Într-o impresionantă operațiune de securitate, primele sculpturi ale marelui artist Constantin Brâncuși au sosit la Timișoara, iar orașul este pregătit să găzduiască cea mai importantă expoziție dedicată sculptorului în ultimii 50 de ani din România.
Cu o valoare totală de peste 140 de milioane de euro, această colecție de artă inestimabilă adună capodopere precum „Sărutul”, „Maiastra”, „Pasărea în văzduh” și altele, care vor putea fi admirate în perioada 30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024 în cadrul expoziției „Brâncuși: surse românești și perspective universale” găzduită de Muzeul de Artă din Timișoara.
Pentru a asigura securitatea excepționalei colecții, trupe speciale ale jandarmilor au fost mobilizate, acestea păzind cu strictețe lucrările și având armele pregătite pentru orice situație. Misiune de securitate a avut un cost de peste 2,5 milioane de euro și a inclus instalarea unui sistem avansat de supraveghere video, alarmare și protecție împotriva incendiilor, precum și un sistem de climatizare folosit de cele mai mari muzee din lume.
Expoziția Brâncuși adună aproximativ 100 de piese de artă, inclusiv 22 de sculpturi, 46 de fotografii, 11 lucrări de grafică și altele, provenind din Muzeul Național de Artă Modernă și Centrul Pompidou din Paris, Fundația Guggenheim, Muzeul Tate din Londra, Muzeul Național de Artă din București, Muzeul de Artă din Craiova, dar și din colecții private.
Pentru a se alinia cerințelor marilor muzee internaționale, Muzeul de Artă din Timișoara a trecut printr-o transformare completă a infrastructurii.
Expoziția dedicată lui Constantin Brâncuși, parte a programului „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii”, a generat un interes imens în rândul publicului. Încă de la punerea în vânzare a biletelor și a rezervărilor pentru intervale orare, mii de oameni au răspuns cu entuziasm și au achiziționat bilete sau și-au rezervat locuri de vizitare pentru copii și însoțitori.
Biletele pot fi achiziționate direct de pe site-ul oficial al expoziției: brancusi-2023.info.
foto (c) Facebook / Muzeul Național de Artă Timișoara










