al noii republici. Tildy era cunoscut pentru convingerile sale democratice și dorința de a menține independența Ungariei față de influențele externe, dar se afla într-o poziție dificilă din cauza presiunii comuniste tot mai mari.
În timpul mandatului său, Tildy a încercat să păstreze un echilibru între diferitele forțe politice, dar puterea reală era deja în mâinile comuniștilor, care foloseau diverse tactici pentru a-și consolida influența. În 1947, alegerile au fost manipulate de comuniști, iar în 1948, Tildy a fost forțat să demisioneze și pus sub arest la domiciliu, fiind înlocuit de lideri loiali Moscovei.
1974: Ilie Năstase este declarat cel mai bun tenismen al anului 1973 și este distins, la New York, cu „Racheta de aur”.
1979: Ayatolahul Ruhollah Khomeini s-a întors la Teheran (Iran), după 15 ani de exil.
Khomeini fusese expulzat din Iran în 1964, după ce a criticat dur regimul șahului și influența americană asupra țării. De-a lungul anilor, a locuit în Turcia, Irak și, în cele din urmă, în Franța, de unde a continuat să inspire mișcările de opoziție împotriva șahului prin mesaje transmise pe casete audio și prin corespondență. În acest timp, nemulțumirea populară față de regimul autoritar al șahului a crescut, alimentată de corupție, inegalități economice și represiunea brutală a poliției secrete SAVAK.
Pe fondul protestelor masive și al colapsului autorității monarhice, șahul Mohammad Reza Pahlavi a părăsit Iranul pe 16 ianuarie 1979, plecând în exil. Acest eveniment a deschis drumul pentru revenirea lui Khomeini. Pe 1 februarie, el a aterizat pe Aeroportul Mehrabad din Teheran, unde a fost întâmpinat de milioane de susținători. Întoarcerea sa a fost transmisă în direct de mass-media internațională și a fost percepută ca un triumf al opoziției islamice asupra regimului pro-occidental al șahului.
După sosire, Khomeini s-a adresat mulțimii din cimitirul Behesht-e Zahra, declarând că va distruge guvernul lui Shapour Bakhtiar, premierul numit de șah, și că va institui un nou regim bazat pe principiile islamului. În săptămânile următoare, mișcările de protest s-au intensificat, iar pe 11 februarie 1979, guvernul lui Bakhtiar s-a prăbușit, iar Iranul a intrat oficial într-o nouă eră.
Consecințele Întoarcerii lui Khomeini
În aprilie 1979, Iranul a fost declarat republică islamică printr-un referendum, iar Khomeini a devenit lider suprem (Rahbar), deținând puterea absolută asupra statului. Sub conducerea sa, Iranul a trecut printr-o transformare profundă, implementând un sistem politic teocratic bazat pe principiul Velayat-e Faqih (conducerea juriștilor islamiști).
1995: A intrat în vigoare Acordul de asociere a României la Uniunea Europeană (Acordul a fost semnat la 1 februarie 1993)
2003: Naveta americană „Columbia” se dezintegrează la reintrarea în atmosferă, la altitudinea de 63 km. Naveta, lansată la 12 aprilie 1981, se afla la a 28-a misiune. Și-au pierdut viața 7 astronauți (6 americani și unul israelian).
Misiunea STS-107 fusese lansată pe 16 ianuarie 2003, având scopuri științifice, inclusiv experimente în microgravitație și studii asupra biologiei spațiale. Echipajul era format din:
Rick D. Husband (comandant, SUA)
William C. McCool (pilot, SUA)
Michael P. Anderson (ofițer de sarcină utilă, SUA)
Ilan Ramon (specialist de misiune, Israel) – primul astronaut israelian
Kalpana Chawla (specialist de misiune, SUA)
David M. Brown (specialist de misiune, SUA)
Laurel B. Clark (specialist de misiune, SUA)
Cauza Accidentului – O Problemă Detectată Târziu
Investigațiile ulterioare au arătat că tragedia își avea originea chiar în timpul decolării, când un fragment de izolație din spumă s-a desprins de pe rezervorul extern și a lovit aripa stângă a navetei. Această coliziune a provocat o breșă în protecția termică din plăcile ceramice, menite să reziste temperaturilor extreme la reintrarea în atmosferă.
La finalul misiunii, în timpul revenirii spre Pământ, aerul încins (peste 1.500°C) a pătruns prin această fisură, distrugând structura aripii. La ora 8:59 AM EST, Columbia s-a rupt în bucăți deasupra statului Texas, la o viteză de 23 de ori viteza sunetului, iar fragmentele s-au împrăștiat pe o zonă vastă.
