Handbalistul SCM Politehnica Timișoara, Răzvan Trif, a fost declarat cel mai bun apărător la Trofeul Carpați, turneu disputat la Mioveni, în perioada 3-5 iunie, informează site-ul oficial al clubului timișorean.
Trif, 25 de ani, a debutat la națională cu ocazia Trofeului Carpați, unde a jucat în toate cele trei partide, cu Turcia (35-26), cu Serbia (31-31) și cu Georgia (34-35), în ultima dintre acestea reușind și primul gol pentru reprezentativa României.
Cel mai bun jucător al turneului de la Mioveni a fost declarat jucătorul sârb Simo Sisan, titlul de golgeter i-a revenit georgianului Giorgi Tskhovrebadze, în timp ce premiul pentru „cel mai bun portar” i-a fost decernat lui Ionuț Iancu.
Buricea: Trif va ajunge un apărător foarte bun
Selecționerul George Buricea s-a declarat mulțumit de evoluții handbalistului timișorean în turneul de la Mioveni. „Eu l-am văzut la Timișoara cum se apără și mi-a plăcut. Cu Georgia nu pot spune că a făcut un meci mare, dar per total în turneu, da. Să fii pentru prima dată la națională, să ți se cânte imnul și să fii la primele meciuri internaționale, nu e ușor. Este chiar foarte greu, dar s-a descurcat foarte bine în primele două partide”.
Buricea consideră că Răzvan Trif are toate atuurile de a ajunge un apărător foarte bun. „Cu Georgia a fost mai puțin bine, dar în condițiile în care nu l-a mai avut în stânga lui pe Caba, ci a fost Nagy. Sunt mulțumit de el, mă bucur și pentru mine că am avut ochi. La cât de serios l-am avut și la ce corp are, va ajunge un apărător foarte bun”, a mai spus Buricea.
România a încheiat Trofeul Carpați pe locul al treilea, după ce a fost învinsă, cu 35-34, de Georgia.
Turneu în Spania
Pentru naționala României urmează un nou stagiu de pregătire. De această dată, este vorba despre un turneu mult mai puternic, la Castellon, în Spania. „Tricolorii” lui Buricea vor întâlni Norvegia (joi), Egipt (vineri), iar sâmbătă vor evolua într-un meci de clasament.
Foto: Facebook/FederatieHandbal











