Astăzi, 31 martie, s-a deschis Târgul de Paște 2024 din Timișoara și evenimentul a atras în centrul orașului mii de locuitori și turiști. Vremea călduroasă a încurajat participarea la acest eveniment, cu temperaturi de 27 de grade Celsius, totuși neobișnuit de ridicate pentru sfârșitul lunii martie.
Decorurile și căsuțele pline cu bunătăți amplasate în Piața Libertății au atras atenția pofticioșilor. Cu toate că prețurile sunt relativ ridicate, atracțiile gastronomice sunt la mare căutare, determinând formarea de cozi în fața căsuțelor.
Clătitele sunt comercializate începând cu 20 de lei, langoșii încep de la 10 lei, iar kurtos kalacsul este disponibil la prețuri de la 25 de lei. Un pahar mic de vin fiert poate fi achiziționat începând cu 10 lei.
Târgul de Paști 2024 se desfășoară în perioada 31 martie – 6 mai 2024 și promite să transforme Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piața Traian în scene vibrante ale primăverii și tradițiilor pascale. Organizatorii au pregătit o gamă variată de activități pentru toate vârstele și gusturile, inclusiv spectacole de teatru, proiecții de filme pentru copii și ateliere creative.
Pe 28 aprilie, Sărbătoarea Floriilor va încânta vizitatorii cu o explozie de culoare și parfum în oraș, oferindu-le noi surprize și experiențe memorabile.
Vedeți aici: Programul Complet al Evenimentelor din Piața Libertății și Piața Sfântul Gheorghe.
foto (c) Viorel Vașadi




































